Video Un mal imens de pământ s-a prăbușit în cariera minieră Roșiuța, Minerii au fugit la timp VIDEO

0
Publicat:

Un mal de pământ a alunecat în interiorul carierei miniere Roșiuța, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, chiar în timp ce minerii munceau la baza lui.

Incidentul s-a petrecut la cariera Roșiuța. Din fericire, muncitorii au observat fisura înainte de prăbușire și s-au retras la timp, înainte ca cineva să fie rănit.

Bucățile mari căzute au distrus linia de transport a cărbunelui. 

Un mal de pământ de la o carieră de cărbune s-a surpat
Un mal de pământ de la o carieră de cărbune s-a surpat

Reprezentanții CEO spun că accidentul a avut loc din cauza lucrărilor care au fost efectuate în subteran și ca urmare a precipitațiilor din ultima perioadă: „În data de 31.01.2023, în jurul orei 13:00, la Cariera Roșiuța, la circuitul de transport al excavatorului ERC1400/04 – T544, s-a produs o desprindere de material din taluzul lateral, afectând aliniamentul transportorului pe o lungime de aproximativ 50 m. Producerea surpării a fost cauzata de lucrările miniere de subteran din zona respectiva coroborat cu precipitațiile din ultima perioada. Zona este predispusa acestui fenomen și este monitorizată. Incidentul nu a produs pagube materiale la instalația de transport și nu a pus în pericol salariații. Pentru eliminarea efectelor incidentului s-a intervenit în descongestionarea materialului și alinierea transportorului pe zona afectata, putând fi repus în funcțiune în cursul zilei de 01.02.2023“.  

În urmă cu aproximativ două săptămâni, în cadrul carierei Jilț Sud a avut loc accident de muncă soldat cu trei persoane decedate și alte zece rănite, după ce o tanchetă cu care se deplasau în interiorul exploatării miniere s-a răsturnat

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite