Pericolul gheții negre. Ce soluții au la îndemână autoritățile și șoferii pentru evitarea tragediilor pe șosele

0
Publicat:

Duminică seara, 29 ianuarie, sub efectul gheții negre, pe tronsonul de autostradă A1, dintre Sibiu și Boița, a avut loc un accident în lanț. Șase mașini și nouă oameni au fost implicați într-un carambol în urma căruia un bărbat a murit.

Fenomenul de gheață neagră și ploaie înghețată pe glob Foto Institutul de fizica atmosferei China
Fenomenul de gheață neagră și ploaie înghețată pe glob Foto Institutul de fizica atmosferei China

Un bărbat de 48 de ani, din Băbeni – Vâlcea, a căzut de pe un pasaj al A1 Sibiu - Boița (primul lot pe Autostrada Sibiu Pitești) din zona Tălmaciu, de la 20 de metri înălțime, iar un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital.

Chiar dacă au auzit despre fenomenul gheții negre, șoferii nu cunosc, în realitate, pericolul uriaș la care se expun în astfel de cazuri, și nici ce ar trebui sau ar putea face în situațiile de acest gen. Poate deveni cu ușurință cea mai perfidă dintre condițiile iernii. Termenul este întâlnit în legislația românească în ceea ce privește măsurile care trebuie luate, inclusiv de către autorități.

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov - care administrează Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, inaugurat la jumătatea lunii decembrie a anului trecut - a explicat pentru „Adevărul” în ce constă pericolul gheții negre, dar și ce soluții există în astfel de situații.

Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto DRDP Brașov
Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto DRDP Brașov

„Gheața neagră - un fel de polei, dar mult, mult mai rău!”

„În limbajul comun, gheața neagră (black ice - n.red.) reprezintă ploaia înghețată: «freezing rain» . Acest fenomen este destul de rar, dar nu atât de rar încât să nu fie de pildă prevăzut chiar și în legislația noastră, în ceea ce privește măsurile ce trebuie luate. Practic, este vorba despre ploaia care cade în condiții de temperaturi foarte scăzute, negative, iar la contactul cu orice suprafață îngheață instantaneu, inclusiv pe carosabil. Se transformă într-o pojghiță de gheață, un fel de polei, dar mult, mult mai rău!”, a explicat Robert Elekes.

Se numește gheață neagră fiindcă șoferului din mașină i se pare că șoseaua este doar udă, nu că e gheață pe carosabil, aceasta fiind transparentă, motiv pentru care este atât de periculoasă.

Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto ISU Sibiu
Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto ISU Sibiu

„Problema cea mai mare cu această gheață neagră este că nu poate fi combătută practic cu nici un fel de material antiderapant, pentru că orice ai da pe drum imediat este acoperit de gheață”, a mai precizat reprezentantul DRDP Brașov, menționând că materialele antiderapante, precum sarea spre exemplu, topesc stratul existent de gheață, după care deasupra se formează imediat un alt strat de gheață.

Închiderea drumului și reducerea vitezei - singurele opțiuni

În ceea ce privește măsurile care trebuie sau pot fi luate de către autorități în astfel de cazuri, Robert Elekes a precizat: „Legislația prevede ca în astfel de cazuri să se reducă regimul de viteză și chiar să se închidă tronsoanele - chiar este specificat acest lucru, în normele noastre tehnice”.

Reprezentantul drumarilor a atras atenția și asupra riscului uriaș la care se expun șoferii care ignoră nu numai legislația și atenționările, dar și indicatoarele și utilajele de deszăpezire, precum și rolul acestora.

„Din păcate, toată lumea ignoră indicatoarele temporare pe care le punem noi pe fond galben! Un indicator normal îți atrage atenția asupra unui pericol potențial. Ce punem noi pe fond galben atrage însă atenția asupra pericolelor imediate, iminente, nu potențiale. Cu toate acestea, sunt veșnic ignorate!”, a atras atenția specialistul.

Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto ISU Sibiu
Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto ISU Sibiu

El a mai spus că șoferii s-au obișnuit să depășească utilajele de deszăpezire, ca duminică noapte, când pe tronsonul Sibiu – Boița opt utilaje acționau în baterie, în paralel.

Purtătorul de cuvânt a conchis că atitudinea preventivă și condusul cu prudență sunt cam singurele soluții în astfel de situații periculoase, mai ales în cazul fenomenului de gheață neagră de pe șosele.

Recomandările Poliției

Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere explică pentru „Adevărul” că atunci când există gheață pe drum cel mai indicat este să stai cât mai departe de tronsonul cu probleme. În astfel de cazuri contează mai puțin cât de bun șofer ești sau calitatea anvelopelor, motiv pentru care se și decide închiderea sectoarelor de drum în astfel de cazuri. 

Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto ISU Sibiu
Imagini de la accidentul în lanț de pe Lotul I al Autostrăzii Sibiu Pitești Foto ISU Sibiu

Nu conduceți, dacă nu trebuie! Dacă există o avertizare meteo de ploaie înghețată, cel mai indicat ar fi să nu plecați la drum! Chiar și prin reducerea vitezei, obligatorie în astfel de situații, pericolul nu este îndepărtat. Dar, dacă fenomenul începe în timp ce vă aflați pe drum, încercați să găsiți un loc sigur, în afara autostrăzii sau al drumului aglomerat! Nu opriți pe marginea drumului, deoarece, de multe ori, alte mașini nu vă vor vedea până când nu vor fi suficient de aproape, iar prin acționarea frânei nu vor face altceva decât să alunece și astfel se produce coliziunea!”, atrag atenția polițiștii de la Serviciul Rutier.

Aceștia au mai recomandat ca ștergătoarele să fie în cea mai bună stare și au atras atenția asupra faptului că zonele precum podurile și pasajele, zonele joase, umbrite, cele aflate la altitudini mai înalte și drumurile din apropierea apelor sunt primele locuri în care va apărea gheața.

„Când conduceți prin aceste zone, fiți foarte precauți și atenți la drum!”, mai avertizează polițiștii rutieri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite