2 scaune, 3 armistiții, 100 de zile
0
Două scaune
Câteva instantanee video și fotografice au surprins momentul în care, pe timpul funeraliilor papei Francisc, președintele Trump și președintele Zelenski au avut o discuție improvizată în catedrala San Pietro, probabil în nava centrală.
Un preot așază direct pe pardoseala de marmură trei scaune, apar mai întâi cei doi președinți, imediat se apropie, însă, și președintele Macron care strânge mâna omologului ucrainean, Trump nu-i întinde mâna, în schimb îi spune câteva cuvinte, Zelenski aprobă din cap, diplomatic, președintele francez părăsește scena, este îndepărtat cel de-al treilea scaun, discuția bilaterală începe și durează aproximativ 15 minute.
”Fine della storia”, cum ar spune italienii.
Momentul a fost calificat drept ”istoric”, ”simbolic”, cititorii pe buze au încercat că afle ce s-a discutat, din ceruri, deja, papa, plecat pe ultimul drum cu aceiași pantofi tociți pe care i-a purtat în ultima perioadă, privea, probabil cu oarecare îngăduință, cum se negociază pacea și războiul în lăcașul său.
Un ziar italian a concluzionat și el că ”Non è noto esattamente cosa i due si siano detti questa volta, ma è certamente andata molto meglio dell’ultima.” / ”Nu se știe ce și-au spus cei doi de această dată, dar a fost mult mai bine decât ultima dată”.
Cel de-al treilea, plecat și el acolo, în culise, cu scaun cu tot, a rostit, de unul singur, câteva cuvinte, probabil, ceva de genul ”ne vedem la discuțiile despre armistițiu”.
Și încă un cuvânt, care începe cu ”Mer...”, dar asta numai după ce a ieșit din lăcașul sfânt.
Trei armistiții
La război, armistițiile sunt de diferite feluri, au scopuri care, și ele, diferă în funcție de momentul în care sunt anunțate, iar durata lor, ce parte face prima acest gest, pot fi, sau nu, un semnal că războiul se apropie de un final.
Unele sunt oficiale, altele sunt tacite, sunt și armistiții care conțin o importantă componentă propagandistică, sunt și din cele care se anunță dar nu se respectă, chiar dacă, în plan public, părțile combatante afirmă cu toată tăria că fac orice le stă în putință ca armele să tacă în intervalul convenit.
Sunt și situații rare, dar la război se întâmplă și ceea ce e, uneori, de neimaginat, când oamenii din tranșee își iau singuri libertatea de a opri pe termene limitate lupta, pentru a întâmpina pașnic o sărbătoare comună, sau pentru a-și culege din fâșia morții, dintre cele două tranșei, pe cei căzuți, pe cei răniți.
Sunt și armistiții generale, cele mai așteptate, dar și cel mai greu de obținut, sunt și încetări parțiale ale focului, doar pe spații și categorii de arme sau obiective bine definite.
Dincolo de toate acestea, armistițiile sunt ca o oază în deșert, o oprire temporară de reîmprospătare a forțelor pentru călătoria periculoasă care continuă prin nisipurile mișcătoare ale războiului.
Până acum, în doar două luni de zile, am avut un armistițiu cu o durată de 30 de zile, negociat de SUA, la Jeddah, în Arabia Saudită, pentru atacurile reciproce asupra infrastructurii energetice și împotriva navelor din Marea Neagră, respectat pe sărite, fiecare parte beligerantă numărând cu miile, la final, încălcările făcute de cealaltă parte.
Și am mai avut un armistițiu anunțat de Rusia, pentru perioada Paștelui, respins de președintele Zelenski, dar care, pe timpul celor 30 de ore de încetare a focului (sâmbătă, 19 aprilie, orele 18.00 – luni, 21 aprilie, orele 00.00), a fost, în general, respectat.
Și acum suntem în fața unui nou armistițiu anunțat de către ruși, timp de trei zile, 8, 9 și 10 mai, pe perioada aniversării la Moscova a 80 de ani de la Victoria asupra Germaniei.
Sigur, discuția despre cine a fost victorios în acest război, cine a eliberat pe cine sau, dimpotrivă, cine a cucerit pe cine, este una plină de controverse, istoria de atunci nu se mai potrivește cu realitățile sau abordările de azi.
De aceea, decizia Kremlinului a avut parte de același ”tratament”, o analiză realizată de Institutul pe Studiul Războiului apreciind că anunțurile făcute de Rusia, privind încetarea luptelor pe perioade scurte, sunt mai curând oportuniste, propagandistice, singurul armistițiu serios care ar trebui luat în considerare fiind cel propus de SUA și acceptat de Ucraina, de o lună de zile, dacă nu și unul permanent, necondiționat, care să nu aștepte ziua de 8 mai pentru a fi implementat.
Desigur, ceea ce e oportunist la adversar poate fi virtute în propria ogradă, războiul fiind judecat numai după ce se află numele câștigătorului, pentru că cine învinge are toată înălțimea morală pentru toate oportunismele și vicleniile anterioare care i-au adus victoria.
Desigur, președintele Trump vrea ca acest conflict să se încheie cât mai curând, chiar în condițiile în care SUA a investit atât de mult în pregătirea și dotarea forțelor armate ucrainene, pentru că o parte nepermis de mare – spune noua Administrație de la Casa Albă - din energiile militare și politice americane se consumă în stepa ucraineană, în loc să fie utilizată pe principala direcție de interes: China, Asia de Est, în general.
Dar Washingtonul nu poate părăsi frontul fără o ieșire onorabilă, fără să nu poată vinde opiniei publice americane măcar o realizare de prestigiu, o afacere de succes, de aceea contractul pentru mineralele rare ucrainene rămâne cuiul lui Pepelea, pretextul de a mai prezent în Estul Europei, deși toată atenția se îndreaptă spre țărmurile Pacificului.
Ca să obțină semnătura președintelui Zelenski, partea americană a numărat din nou miliardele datorate de Kiev și a ajuns la concluzia că nu sunt chiar atât de multe, poate chiar mai puțin de jumătate din estimarea inițială, așa, undeva la 100 de miliarde.
Cu toate acestea, semnătura se lasă greu.
La Kiev o astfel de acceptare are aromă de trădare a intereselor naționale, de ultimă carte care mai poate fi jucată, după care nu mai e decât sfârșitul.
La Washington, amânările și condiționările președintelui ucrainean stârnesc, însă, iritare.
Administrațiile SUA, indiferent de numele președintelui, nu au răbdare, totul trebuie rezolvat rapid, răsturnarea de regim de la Kiev din 2014, sprijinirea reconstruirii armatei ucrainene în 2015 – 2021, ajutorul pentru respingerea invaziei ruse în 2022, iar acum, încheierea conflictului.
Agenda interesului american e o carte subțire, la fiecare doi ani își schimbă o parte din pagini, la fiecare patru, e nevoie de alte coperți.
100 de zile
Și mai sunt și alte jaloane calendaristice, de pildă când se împlinesc 100 de zile de la preluarea mandatului.
Cum se întâmplă chiar în aceste ore.
Pe 30 aprilie, Administrația Trump va trece pragul către a 101- a zi de lucru la Casa Albă și în Biroul Oval.
Conform unei analize realizate de Associated Press, dintre cele 24 de Mari Promisiuni ale candidatului Trump, pentru a fi duse la bun sfârșit în prima parte a mandatului, doar 4 (patru) sunt finalizate (ținute) în acest interval de 100 de zile, 15 sunt în lucru, iar 5 se dovedesc mai complicate decât s-a estimat.
Oprirea războiului din Ucraina se încadrează la acest ultim grup, nefăcând parte nici din domeniile clasice ale politicii americane, axate pe problemele interne: imigrație, taxe, energie, educație.
Este la capitolul ”și altele”, acolo unde se află majoritatea problematicilor de politică externă.
Tot la acest capitol se află și ”impunerea de tarife draconice celor care profită de bunătatea Americii”, promisiune care se dovedește, și aceasta, ”complicată”, astfel că, pe plan extern, Administrația Trump nu prea are ce pune în bilanțul celor 100 de zile.
Un contract pentru minerale rare ucrainene ar fi fost util, așa, de aperitiv, dar un armistițiu, poate chiar o încetare a războiului, ar fi deschis ușile și porțile către Stockholm (de fapt către Oslo, așa a decis Alfred Nobel), acolo unde se dau premiile acelea pentru pace, dar amicul Putin e încăpățânat.
Armistițiile acestea de o zi sau de trei zile mai mult te întărâtă.
Iar dacă nu se rezolvă ceva privind arhitectura europeană de securitate pe termen lung, așa cum cer rușii, dacă nu se ajunge la armistițiu, tot pe termen lung, dar cu reparații de război, așa cum solicită ucrainenii, iar războiul continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat după noiembrie 2024, Administrația Trump pare a fi decisă să lase europenilor responsabilitatea gestionării lui.
Scaune se vor găsi, cine vor fi negociatorii este, însă, o întrebare cu răspuns deschis, chiar dacă cineva are deja scaunul pregătit ”pour toutes les opportunités”.
E ”complicat”.
Se încarcă comentariile...
