Biserica greco-catolică de la Ungheni, înzidită într-un lăcaș de cult ortodox, a fost demolată integral FOTO
0Vechea biserică greco-catolică din localitatea Ungheni, județul Mureș, în jurul căreia a început în urmă cu 25 de ani construcția unei biserici ortodoxe, a fost demolată integral.
Reprezentanții Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj s-au arătat „consternați de lipsa de reacție a autorităților competente, care au ales să ignore toate demersurile Bisericii Române Unite privind retrocedarea lăcașului de cult greco-catolic”.
Cazul bisericii greco-catolice înzidite de la Ungheni datează din 1997. Pentru a nu retroceda vechea biserică, autoritățile locale și reprezentanții cultului ortodox au decis să construiască un nou lăcaș de cult în jurul celui vechi. Lucrările au continuat timp de mai mulți ani, fiind oprite la un moment dat în urma scandalului creat, care a ajuns și la nivel internațional. În 2023, lucrările au ajuns la momentul demolării integrale a vechii biserici greco-catolice.
„Pare de necrezut, dar în România secolului al XXI-lea, într-un spațiu etnic și cultural bogat în tradiții și simboluri, cum e cel transilvănean, asistăm, cu neputință, la dispariția bisericii sechestrate de la Ungheni și, implicit, la distrugerea voită a unei părți importante din istoria poporului român. Opera începută în anii ’90 s-a desăvârșit în anul 2023, biserica veche, greco-catolică, fiind demolată. Un fapt trist, față de care ne exprimăm regretul, mâhnirea față de lipsa de respect față de Biserica Greco-Catolică, față de memoria istorică a românilor din arealul mureșean”, au mai transmis reprezentanții Mitropoliei din Blaj.
Cazul a fost intens mediatizat. Totuși, autoritățile române nu au luat nici o măsură, nici chiar după recomandările Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii privind încălcarea drepturilor și libertăților religioase. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe nu au comentat nici în prezent situația.
„Cazul bisericii sechestrate de la Ungheni a generat un val de proteste, atât în țară cât și în străinătate, numeroase sesizări și memorii fiind adresate autorităților Statului român. Dar, ignorând realitatea istorică, lucrările de construcție au continuat, afectând monumentul istoric cu valoare de simbol pentru comunitatea românească”, au mai transmis greco-catolicii.
Biserica din Ungheni, cu hramul Sfânta Treime, a fost construită între anii 1856 şi 1864 de către credincioşii greco-catolici din localitate, fiind unul dintre primele edificii ecleziastice românești ridicate din piatră și cărămidă. Ungheniul a fost în întreg secolul al XVIII-lea cel mai important centru spiritual pentru românii din Scaunul Mureș: între anii 1733 și 1805, reședința Protopopiatului Mureș s-a aflat la Ungheni, la Nirașteu (vechea denumire a localității).
După căderea comunismului, Parohia Ortodoxă din Ungheni a început în 1997 lucrările de construcție a unei noi biserici, în jurul celei vechi, greco-catolice. Până în anul 2000 lucrările s-au efectuat fără obţinerea avizelor necesare și a autorizaţiei de construcţie.
„Mitropolia Blajului a cerut în repetate rânduri retrocedarea vechii biserici şi oprirea lucrărilor de construcție. Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului şi Ministerul Culturii şi Cultelor şi-au dat acordul pentru construirea unei bisericii ortodoxe, dar nu prin demolarea vechii biserici din Ungheni. Noul locaș urma să fie construit în curtea vechii biserici, fără a afecta vechiul monument ecleziastic greco-catolic”, se mai precizează în comunicatul transmis de Mitropolia Greco-Catolică.