Incendiu la o creşă şi un adăpost social din Vaslui. Două persoane au suferit arsuri și au fost spitalizate

0
Publicat:

Un incendiu a izbucnit, duminică, 18 decembrie la o clădire din Huşi, judeţul Vaslui, unde se află o creşă şi un adăpost pentru persoane asistate social. Șase persoane, între care trei copii, au fost evacuate.

Clădirea în care a izbucnit incendiul FOTO ISU Vaslui
Clădirea în care a izbucnit incendiul FOTO ISU Vaslui

Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică, o ambulanţă SMURD tip B2 (EPA) şi o ambulanţă SMURD tip C1 (TIM) şi echipaje specializate pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Huşi, pe strada Nicolae Cişman, într-o clădire cu dublă funcţionalitate, creşă (la parter) şi adăpost pentru persoane asistate social (la etaj).

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la etajul clădirii, într-o cameră, şi exista riscul de propagare la nivelul întregului adăpost”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Pompierii au salvat două persoane adulte care prezentau arsuri şi au evacuat şase persoane, între care şi trei copii.

Toate persoanele au fost evaluate medical, două dintre aceste fiind transportate la Spitalul Municipal Huşi, acestea fiind diagnosticate într-o primă fază cu arsuri de gradul II. 

 În acest moment, incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidare.

180 de elevi evacuați în urma unui incendiu la o școală din Bacău

Un alt incendiu a distrus pe 6 decembrie o magazie din vecinătatea școlii din localitatea Mărgineni, județul Bacău, fiind provocat de un scurtcircuit la un panou electric. Focul a cuprins o magazie din vecinătatea unității școlare și exista riscul să se extindă la școală, însă reprezentanții ISU Bacău au intervenit la timp.

„Pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în localitatea Mărgineni, pentru lichidarea unui incendiu produs la Şcoala Gimnazială Alexandru Piru. În urma recunoaşterii s-a constat faptul că incendiul se manifesta la un panou electric”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.  

Incendiul s-a declanșat într-o magazie şi nu s-a extins la alte încăperi, dar au fost inundate cu fum atât holul, cât şi podul construcţiei. Pompierii au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi autoplatformă. 

„În paralel cu acţiunea de recunoaştere, s-au constituit echipaje de stingere şi echipaje de căutare-salvare. Din unitatea de învăţământ au fost evacuate de către cadrele didactice 204 persoane, respectiv 180 de elevi şi 24 de profesori/personal auxiliar. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, au mai transmis reprezentanții ISU Bacău.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite