Cabluri furate din parcuri fotovoltaice din trei județe. Polițiștii fac percheziții în Dâmbovița | adevarul.ro

Cabluri furate din parcuri fotovoltaice din trei județe. Polițiștii fac percheziții în Dâmbovița

Publicat:
0
1 live

Polițiștii au efectuat nouă percheziții domiciliare la persoane suspecte că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu, a anunțat vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.

Hoții au furat cablurile din parcurile fotovoltaice FOTO Arhivă
Hoții au furat cablurile din parcurile fotovoltaice FOTO Arhivă

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița, în oraşul Răcari şi în comunele Braniștea, Conţeşti şi Mătăsaru, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat", precizează reprezentanții IPJ Dâmboviţa, citați de Agerpres.

Potrivit sursei citate, perchezițiile sunt desfășurate la locuințele unor persoane suspectate că au furat mai multe cabluri electrice de la diferite parcuri fotovoltaice din judeţele Dâmbovița, Ilfov şi Giurgiu, precum şi la locuințele persoanelor despre care există date că ar fi achiziționat bunurile sustrase.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Dâmboviţa, Prahova şi Argeş şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite