Proprietarul unei case s-a făcut stăpân pe terenul orașului și a pus taxă celor care aveau nevoie de parcare

0
0
Publicat:

În câteva zile pe terenul de lângă Badea Cârțan din Timișoara cei care vin la piață sau la biserică vor avea noi locuri de parcare. Spațiul a fost utilizat ilegal până acum, ca parcare contra cost.

Se amenajează o parcarea nouă în Badea Cârțan FOTO PMT
Se amenajează o parcarea nouă în Badea Cârțan FOTO PMT

Încă un teren a fost recuperat de Primăria Timișoara. Parcarea „privată” de lângă piața Badea Cârțan era, de fapt, domeniu public.

Proprietarul casei de lângă piață s-a gândit să împrejmuiască terenul de peste 500 metri pătrați și să le ceară bani celor care aveau nevoie să-și lase undeva mașina ca să își facă cumpărăturile în piață. Echipele primăriei au intrat cu buldozerul, au dărâmat gardurile și acum au început să amenajeze locuri de parcare pentru toată lumea.

„Normal că în administrația Robu nimeni nu a văzut nimic. Nimeni nu a știut nimic. Facem muncă de detectiv, luăm dosar cu dosar și facem dreptate. Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului. Timișoara a intrat într-o nouă eră, în care furtul nu mai e normalitatea și clanurile nu mai pot să <te cumpăr și pe tine>. În câteva zile pe terenul de lângă Badea Cârțan cei care vin la piață sau la biserică vor avea noi locuri de parcare”, a transmis primarul Timișoarei, Domnic Fritz.

Parcarea cu plată din zona Badea Cârțan FOTO PMT
Parcarea cu plată din zona Badea Cârțan FOTO PMT

În cei aproape patru ani de când e la conducerea Timișoarei, Dominic Fritz a recuperat mai multe terenuri și imobile din mâinile unor clanuri și oameni de afaceri. Nu cu mult timp în urmă, Strada Cezar, blocată de miliție în anii 50, dar ținută închisă de ani de zile, de clanurile Cârpaci și Stancu, a fost redeschisă.

Noul corp al clinicii ORL s-a putut ridica după ce terenul ocupat ilegal de clanul Cârpaci a fost recuperat. În apropiere se află și faimoasa casă de pe Loga 52, ajunsă și ea în administrarea primăriei. Un apartament din zona Elisabetin, ținut ani de zile fără drept de proprietate sau închiriere, tot de clanul Cârpaci, a revenit în proprietatea statului la finalul anului trecut.

Malul Begăi a fost de asemenea, schimbat, în locul Terasei Boss și a Gatsby Social Club fiind amenajată o zonă de agrement pentru timișoreni.

Ștrandul Termal-ZHH, ocupat ilegal din 2014 de sirianul Hussam Al Hajjar a fost și el recuperat pentru oraș.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite