Omul care aduce Pacea
0Pentru Ucraina, luna februarie a debutat în forță, deși în multe din evoluții, Kievul este doar un subiect și nu un participant. SUA, dar și Rusia, au semnalat că au poziții asemănătoare în privința organizării de alegeri în Ucraina, pentru a permite negocierea păcii.
Drumul către pace trece prin alegeri.
Dar pacea, chiar și atunci când se numește doar armistițiu, acord, înțelegere provizorie, cere sacrificii.
Din această dilemă nu putem ieși.
Așa că, pentru că alegerile nu sunt recomandate la vreme de război - ori ne batem , ori umblăm cu urna și comisia electorală prin tranșee -, dacă circumstanțele politice o cer, nu ai ce face, te supui, găsești o cale.
Altfel, valorile comune și democratice se risipesc, nu mai vine niciun cent de la partenerii care, din birourile lor călduțe, știu cum e cu autoritarismul de stepă și ce trebuie făcut pentru combaterea lui.
Nu trebuie decât să ți se spună, restul e problemă de organizare, dacă trebuie o facem și pe asta.
Cam așa s-a exprimat, diplomatic, ambasadorul Ucrainei la Washington, Oksana Markarova, ”dacă noua administrație solicită, Ucraina este pregătită și pentru subiectul alegerilor, care ar putea avea loc către sfârșitul anului 2025. Dar, deocamdată, subiectul nu a apărut...”
Noua administrație, pe vremea când era doar în campanie electorală, nu a fost foarte încântată de apropierea dintre doamna ambasador și echipa fostului președinte Biden, cu care organiza parteneriate economice dar și politice, poate-poate alegătorii din statele ”cheie” vor înțelege mai bine cu cine să voteze, speakerul republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, trimițând, atunci, o scrisoare președintelui Zelenski, cu reproșuri și solicitări de demitere a diplomatului în cauză, dar, asta, desigur, nu are nicio legătură actualele evoluții.
Pur și simplu, mă gândesc, pe timpul unei convorbiri telefonice cu un prieten, președintele Trump a fost informat că există o mică problemă cu semnăturile pe documente, chiar și atunci când se semnează doar de luare la cunoștință, semnatarii trebuie să fie titulari pe funcție, nu împuterniciți.
Altfel, pentru ce să negociezi dacă nu are cine să-și asume la sfârșit rezultatul acestor negocieri și tot calvarul care va urma.
Problema păcii pare a fi mult mai complicată decât cea a războiului.
Cât timp este o bătălie în curs, orice se poate întâmpla, înfrângerile pot deveni victorii, și viceversa, părțile sunt clar definite, parteneriatele, la fel, totul pentru front, totul pentru victorie, nu există alt plan, adevărul și neadevărul sunt doar pârghii în obținerea rezultatului final: înfrângerea inamicului, soldații înțeleg asta, generalii comandă asta, populația acceptă asta, politicienii există pentru asta.
Când vine pacea, trebuie să trăiești cu o nouă realitate, pe care ai refuzat până atunci să o iei în considerare, probabil și cu un alt statut, zic și eu, nu spun că s-ar putea întâmpla, s-a mai văzut ca și războaiele pierdute să se transforme în păci câștigătoare, dar pentru asta numele diplomatului trebuie să fie Talleyrand iar limba de negociere franceza, alte vremuri.
Faptul că îndemnul pentru alegeri trebuie să vină din exterior nu afectează statutul democratic, o, nu, e o consultare între prieteni, parteneri, e chiar o bună ocupație atunci când se desfășoară și un audit financiar pentru limpezirea sentimentelor și opțiunilor.
E, desigur, ciudată concordanța de poziții, remarcată și de ”Politico”, care citeză un fost ministru ucrainean: “the alignment on elections between Washington and Moscow is worrisome,” ... “I see it as the first evidence that Trump and Putin agree that they want Zelenskyy out.” / „Alinierea în privința alegerilor, dintre Washington și Moscova, este îngrijorătoare”, ... „O văd ca prima dovadă că Trump și Putin sunt de acord că îl vor pe Zelenski afară”.
Media occidentale pot fi uneori foarte crude, mai ales când sunt apăsate de procese de conștiință și chitanțe cu ștampila USAID.
Nu știu, totul poate fi citit și în altă cheie: povara semnăturii finale se poartă mai ușor de către cineva care nu a fost implicat, la cel mai înalt nivel, în evoluțiile care au dus la acest deznodământ.
Această, să-i spunem cutumă politico – istorică, are și excepții: liderul armean Nikol Pașinian a pierdut războiul în Nagorno – Karabah și întreg teritoriul acestei entități, dar a rămas prim ministru, acolo însă era vorba de o structură statală nerecunoscută nici măcar de Erevan, în timp ce la Ucraina situația este cu totul diferită.
Dar, în general, liderul de război nu e același cu cel care aduce pacea, este dificil să existe o continuitate, ar fi prea mult de acceptat pentru o populație care a dat sute de mii de jertfe pe drumul pe care acesta l-a arătat anterior.
Pentru Ucraina, luna februarie a debutat în forță, deși în multe din evoluții, Kievul este doar un subiect și nu un participant.
Văzând că lucrurile se întâmplă prea rapid, majoritatea chiar așa cum au fost prognozate, președintele Zelenski s-a uitat să vadă ce cărți mai are in portofoliu, acelea care vin la pachete de câte 52 de bucăți, bonus 3 jokeri, pentru a-și pregăti viitoarele decizii.
Una dintre acestea pare a pregăti terenul pentru un parteneriat economic reciproc avantajos cu președintele Trump și cu industria americană cea consumatoare de metale rare.
Președintele Zelenski este foarte clar: “We’re telling the US: let’s make money together” ... “We’ll be happy to make money with those who protect all this.” / „Noi spunem SUA: să facem bani împreună”... „Vom fi fericiți să facem bani cu cei care protejează toate acestea.”
Ucraina este una din țările cu multe asemenea resurse, ceea ce complică (președintele argumentează, totuși, că dimpotrivă...) lucrurile este faptul că majoritatea se află în teritoriile ocupate în prezent de armata rusă.
Președintele nu vrea să se creadă că oferta e o exclusivitate a SUA și lămurește și acest aspect: "Allies help protect our land, push the enemy back with their weapons, presence, sanctions. Therefore, this is absolutely fair" / "Aliații ajută la protejarea pământului nostru, împing inamicul înapoi cu armele lor, prezența, sancțiunile. Prin urmare, acest lucru este absolut corect".
Până una – alta, președintele Trump a făcut o ofertă, corectă și deschisă, pentru mineralele și gazele valorând câteva trilioane de dolari: 500 de milioane de dolari.
Interviul a avut loc în Air Force One, se poate ca fie președintele, nostalgic la reîntâlnirea cu fortăreața aeriană prezidențială, fie reporterul de la New York Post (nu, nu e o greșeală, s-au dus vremurile când urcau în avion numai cei de la The Washington Post și The New York Times, acum e rândul altora...) prea emoționat, să nu se fi exprimat / să nu fi înțeles prea bine, și să fi fost vorba de 500 de miliarde, se prea poate...
Între parteneri, totuși, nu contează cifrele, mai ales când e vorba de securitate.
Deci ceva cărți bune ar mai fi în pachet, problema e să nu spună cineva ”stop joc” prea devreme, să nu mai fie timp pentru a fi toate arătate.
Partea proastă, foarte proastă, e că au început să sune telefoanele cu oferte și dialoguri lacrimogene, nu ai cum să reziști la așa ceva.
Președintele SUA a văzut o dată sângele de aproape, nu vrea mai audă de lupte și împușcături, vocea de dincolo de receptorul roșu știe să declanșeze emoții.
Președintele Trump e receptiv și de acord: “I hope it’s fast. Every day people are dying. This war is so bad in Ukraine. I want to end this damn thing.” / „Sper să fie rapid. În fiecare zi mor oameni. Acest război este atât de rău în Ucraina. Vreau să pun capăt acestui lucru nenorocit.”
Și continuă:
“Let’s get these meetings going. They want to meet. Every day people are dying. Young handsome soldiers are being killed. Young men, like my sons. On both sides. All over the battlefield.” / „Hai să pornim aceste întâlniri. Vor să se întâlnească. În fiecare zi mor oameni. Tineri soldați frumoși sunt uciși. Tineri, ca fiii mei. De ambele părți. Peste tot pe câmpul de bătălie.”
Vor fi, deci, întâlniri, tratative, oferte și contraoferte, un armistițiu, așa, pentru reglaj, în final, alegeri.
Toate pe foarte repede înainte, să nu apuce Lituania sau Danemarca să pună vreo piedică, iar când lucrurile vor fi decise, va mai fi nevoie doar de cineva care să interpreteze scena finală din filmul ”Columna”, cea cu ultima jertfă.
Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus ”Războiul din Ucraina. Ultimul Act”.
Scena Păcii, atenție, motor!
Se încarcă comentariile...
