Depozit de obiecte din bronz, pe un câmp agricol din Alba. Sunt vechi de peste 3.000 de ani FOTO
0Patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia s-a îmbogățit în anul 2023 prin descoperirea unui depozit de bronzuri pe raza comunei Hopârta. Este vorba despre nouă obiecte găsite de doi detectoriști de metale.
Depozitul se afla într-o zonă bogată în astfel de descoperiri, atât numeric, cât și cantitativ. „Trebuie să menționăm că, din apropierea exploatărilor salinifere de la Ocna Mureș, provin două depozite care sunt impresionante prin cantitatea și varietatea pieselor care le compuneau. Este vorba despre cele descoperite la Șpălnaca și Uioara de Sus, ambele depășind o tonă în greutate”, a transmis Muzeul Unirii din Alba Iulia.
Depozitul de bronzuri de la Hopârta a fost descoperit la mijlocul lui martie 2023, în urma unei acțiuni de detecție, realizată într-o zonă în care nu se cunoștea existența vreunui sit arheologic.
Pentru verificarea semnalului emis de detectorul de metale, a fost săpată o groapă circulară până la adîncimea de -0,5 metri, unde au fost observate nouă obiecte din bronz. Înțelegând importanța prelevării pieselor arheologice de către specialiști, și având experiențe anterioare, descoperitorii și-au învins curiozitatea, nu au ridicat piesele din teren și nu au deranjat contextul arheologic. Ei doar le-au fotografiat, le-au acoperit cu folie și cu pământ, anunțând ulterior Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Instituția muzeală a solicitat autorizarea cercetării și, a doua zi după primirea autorizației aprobate, o echipă de arheologi din cadrul muzeului (Ilie Lascu, George Bounegru și Anca Timofan), împreună cu descoperitorii (Csaba Kolozsvari și Vlad Grecu), s-a deplasat în teren pentru identificarea locului unde a fost semnalat depozitul.
Piese în greutate de 15,4 kilograme
Pentru cercetarea depunerii de bronzuri a fost realizată o casetă cu dimensiunile de 1,5x1,5 metri, care a fost săpată strat cu strat până la adâncimea de -0,5 metri. La această adâncime erau vizibile piesele de bronz și se contura contextul arheologic. Piesele au fost aranjate într-o groapă de formă ovală, de mici dimensiuni, care se adâncea cu – 12 cm, față de nivelul de contur.
Piesele au fost depuse pe mai multe nivele, unele peste altele, fiecare nivel de depunere fiind documentat. După acest proces, piesele și solul care umplea groapa au fost prelevate.
Depozitul era compus din piese întregi și fragmentare, fiind descoperite 20 celturi (unul era fragmentar, permițând recompunerea parțială din cinci fragmente), 14 turte și resturi de turnare, trei vârfuri de lance, două seceri, o brățară fragmmentară (au fost depuse două bucăți), un ciocan fragmentar și două fragmente din bronz.
Piesele descoperite în depozitul de la Hopârta pot fi datate în epoca târzie a bronzului, cândva în jurul anului 1200 î.Chr., aproximativ în aceeași perioadă cu marile depozite cunoscute în literatura de specialitate cu numele de Șpălnaca II și Uioara de Sus.
Piesele care fac parte din depozitul de la Hopârta cântăresc circa 15,4 kg (necurățate și nerestaurate). Acestea vor trece printr-un minuțios proces de restaurare, digitizare și valorificare științifică, urmând a fi prezentate publicului larg în cadrul expoziției permanente a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.