Gorjean arestat preventiv pentru că a violat o minoră și a distribuit imaginile pe internet
0Un gorjean a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră în vârstă de doar 15 ani.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au efectuat șase percheziții domiciliare, în județul Gorj, într-un caz privind săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă.
„În cauză s-a reținut faptul că, în luna martie 2022, bărbatul ar fi violat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința. Fapta de viol ar fi fost înregistrată cu ajutorul unui telefon mobil, materialele pornografice fiind deținute și distribuite prin intermediul rețelelor de socializare către mai multe persoane.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile și sisteme informatice, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt stocate materiale pornografice cu minori.
12 persoane au fost conduse, în vederea audierii, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.
La data de 13 decembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă. În cursul zilei de 14 decembrie 2022, Tribunalul Gorj a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de o persoană“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.
În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.