criminalisti - ultimele știri
Un cadavru a fost descoperit într-o remorcă aflată într-o parcare pe strada Oneștilor din Oradea, relatează presa locală. Alături a mai fost găsită o victimă, în viață.
Stadionul „Arcul de Triumf“ a avut de suferit ca urmare a incidentelor violente de la partida Dinamo – UTA 1-0, care s-a disputat vineri seara.
O nouă crimă, petrecută în noaptea de duminică, spre luni, 22 / 23 octombrie 2023, a zguduit municipiul Sibiu. Omorul s-a produs în locuința inginerului agronom Nicolae Neamțiu, fost șef al Direcției Agricole Sibiu.
Un bărbat aflat la volanul unei mașini într-o parcare a fost găsit în stop cardio-respirator, în cele din urmă fiind declarat decedat. Ceilalți șoferi au sunat după aproape trei ore, au sunat la 112 și au cerut ajutor, iar la fața locului au ajuns angajați de la Ambulanță și polițiști.
Descoperirea macabră a fost făcută luni după-amiaza, 18 iulie, în amonte de barajul Călimăneşti, al staţiunii balneare cu aceeaşi denumire, din judeţul Vâlcea.
Incidentul a avut loc în municipiul Mediaş din judeţul Sibiu, marţi, 12 aprilie, când s-a anunţat la 112 că o femeie este căzută pe o stradă din oraş.
Un angajat al combinatului siderurgic Liberty Galaţi a fost găsit mort miercuri seară, la locul de muncă. La faţa locului au ajuns procurorii, criminaliştii şi inspectorii ITM , pentru a stabili împrejurările în care acesta a murit....
Cazuistica judiciară din Neamţ arată că recenta crimă de la Roman, în care un membru al familiei a vrut să se răzbune pe ceilalţi făcând un masacru, nu este singulară.
Jaful a avut loc în vară, în urmă cu trei luni, când dintr-o vilă din Vlădeşti - Vâlcea au dispărut într-o noapte bani şi bunuri de valoare. Hoţii s-au ascuns apoi în Cluj - Napoca.
Câţiva muncitori care lucrează pe şantierul tronsonului cinci (Curtea de Argeş-Piteşti) al autostrăzii Sibiu-Piteşti au găsit miercuri, 25 august, mai multe oseminte în timp ce făceau săpături pe teren, în comuna argeşeană Merişani....
Procurori şi poliţişti criminalişti au ajuns, sâmbătă, într-un bloc din cartierul buzoian Micro X1V, în urma unui apel la 112 prin care era anunţată descoperirea unui cadavru într-unul dintre apartamente. Victima este un bărbat de aproximativ 50 de a...
Victima unei crime, un om al străzii, a sfârşit mutilată cu o pavelă după ce a chefuit cu alcool de Paşti, împreună cu tovarăşii de pahar.
Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, iar unul dintre ei este chiar agent de pază. Poliţiştii au reuşit să strângă probe împotriva suspecţilor, dar nu au putut să găsească şi caseta.
Mai multe echipaje de pompieri şi poliţişti au demarat joi după-amiaza, 25 februarie, o operaţiune de căutare a cadavrului unui bărbat despre care se crede că a fost omorât.
În noaptea de joi spre vineri, 15 / 16 octombrie, în Râmnicu Vâlcea s-a comis o crimă, urmată de sinucidere, victime fiind o familie de octogenari.
Sindicatul Europol anunţă că doi poliţişti rutieri şi un criminalist de la Poliţia municipiului Roman au fost confirmaţi cu noul coronavirus, susţinând că procedurile "ciudate" ale DSP Neamţ, conform cărora doar contacţii direcţi cu simptome sunt tes...
O descoperire şocantă a fost făcută în luna aprilie în Cheile Vultureasa, din Munţii Căpăţânii. Ca urmare a acestei descoperiri, poliţiştii vâlceni au început o anchetă privind dispariţia unui cetăţean german. În cele din urmă, misterul a fost elucid...
În Munţii Căpăţânii au fost descoperite de un localnic un echipament montan şi bunuri de mii de euro abandonate. În urma cercetărilor la faţa locului ies la lumină, zi de zi, detalii bizare despre acest caz.
Mister total în cazul descoperirii sinistre din Munţii Căpăţânii, judeţul Vâlcea. Nu este clar dacă echipamentele montane găsite sunt abandonate de un an sau de aproape un deceniu.
În judeţul Vâlcea, în Munţii Căpăţânii au fost găsite, de un localnic, mai multe echipamente montane abandonate, în stare de degradare.
Căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă au fost reluate sâmbătă dimineaţă. Gheorghe Dincă i-a ironizat pe anchetatori, spunându-le că-i pare bine că îi fac curat în casă, din moment ce oricum intenţionează să o vândă.
Echipa de anchetă a ajuns din nou, marţi, 6 august 2019, la Caracal, la casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 ani suspectat că le-a ucis şi ulterior a incinerat trupurile Luizei Melencu (18 ani) şi Alexandrei Măceşanu (15 ani).
DIICOT a anunţat luni că Gheorghe Dincă a recunoscut că osemintele descoperite în pădurea de lângă Caracal aparţin Luizei Melencu, dar că nu există indicii că ar fi mai multe victime.
Anchetatorii au găsit, luni, rămăşiţe umane într-o pădure de lângă Caracal, despre care Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, susţine că ar fi ale Luizei Melencu.
Mama şi bunicul Luizei Melencu, una dintre fetele dispărute în Caracal şi despre care se prespune că ar fi victima lui Gheorghe Dincă, au transmis anchetatorilor un mesaj prin care cer extinderea cercetărilor sub două aspecte.
Legiştii din Capitală au ajuns la concluzia de oasele ridicate, din Caracal, din locuinţa lui Gheorghe Dincă aparţin unei fete cu vârsta între 12 şi 17 ani, au declarat surse apropiate anchetei. Legiştii lucrează acum pentru finalizarea testelor ADN...
Un tânăr de 22 de ani din Vlădeşti, judeţul Vâlcea, a murit, marţi după-amiază, înecat în Râul Olăneşti. Băiatul s-a dus la scăldat împreună cu fratele său.. Un martor a scos trupul băiatului din apă înaintea sosirii salvatorilor.
La Dolj este cea mai mare concurenţă din ţară pentru ultimele posturi scoase la concurs de Poliţia Română. Sunt aproape 36 de candidaţi pe fiecare loc. Din cele 12 posturi, şase sunt scoase la concurs de Serviciul Criminalistic. "Este un val incredib...
Parchetul General a organizat, în perioada 19 - 21 septembrie, o reuniune de lucru, în cadrul căreia au fost analizate noile metode de investigaţii şi cercetare a infracţiunilor de mare violenţă.
Dubla crimă din Capitală rămâne în continuare învăluită în mister, deşi anchetatorii au reţinut doi suspecţi. Cei doi bărbaţi găsiţi fără suflare în hala unei firme de materiale ceramice de pe bulevardul Timişoara ar fi murit, în noaptea de duminică ...
Poliţia din Hunedoara se mândreşte cu peste 250 de cazuri rezolvate cu ajutorul tehnicilor folosite de criminalişti.
O femeie în vârstă de 36 de ani a fost arestată, miercuri, după mai multe ore de audieri, în cazul crimei din staţia de metrou Dristor. Aceasta este acuzată că a împins o tânără de 25 de ani în faţa trenului, marţi seară. Potrivit anchetatorilor, fem...
Suspiciune de crimă în comuna prahoveană Bătrâni, acolo unde o femeie în vâstă de 59 de ani a fost găsită, marţi dimineaţă, carbonizată în casă. Surse apropiate de anchetă susţin că victima ar fi murit înainte să fie incendiată locuinţa, iar principa...
Clubul distrus de foc în noaptea de 21 ianuarie nu poate fi demolat din cauză că se află pe un sit arheologic. Pentru asta este nevoie de aviz de la Ministerul Culturii. O aprobare similară ar fi trebuit obţinută şi atunci când Primăria sectorului 2 ...
Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (ASPSE) organizează, în perioada 14-15 mai, în Aula Magna a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, a V-a edieţie a proiectului naţional de Criminalistică şi Criminologie....
Tragedia s-a petrecut pe strada Tecuci din Galaţi, la locuinţa unei familii, unde salvatorii au găsit într-un frigider doi bebeluşi morţi. Criminaliştii au mers la faţa locului pentru a face lumină în acest caz.
O bătrână de 67 de ani din localitatea Zamfireşti, judeţul Brăila a fost omorâtă cu zeci de lovituri de cuţit în timp ce se încerca să adoarmă. Soţul femeii, aflat într-o cameră alăturată spune că a auzit strigătele disperate ale femeii însă nu a put...
Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au depistat, marţi, pe raza municipiului Buzău, un adolescent în vârstă de 16 ani, din oraşul Făurei, judeţul Brăila, căruia îi fusese aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o dura...
Ieri în jurul orelor prânzului un grup de sătmăreni care se plimbau cu bicicleta au descoperit pe câmp trupul neînsufleţit al cetăţeanului maghiar. Deocamdată nu se cunosc împrejurările morţii lui, însă după primele cercetări se pare că acesta se afl...
Un bărbat de 40 ani, din localitatea vasluiană Iaz (Şerboteşti), comuna Soleşti a fost găsit decedat duminică seara pe o bancă din sat.
Criminaliştii din Bârlad au fost mobilizaţi astăzi, 12 iunie, pentru a investiga o crimă brutală petrecută în zona periferică a oraşului.
Miliţia din Mehedinţi a devenit celebră înainte de 1989 după ce Europa Liberă a difuzat o ştire conform căreia ofiţerii bat infractorii cu un robot pentru a-i trimite după gratii. În realitate, era vorba de un schelet metalic folosit de oamenii legii...
În ultimii ani, mai multe crime şi jafuri produse în Bacău au rămas cu „autor necunoscut“, în ciuda tehnicii de care dispune în momentul de faţă Poliţia. Uciderea unei asistente medicale, în urmă cu 12 ani, moartea unui taximetrist, în urmă cu 15 ani...
Cinci persoane, printre care şi un copil de 7 ani, au fost descoperite în această după amiază decedate la o stână din localitatea vasluiană Pogăneşti, comuna Stănileşti.
Descoperire macabră aproape de centrul Sloboziei. Un bărbat a fost descoperit mort pe o alee lăturalnică. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa pentru efectuarea autopsiei....
Descoperire macabră, în această după-amiază, în apropiere de municipiul Buzău. Cadavrul unui bărbat de aproximativ 60 de ani a fost găsit pe malul drept al râului Buzău. Poliţiştii exclud varianta unei crime.
Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost descoperite moarte, marţi, 23 septembrie, într-un apartament din cartierul clujean Dâmbu Rotund. Un alt bărbat a fost găsit rănit, el fiind suspectat că i-ar fi ucis pe cei doi....
Poliţiştii din cadrul Serviciului Criminalistic au fost alături de şcolari astăzi, 26 august 2014, în cadrul Campaniei „ Vacanţa la Muzeul Poliţiei Române”, prilej cu care elevii au aflat o parte din secretele prinderii infractorilor.
Un botoşănean a fost omorăt ieri seară de un bărbat din Deleni. Ucigaşul a fost prins, acesta însă a spus oamenilor legii că el doar s-a apărat de botoşăneanul care îl atacase cu un par.
Criminaliştii vâlceni au reuşit să identifice, în baza urmelor papilare ridicate, 157 de persoane care au comis diverse infracţiuni în întreg judeţul. În total, angajaţii Serviciului Criminalistic au avut peste 1000 de intervenţii în locuri unde s-au...
Incidentul s-a petrecut în localitatea vasluiană Fereşti. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi se fac cercetări pentru tenativă de omor.
În timp ce voturile la alegerile europarlamentare erau numărate, două instituţii botoşănene au fost jefuite. Hoţii au pătruns şi furat aparatură electronică din Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de la Ocolul Silvic ”Mihai Eminescu”.
Patronul unei tipografii din Botoşani, Viorel Hriţcu, a murit în faţa copilului său de numai 12 ani. Acesta s-a izbit cu bicicleta într-o fântână arteziană. În urma căzăturii, omul de afaceri a fost pur şi simplu desfigurat, decesul survenind la scur...
O bătrână de 81 de ani din comuna Odoreu, judeţul Satu Mare, a fost găsită vineri seara decedată, în propria locuinţă, într-o baltă plină de sânge. Criminaliştii au suspiciuni de viol, urmat de crimă, femeia fiind găsită dezbrăcată şi cu urme de viol...
Poliţiştii de la Crimă Organizată au luat din nou cu asalt locuinţele mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală. Administratorii unor societăţi comerciale şi o firmă de pază, urmăriţi de mai multă vreme de oamenii legii au fost percheziţiona...
Zona de pe Bulevardul Tomis din Constanţa, acolo unde funcţionează Restaurantul Beirut care a luat foc sâmbătă noapte, miroase încă a fum....
Cu ocazia împlinirii a 192 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, oamenii legii din Botoşani şi-au prezentat botoşănenilor tot arsenalul de luptă împotriva infractorilor. La Ziua Porţilor Deschise au fost prezenţi membrii ai trupelor de intervenţi...
Potrivit unui sondaj de opinie desfăşurat de Institutul pentru Politici Publice şi CBS-AXA, poliţiştii de frontieră, criminaliştii şi poliţiştii din comisariate se numără printre cei mai corupţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne.
În 2013, criminaliştii vâlceni au reuşit identificarea a peste 300 de infractori. Acest lucru a fost posibil în urma prelucrării amprentelor din locurile unde s-au dat spargeri. De asemenea, criminaliştii au contribuit, prin realizarea de expertize ...