Metale rare în subsolul României. Unde se găsesc materii prime care au devenit esențiale după invazia Rusiei în Ucraina

0
Publicat:

O analiză realizată de Ministerul Economiei, denumită „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice - Orizont 2035” arată că există indicii privind prezența unor resurse de materii prime critice pe teritoriul țării.

În cariera minieră de la Roșia Montană se găsește germaniu FOTO Adevărul
În cariera minieră de la Roșia Montană se găsește germaniu FOTO Adevărul

În general, aceste resurse de materii prime se regăsesc în fostele zone miniere închise în ultimii 30 de ani. Aceste resurse nu pot fi, însă, exploatate din cauza investițiilor foarte mari necesare pentru redeschiderea minelor, dar și imposibilitatea prelucrării în țară.

România nu este capabilă, în prezent, să prelucreze în țară nici măcar concentratul de cupru exploatat din cariera Roșia Poieni din Munții Apuseni. De mai mulți ani, materia primă din care se obține cupru este vândută în China.

Totuși, reprezentanții Ministerului Economiei consideră că este benefică realizarea unei baze de date cu metalele rare care există în România și zonele unde ar putea fi exploatate. Toate acestea, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina și a embargoului impus de Uniunea Europeană pe resursele care erau importate din Rusia.

Realizarea unei evaluări a bazei naționale de materii prime critice are o importanță cu totul deosebită, întrucât o astfel de evaluare răspunde necesității de a identifica și exploata resurse de materii prime extrem de valoroase și indispensabile economiei U.E. și care altfel, ar trebui procurate din alte surse”, se arată în strategie. 

Resurse de materii prime rare în România FOTO Strategie Ministerul Economiei
Resurse de materii prime rare în România FOTO Strategie Ministerul Economiei

Una dintre zonele unde se găsesc astfel de metale rare este cea a Munților Apuseni. Astfel, la Baia de Arieș (Alba) ar exista bismut într-o cantitate de 2.000 de grame pe tonă. Acesta se găsește sub formă de sulfuri sau sulfosăruri dar și ca oxid sau bismut activ. Tot bismut ar mai putea fi exploatat la Baia Sprie, Brusturi, Nistru, Rodna, Băiuț și Valea Blaznei.

Bismutul este un metal moale, sfărâmicios, alb-cenuşiu cu reflexe roșiatice, utilizat în industrie la obţinerea aliajelor cu temperatura de topire joasă, în industria. Sărurile sunt folosite în medicină și cosmetică. De asemenea, aliajele de bismut au câștigat popularitate ca înlocuitori ai plumbului.

FOTO Strategie Ministerul Economiei
FOTO Strategie Ministerul Economiei

De asemenea, germaniu se găsește în toate cele trei zone miniere din Apuseni: Baia de Arieș - 12 grame/tonă, Zlatna – 33 grame/tonă, Bucium - 12 grame/tonă, Barza - 13 grame pe tonă și Roșia Montană - 16 grame/tonă. Germaniul metalic este utilizat ca și semiconductor în tranzistori, precum și alte dispozitive electronice. Utilizările curente ale germaniului includ încorporarea sa în sistemele de fibră optică și celule solare. Compușii germanici sunt de asemenea utilizați drept catalizatori, precum și materiale pentru nanofire.

FOTO Strategie Ministerul Economiei
FOTO Strategie Ministerul Economiei

În alte zone ale țării se găsește Staniu (Tarnița, Bocșa, Valea Morii - Barza și Nistru), Beriliu (Teregova - Caraș-Severin), Litiu (Munții Lotrului), Vanadiu (Munții Pădurea Craiului), Cobalt (Bălan, Fundu Moldovei, Bocșa, Moldova Nouă), Galiu (Bălan, Rodna, Săcărâmb), Magneziu (Budureasa - Bihor) și „pământuri rare” (Glogoca, Grădiștea de Munte, Ogaba, Clejnești etc).

Aceste metale rare sunt utilizate în diferite industrii cum ar fi cele aerospațiale, aeronautică, electronică, echipamente medicale, baterii solare, în tehnologia semiconductorilor, a automaticii și electronicii, industria siderurgică și metalurgică, în industria aliajelor, a materialelor refractare și a polimerilor. Principalii beneficiari sunt marile companii occidentale care activează în domeniile menționate.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite