Foto Camion răsturnat pe Valea Oltului, în albia unui pârâu. Șoferul, beat criță la volan FOTO
0Un accident rutier s-a petrecut vineri dimineața, 16 iunie 2023, la granița dintre Sibiu și Vâlcea, pe Valea Oltului. Un camion de 7,5 tone a ieșit de pe carosabil și a căzut de la o înălțime de patru metri.

Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor rutieri din Sibiu ajunși la fața locului pentru cercetări să descopere că șoferul aflat la volan era beat criță. Acesta a supraviețuit printr-un miracol căderii în gol, în care camionul s-a oprit răsturnat pe fundul râpei (FOTO).

„Polițiștii rutieri intervin la un autoaccident produs pe DN 7, în apropiere de limita cu județul Vâlcea. Se pare că, în timp ce conducea o autoutilitară de 7,5 tone spre Vâlcea, într-o curbă la stânga, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din județul Covasna, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se în albia unui râu”, au transmis reprezentanții Poliției Județene Sibiu.

Sursa citată a mai menționat: „Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat”.
Șoferul implicat în evenimentul rutier de la granița Sibiu-Vâlcea, a fost transportat la spital conștient.

Pe lângă faptul că a contribuit la îngreunarea circulației pe Valea Oltului, prin producerea acestui eveniment rutier, conducătorul auto se va alege și cu un dosar penal.

„În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, Elena Welter.
La accidentul de pe Valea Oltului au intervenit și pompierii vâlceni.
