Weekend ”încins” la Corabia cu muzică populară şi uşoară. Printre invitaţi: Tavi Colen, Holograf, Dinu Iancu Sălăjanu şi Petrică Mâţu Stoian

0
0

Locuitorii oraşului Corabia vor avea parte de cel mai ”aglomerat” weekend din acest an şi aceasta deoarece în intervalul menţionat vor avea loc două evenimente artistice în aceeaşi perioadă. Este vorba despre ”Zilele oraşului” şi, respectiv, Festivalul Naţional de Muzică Populară şi Uşoară ”Corabia de Aur”. Cei interesaţi vor fi încântaţi cu muzică populară şi uşoară, în acest sens fiind invitate nume mari în branşă.

Două zile ”de foc” îi aşteaptă pe amatorii de distracţie care se vor afla în oraşul Corabia în acest weekend când, ca o coincidenţă perfectă, sunt planificate a se desfăşura cele două evenimente anterior menţionate, ”Zilele oraşului” şi Festivalul Naţional de Muzică Populară şi Uşoară ”Corabia de Aur”.

Astfel, în vreme ce primul eveniment, ajuns la ediţia cu numărul 4 manifestarea culturală şi organizat cu prilejul împlinirii a 417 ani de atestare documentară a oraşului, va fi găzduit în incinta Casei de Cultură din localitate, alta este situaţia în ce priveşte a doua manifestare. Festivalul Naţional de Muzică Populară şi Uşoară ”Corabia de Aur”, aflată la ediţia 42, va avea loc chiar în centrul oraşului de la Dunăre, respectiv în Piaţa Independenţei.

Festivalul se va derula propriu-zis începând de vineri – 18 septembrie, până duminică inclusiv. Printre cei care râvnesc la trofeul suprem din acest an la secţiunea Muzică populară se află interpreţi din Olt, Timiş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Alba, Buzău, Prahova, Argeş şi Gorj. La cealaltă secţiune, de Muzică uşoară, concurează tineri atât din judeţul Olt, dar foarte mulţi sunt şi din Capitală. Preşedintele juriului este titratul om de radio Titus Andrei.

Gala Laureaţilor va avea loc duminică – 20 septembrie, când se vor acorda premiile I, II şi III pentru fiecare dintre cele două secţiuni menţionate, dar şi Premiul ”Gelu Barabancea” la secţiunea de muzică populară, Premiul Special al juriului, premiul de popularitate, Premiul ”Jean Daşoveanu” la secţiunea de muzică uşoară, precum şi trofeul ”Corabia de Aur”, valoarea totală a premiilor ridicându-se la 14.000 lei. De menţionat că, pentru organizarea ”Zilelor oraşului Corabia”, autorităţile locale au alocat 100.000 lei.

Locuitorii oraşului Corabia, dar şi ceilalţi amatori de distracţie, trebuie să ştie că organizatorii au chemat să le cânte şi să-i încânte totodată nume mari ale muzicii populare şi uşoare româneşti. Vedetele de anul acesta ce vor putea fi văzute la Corabia în timpul celor două zile de distracţie sunt: Holograf, Tavi Colen Band, Ruby, Dinu Iancu Sălăjanu, Petrică Mâţu Stoian, Loredana Streche, Grigore Gherman, Sanda Argint. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Ansamblul Profesionist ”Doina Oltului” din Slatina.

Organizatori ai celor două manifestări sunt: Consiliul Judeţean Olt, Primăria şi Consiliul Local Corabia, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt.

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Oraşul Corabia va avea Bursă de peşte. Pescarii autohtoni obţin prima victorie împotriva samsarilor de peşte

FOTO  Singurul parc din Corabia a intrat în reabilitare

FOTO  Au început lucrările de modernizare a bazei sportive ”San Siro” din Corabia

Virgil Mazilescu, scriitorul care a murit din dragoste rănită: “Rodica. Rodica. De ce m-ai părăsit?”

Slatina


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri