Consilier local din Slatina, reținut după incidentul cu arma de vânătoare. Este acuzat de tentativă de omor calificat
Valeriu Matei, consilier local PNL în Slatina, a fost reținut luni seară, 26 octombrie, într-un dosar penal în care este cercetat pentru tentativă de omor calificat asupra unui polițist, ultraj și distrugere. Acesta ar fi tras mai multe focuri cu o armă de vânătoare în direcția forțelor de ordine venite să efectueze percheziții la locuința sa, în cadrul unei anchete care vizează fapte de camătă și șantaj.

Potrivit Digi24, acesta urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Judecătorii vor decide dacă măsura este justificată și dacă acesta va rămâne în arest pe durata anchetei.
Incidentul a avut loc în timpul perchezițiilor desfășurate săptămâna trecută, în cadrul unui dosar de șantaj și camătă. Când polițiștii au intrat în locuința lui Valeriu Matei, acesta a tras un foc cu o armă de vânătoare deținută legal.
Polițiștii i-au solicitat să predea arma, acesta conformându-se. Arma a fost ridicată de polițiști, iar activitățile specifice au continuat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Amintim că Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus controlul judiciar pentru Valeriu Matei și Cătălin Andronesi, directorul tehnic al Companiei de Apă Olt, în dosarul în care sunt cercetați pentru camătă și șantaj.
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului. Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – octombrie 2026, bărbatul în vârstă de 60 de ani i-ar fi remis persoanei vătămate, în repetate rânduri, diferite sume de bani, percepând dobânzi pentru acestea.
De asemenea, în perioada iunie – septembrie 2026, cei doi bărbați ar fi constrâns persoana vătămată, la diferite intervale de timp, în scopul obținerii unor foloase materiale”, au fost informațiile transmise, joi, 22 octombrie 2026, de către IPJ Olt.




















































