VIDEO  Capăt de linie pentru fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov: Tribunalul Olt anunţă luni dacă îi redeschide un nou dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi primar al municipiului Slatina vreme de două mandate consecutive (2004-2012), a apărut la Tribunalul Olt din Slatina, joi – 17 septembrie, pentru a afla dacă se va alege cu un nou dosar de corupţie. După aproape două luni de amânări, instanţa a decis pronunţarea verdictului pentru luni – 21 septembrie.

Dosarul aflat acum la Tribunalul Olt a fost închis în 2012, dar Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat instanţei oltene, în urmă cu două luni, redeschiderea urmării penale deoarece ar fi survenit noi dovezi în sprijinul acuzaţiilor de corupţie aduse de procurorii anticorupţie protagoniştilor din acest caz, numai nume mari ale peisajului politic, afaceristic şi administrativ de la Olt.

Minel Prina (urmaşul lui Vâlcov la Primăria Slatina, care a demisionat în 24 iunie a.c. tot din cauza unor acuzatii de corupţie ale DNA), Andra Bărbulescu (soţia deputatului social-democrat Daniel Bărbulescu, nimeni altul decât denunţătorul lui Vâlcov; înainte de acest episod - un foarte bun prieten al lui Vâlcov, dar şi fin) şi Cristi Tomescu, patronul firmei SC Cafmin SRL Slatina (”abonată” la bugetul local în timpul mandatelor de edili ale lui Vâlcov şi Prina). Restul celorlalţi învinuiţi nu au venit, lăsându-şi avocaţii să îi reprezinte. Este vorba despre: Paul Stănescu - preşedinte Consiliul Judeţean Olt, Marius Oprescu - vice Consiliul Judeţean Olt, Ovidiu Andrei Ramba, Bogdan Graţian Langa şi Laurenţiu Şerban.

Inculpaţi în alte dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ultimii doi foşti primari ai municipiului Slatina, Darius Vâlcov şi Minel Prina, nu şi-au vorbit, joi, şi au stat la distanţă unul de celălalt în incinta Tribunalului Olt până la începerea şedinţei de judecată. Explicaţia acestei situaţii este dată de faptul că le este interzis să ia legătura unul cu celălaltul, în orice formă, interdicţie impusă de instanţă în dosarele pe care cei doi pe au la ICCJ, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar. Între ei, nimeni altul decât afaceristul Cristi Tomescu, un ”apropiat” până mai ieri al celor doi foşti edili, acum figurând toţi ca inculpaţi în câteva dosare de corupţie la Curtea Supremă.

Şedinţa de joi – 17 septembrie, a început cu o întârziere de câteva ore, încheindu-se la finalul programului de lucru în jurul orelor 17.00. La sfârşit a sosit şi decizia care vine să provoace fiori protagoniştilor din această speţă: judecătorul Gheorghe Maruşcă a decis că poate lua o decizie finală în acest caz şi că va anunţa sentinţa peste patru zile, luni – 21 septembrie.

Speţa prezentă faţă de care Tribunalul Olt urmează să se pronunţe poartă numărul 2248/104/2015 şi vizează acuzaţii ale procurorilor DNA referitoare, printre altele, la: finanţarea ilegală a clubului de fotbal FC Olt Slatina de către Consiliul Judeţean Olt, concesionarea serviciului de întreţinere a spaţiilor verzi din Slatina (prin contractul nr. 1.127/25.08.2010)  pe 30 de ani de către primărie contra sumei record de 8.000 miliarde lei vechi către o ”firmă de casă” (contract încheiat cu SC Rupiah SRL Slatina şi semnat efectiv de viceprimarul Dan Bălăşescu, mâna dreaptă a lui Darius Vâlcov la vremea cu pricina - 2010) sau contractarea mai multor lucrări supraevaluate de către SC Compania de Apă SA Slatina etc.

Dar iată lista completă a protagoniştilor acestui dosar unde sunt menţionate fapte grave de corupţie invocate de DNA: Darius Vâlcov – luare de mită (infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 254 vechiul Cod Penal combinat cu art. 6 dinlegea nr. 78/2000) şi abuz în serviciu contra intereselor publice (prevăzută şi pedepsită de art. 248 vechiul Cod Penal combinat cu art. 13 (2) din Legea nr. 78/2000), Minel Prina – abuz în serviciu contra intereselor publice (prevăzută şi pedepsită de art. 248 vechiul Cod Penal combinat cu art. 13 (2) din Legea nr. 78/2000), Paul Stănescu, preşedinte Consiliul Judeţean Olt – abuz în serviciu (prevăzută şi pedepsită de art. 248 vechiul Cod Penal combinat cu art. 13 alin.2 din Legea nr. 78/2000) şi conflict de interese (prevăzută şi pedepsită de art. 253, alin. 1 vechiul Cod Penal), Marius Oprescu (vicepreşedinte Consiliul Judeţean Olt/preşedinte interimar PSD Olt) – evaziune fiscală (prevăzută şi pedepsită de art. 9 din Legea nr. 241/2005) şi spălare de bani (prevăzută şi pedepsită de art. 23(1) din Legea nr. 656/2002), Andra Bărbulescu (soţia deputatului PSD/PDL/PSD Daniel Bărbulescu) – evaziune fiscală (prevăzută şi pedepsită de art. 9 din Legea nr. 241/2005) şi spălare de bani (prevăzută şi pedepsită de art.23 din Legea nr. 656/2002), Ovidiu Andrei Ramba – dare de mită (prevăzută şi pedepsită de art. 255 vechiul Cod Penal combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000), evaziune fiscală (prevăzută şi pedepsită de art. 9 din Legea nr. 241/2005) şi spălare de bani (prevăzută şi pedepsită de art.23 din Legea nr. 656/2002), Bogdan Graţian Langa - dare de mită (prevăzută şi pedepsită de art. 255 vechiul Cod Penal combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000), Laurenţiu Şerban - dare de mită (prevăzută şi pedepsită de art. 255 vechiul Cod Penal combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000), Constantin Cristian Tomescu - dare de mită (prevăzută şi pedepsită de art. 255 vechiul Cod Penal combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

VIDEO  Judecători schimbaţi pe bandă rulantă în cazul dosarului de corupţie de la Slatina al fostului ministru de Finanţe, Darius Vâlcov

VIDEO  Tribunalul Olt jonglează cu amânările în redeschiderea unui nou dosar de corupţie pentru Vâlcov

VIDEO  Suspans prelungit pentru Vâlcov şi Prina: Tribunalul Olt a amânat analizarea redeschiderii unui nou dosar de corupţie

VIDEO  Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, protagonist într-un nou dosar de corupţie la Tribunalul Olt

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite