Contrabandă cu țigări. Plase suspecte aruncate pe A1, de trei șoferi de TIR opriți la un control FOTO

0
Publicat:

Polițiștii din Sibiu au intrat în alertă marți seara, 31 ianuarie, când au aflat că mai mulți șoferi de TIR care tranzitează județul dețin asupra lor produse suspecte. Informațiile s-au concretizat.

Plase cu țigări de contrabandă aruncate de șoferi de TIR în șanțul autostrăzii A1 în Sibiu Foto IPJ
Plase cu țigări de contrabandă aruncate de șoferi de TIR în șanțul autostrăzii A1 în Sibiu Foto IPJ

În urma a două apeluri la 112, polițiștii rutieri din Sibiu au organizat un filtru pe A1 pentru a verifica dacă cele sesizate se confirmă. 

„În seara zilei de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 21,00, prin două apeluri 112, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au fost sesizați cu privire la faptul că trei bărbați care conduc ansambluri rutiere pe A1, în zona Cristian, pe direcția Deva – Sibiu, ar deține produse susceptibile a proveni din săvârșirea de fapte cu caracter penal. Polițiștii rutieri au declanșat de urgență verificări în trafic, cele trei ansambluri fiind depistate și oprite pe A1 Sibiu, la km. 238, în zona Mohu, la volan fiind identificați trei bărbați, în vârstă de 52, 54, respectiv 62 de ani, toți din județul Teleorman”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, Luciana Lazăr.

Nu mică le-a fost surpriza oamenilor legii să constate reacția unora dintre șoferii de TIR opriți la control rutier, care la vederea polițiștilor au început să arunce în șanțul de pe marginea drumului (vezi galeria foto) mai multe pungi.

„Imediat după ce vehiculele au fost trase pe dreapta, polițiștii rutieri au observat că cei trei șoferi aruncă în șanțul din apropiere mai multe plase cu produse. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei trei șoferi ar fi încercat să se debaraseze de mai multe țigarete care nu prezentau timbru fiscal, aruncându-le în zona din apropierea autostrăzii”, a mai precizat sursa citată.

Țigări de contrabandă aveau să fie găsite și în urma controlului efectuat în cabinele și anvelopele TIR-urilor: „Cu ocazia controlului efectuat asupra celor trei ansambluri rutiere, în cabine și în anvelope, polițiștii rutieri au descoperit și ridicat în vederea confiscării un număr de 6.880 de țigarete netimbrate și pentru care cei trei bărbați nu au putut prezenta documente de proveniență”.

Ancheta va fi continuată de către polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. „Urmează a se efectua cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări”, specifică investigatorii din Sibiu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite