Fost director omorât în bătaie de fiul drogat. Poliția a fost chemată chiar de tânărul care abia ieșise de la dezintoxicare

0
Publicat:

O nouă crimă, petrecută în noaptea de duminică, spre luni, 22 / 23 octombrie 2023, a zguduit municipiul Sibiu. Omorul s-a produs în locuința inginerului agronom Nicolae Neamțiu, fost șef al Direcției Agricole Sibiu.

Inginerul agronom Nicolae Neamțiu din Sibiu și fiul său Andrei SURSA Arhiva personală
Inginerul agronom Nicolae Neamțiu din Sibiu și fiul său Andrei SURSA Arhiva personală

Inginerul Nicolae Neamțiu, în vârstă de 50 de ani, era căsătorit și avea trei copii. Andrei, un tânăr de 25 de ani, este fiul său cel mare. Tragedia s-a produs chiar în casa familiei, de pe strada Johann Wolfgang Goethe, lângă Parcul Sub Arini, din municipiul Sibiu.

Fostul șeful al Direcției Județene pentru Agricultură Sibiu, Nicolae Liviu Neamțiu, a fost omorât în bătaie de fiul său Andrei, care l-a lovit cu pumnii și cu picioarele până când n-a mai mișcat. Chiar el a sunat la 112 să anunțe că tatăl său a murit. La fața locului, oamenii legii au înțeles rapid însă că au de-a face cu un omor, din cauza rănilor descoperite pe trupul victimei. 

Ucis de fiu care a sunat mai apoi la 112

„La data de 23 octombrie, în jurul orei 02,00, prin apel 112, un bărbat a sesizat Inspectoratul Județean de Poliției IPJ Sibiu cu privire la faptul că tatăl său este decedat în locuința din municipiul Sibiu. Polițiștii au identificat cadavrul unul bărbat, în vârstă de 50 de ani, care prezenta multiple urme de violență”, au anunțat reprezentanții Poliției Județene Sibiu despre crima în Sibiu.

Potrivit prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu, nu se știe deocamdată dacă criminalul s-a folosit și de vreun obiect contondent pentru a-și omorî părintele, ancheta fiind încă la început. 

„În fapt s-a reținut că, în noaptea de 22/23.10.2023, o persoană de sex masculin în vârstă de 25 de ani din municipiul Sibiu, aflată sub influența drogurilor, cu istoric de tulburări psihice și pe fondul unor relații tensionate cu tatăl său, a exercitat acte de violență asupra acestuia, în timp ce se aflau în locuința comună situată în municipiul Sibiu, producându-i leziuni care i-au determinat moartea”, arată Parchetul Tribunalului Sibiu.

Reținut pentru 24 de ore

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a mai menționat și că urmărirea penală a început „in rem” - adică în ceea ce privește fapta, nu și autorul, deocamdată, chiar dacă există un suspect, care deja a fost reținut pentru 24 de ore.

Înainte de expirarea lor, Andrei Neamțiu va fi prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă. 

„Prin ordonanța din data de 23.10.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 188 Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal. (...) S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal. (...) S-a dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei procurorului pentru audiere, context în care se va aprecia cu privire la măsurile preventive ce vor fi dispuse în cauză”, specifică procurorii.

Criminalul abia ieșise de la Psihiatrie

Criminalul era cunoscut ca probleme cu drogurile, motiv pentru care a și fost internat la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. În locuință, criminaliștii au găsit un bilet de externare datat în urmă cu zece zile.

Fost absolvent al Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, Andrei a plecat mai apoi la studii - Autovehicule Rutiere (A.R) în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, de unde s-a întors acasă și s-a angajat. Problemele au început în momentul în care a început să consume substanțe psiho-active. 

Victima, inginer Nicolae Neamțiu, a lucrat mai bine de două decenii în agricultura sibiană. În urmă cu patru ani, a devenit director al Direcției Agricole Sibiu, funcție deținută parțial în timpul pandemiei, după care a fost schimbat din funcție, dar a rămas în cadrul instituției pe postul de consilier superior. 

Ancheta penală continuă pentru aflarea cauzei și împrejurărilor în care s-a produs crima.  

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite