Prefectul de Gorj a trimis din nou Corpul de Control la Consiliul Județean. „Se întâmplă lucruri necurate“

0
Publicat:

Corpul de Control al Prefectului Județului Gorj a mers marți, 6 februarie 2024, din nou în control la Consiliul Județean Gorj, însă inspectorii nu au fost primiți nici de această dată.

Cosmin Popescu (stânga) a refuzat pentru a doua oară controlul dispus de prefect(dreapta) Foto: A.I.
Cosmin Popescu (stânga) a refuzat pentru a doua oară controlul dispus de prefect(dreapta) Foto: A.I.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, în ianuarie 2024, reprezentanților Prefecturii Gorj li s-a închis ușa când au vrut să efectueze o verificare. Prefectul județului Gorj este Iulian Popescu, președintele organizației municipale Târgu Jiu a PNL, iar președintele Consiliului Județean Gorj este Cosmin Popescu, președintele executiv al PSD Gorj. 

Nerespectarea legii a devenit un obicei în Consiliul Județean Gorj. Echipa de conducere a Consiliului Județean și toți cei care îl consiliază pe Cosmin Popescu nu înțeleg să respecte legea nici atunci când vin puncte de vedere oficiale ale Guvernului României, care a analizat documentele și principiile acestui control și s-a pronunțat clar că au toate fundamentele necesare și sunt în conformitatea cu lege. Astăzi (marți, 6 februarie 2024 - n.r.) am dispus Corpului de Control să meargă la Consiliul Județean, am anexat răspunsul Ministerului Afacerilor de Interne și al Corpului de Control al Prim-Ministrului. (...) Este din ce în ce mai clar pentru toată lumea că în Consiliul Județean se întâmplă lucruri necurate, dacă refuză un control absolut normal li legitimi, dar garantez că acest control se va face“, a spus prefectul județului Gorj, Iulian Popescu.

Consiliul Județean Gorj susține că Instituția Prefectului nu poate să efectueze acest control din punct de vedere legal. 

Prefectura Gorj a solicitat Ministerului Afacerilor Interne lămuriri cu privire la acest caz, iar răspunsul a fost trimis zilele trecute: „Din analiza actului administrativ prin care s-a dispus efectuarea în perioada 15.01.2024-15.02.2024 a unei acțiuni de documentare, verificare, control, evaluare îndrumare cu privire la modul în care autoritățile administrației publice locale ale Unității Administrativ Teritoriale județul Gorj aplică și respectă actele normative, menționăm că acesta a fost emis raportat la prevederile ce revin prefectului, așa cum au fost menționate anterior, acțiunile dispuse fiind de verificare a aplicării și respectării legii». Această adresă este absolut categorică, nelăsând nicio umbră de lipsă de legalitate în acest control“.

Prefectul Iulian Popescu susține că acest răspuns arată foarte clar că verificarea Consiliului Județean Gorj este legală. „Știm foarte bine că în această perioadă foarte mulți au sărit să mă atace, că fac un lucru ilegal, un abuz de putere, dar aceștia nu au nicio legătură cu legislația și cunoștințele juridice. Așa-zișii juriști cu carnet de partid roșu și-au asumat în fața cetățenilor că ar fi deținătorii adevărului absolut. Ministerului Afacerilor Interne și Corpul de Control al Prim Ministrului răspund printr-o adresă comună pe care Consiliul Județean Gorj a inițiat-o și la care și noi, Instituția Prefectului Județului Gorj, am răspuns. Administrația centrală a venit să facă lumină în această polemică fără sens. (...) Decizia mea este fermă și voi merge înainte cu realizarea acestui control, primul după Revoluția din 1989“, precizează prefectul de Gorj. 

Prefectul cere strămutarea proceselor 

Consiliul Județean Gorj a contestat, săptămâna trecută, atât ordinul de control emis de către Instituția Prefectului, cât și procesul-verbal de amendă contravențională prin care Cosmin Popescu a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru blocarea controlului Prefecturii.

„O să trimitem această adresă în ambele dosare ale instanței de judecată. Am solicitat, de asemenea, strămutarea ambelor procese, pentru că cele două instituții majore pentru o evaluare juridică imparțială este firesc ca aceste dosare să fie judecate în alt județ, lăsând de înțeles că există subiectivism, deoarece mulți judecători au soțiile sau soții angajați în Consiliul Județean Gorj“, a menționat prefectul Iulian Popescu.

Ce spune Consiliul Județean Gorj

Conducerea Consiliului Județean Gorj consideră în continuare că Prefectura nu are dreptul să efectueze un astfel de control. 

„În calitate de Președinte al Consiliului Județean Gorj, reprezentant legal al Județului în relațiile instituționale cu celelalte autorități publice, am considerat că este necesar să formulez o serie de precizări oficiale, întemeiate pe argumente de ordin juridic și administrativ, ce se circumscriu unui demers de evitare a răspândirii în spațiul public de către Prefectul Județului Gorj a unor informații false, imprecise, inexacte sau înșelătoare, prin raportare la punctul de vedere formulat de către Ministerul Afacerilor Interne, pe fondul diferendului intervenit în urma emiterii de către Prefectul Județului Gorj a Ordinului nr. 12/10.01.2024“, a mai spus echipa lui Cosmin Popescu. 

De asemenea, reprezentanții Consiliului Județean Gorj susțin că răspunsul MAI nu arată că verificarea este legală și că poate realiza „recurgând la o analiză de specialitate a conținutului răspunsului formulat de către Ministerul Afacerilor Interne și având în vedere paragraful concluziv al acestuia“.

„Însuși ministerul de resort recunoaște că, prin aplicarea Ordinului, este exclusă orice formă de control de tutela administrativă sau de control ierarhic, în condițiile în care întreaga argumentație de ordin justificativ al legalității Ordinului vizează posibile atribuții, fără o identificare concretă, ce revin Președintelui Consiliului Județean Gorj în calitate de reprezentant al statului, calitate care nu se confundă cu aceea de reprezentant al Județului“, mai spune CJ Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite