Jandarm la un pas să fie linșat, după o șicanare în trafic. Agresorii au fost lăsați liberi FOTO VIDEO

0
Publicat:

Un incident șocant s-a petrecut sâmbătă dimineața, 28 ianuarie, în orașul Horezu – Vâlcea, unde trei bărbați, cunoscuți cu antecedente penale, au luat la bătaie un jandarm în plină stradă.

Au fost mai multe episoade în cazul de agresiune Horezu, după o șicanare în trafic, nu doar cel surprins într-o filmare dată publicității chiar de către soția victimei în prezența căreia au avut loc violențele.

Unul dintre agresori a fost reținut în aceeași zi, iar ulterior, deși a fost propus pentru arestare, un judecător a decis eliberarea sa sub control judiciar, considerând că nu reprezintă un pericol major. Se fac cercetări și împotriva celorlalți doi tovarăși, chiar dacă imaginile (vezi și galeria foto) nu-i incriminează.

De la o șicanare în trafic, la pumni, înjurături și amenințări

Pe scurt, povestea a pornit în urma unei șicanări în trafic: agresorii s-au arătat deranjați de faptul că sunt atenționați că merg prea încet și s-au decis să-i aplice o corecție șoferului care nu i-a lăsat să se bucure de plimbarea prin oraș.

Sub privirile speriate ale soției acestuia, dar și ale trecătorilor, l-au scos cu forța din mașină pe jandarm și l-au lovit cu pumnii în cap și în zona corpului, sub pretextul unor semne obscene pe care le-ar fi făcut acesta la adresa lor. Au provocat daune și mașinii, după scenele cu respectivul jandarm batut.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu Vâlcea. Luni, 30 ianuarie, jandarmul a mers la Medicină Legală.

„Toți au fost violenți la început”

Din declarația victimei și a șefului Jandarmeriei Vâlcea reiese că victima nu-i cunoștea pe agresori, dar există informații potrivit cărora aceștia nu se află la prima abatere de acest gen. Sunt cunoscuți cu antecedente și se pare că au un dosar similar deschis și în județul Gorj, în urmă cu o săptămână.

Conflictul de după șicanarea în trafic a durat în jur de 4 – 5 minute, până când în zonă a apărut un echipaj de Poliție sesizat de eveniment, care i-a oprit pe agresori după ce abia se îndepărtaseră de locul evenimentului. „Dacă n-ar fi știut să se apere, poate că soțul meu era mort la această oră... A fost la un pas să fie spulberat și de o mașină, în timp ce încerca să ceară ajutor la 112”, a mărturisit pentru „Adevărul”, soția victimei, Raluca Iorga.

Din declarația acesteia reiese că la început toți cei trei ocupanți ai unui BMW de culoare albă au fost agresivi: „Circulau extrem de încet. A început șicanare în trafic, cu flash-uri și frâne, avarii, inclusiv după ce i-am depășit. Când am oprit în parcare, ne-au blocat mașina. Primul care a coborât a început să-l înjure și să-l amenințe pe soțul meu. A ocolit mașina și a început bătaia: el prin față și ceilalți doi agresori prin spate, l-au înconjurat”.

„Au fost mai multe episoade de violență”

În clipul dat publicității, se vede doar cum doi dintre agresori încearcă să-și despartă amicul violent de jandarm. „Nu a fost doar un episod agresiv, ci mai multe. Soțul meu n-a apucat decât să se apere”, a mai menționat soția victimei.

Cei doi soți, părinți a trei copii, erau la cumpărături, în jurul orelor prânzului. Planificaseră să nu stea mai mult de o jumătate de oră. În final, au fost nevoiți să fie plecați de acasă mai bine de șase ore, cu drumurile la Poliție, pentru declarații, la spital etc..

„A durat ceva până am reușit să surprind niște cadre corespunzătoare, pentru că am fost nevoită să tot opresc filmarea / video ca să cer ajutor Poliției Horezu... Cea mai relevantă dintre filmări este cea dată publicității, pentru că întregul episod a durat în realitate mult mai mult”,  a mai menționat soția victimei.

Când s-au mai liniștit apele, jandarmul a sunat și el la 112: „În timp ce încerca să traverseze strada, cel mai agresiv dintre bărbați a vrut să-l bată iar. Soțul meu s-a ferit, încerca să fie atent și la ce-i spunea dispecerul și la agresor și la un moment dat a fost cât pe ce să fie lovit de o mașină (fapt surprins de camerele de luat vederi din zonă - n.red.). De nervi, agresorul a lovit luneta din spate a mașinii și a făcut-o țăndări. Dacă soțul meu nu s-ar fi îndepărtat, probabil toate gemurile mașinii ar fi fost sparte”.

Reacția autorităților: 24 de ore în arestul IPJ Vâlcea

Reprezentanții Poliției Județene Vâlcea au confirmat că doar unul dintre agresori a fost reținut pentru 24 de ore, perioadă în care acesta a stat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea.

„La data de 28 ianuarie, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției Horezu au fost sesizați cu privire la faptul că în fața unui magazin din oraș se află în desfășurare un conflict între mai mulți bărbați. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat persoanele implicate, ulterior fiind conduse la sediul poliției, în vederea stabilirii situației de fapt. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, în timp ce se afla în zona pietonală, pe baza unei neînțelegeri în trafic, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat, care l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței și a corpului, distrugându-i, totodată, luneta și oglinda din partea dreaptă a autoturismului și tulburând ordinea și liniștea publică”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea, Georgiana Țîrcu.

„Nu este ultraj”

Ce s-a întâmplat nu are treabă cu serviciul, a fost un incident intempestiv. Nu este ultraj. Am rămas șocat! Este prima dată de când sunt ofițer, în 25 de ani, când avem o astfel de situație, cu șicanare în trafic. Au mai existat agresiuni împotriva jandarmilor, dar în timpul misiunilor, Vâlcea fiind în general un județ civilizat”, a menționat pentru „Adevărul” șeful Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, Grigore Ciaușescu. 

Instituția pe care o conduce a mai transmis: „Colegul nostru a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În momentul de față se află în afara oricărui pericol, urmând ca zilele următoarea să fie supus mai multor investigații suplimentare.  A depus plângere penală împotriva celor trei bărbați, urmând ca organele abilitate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea să continue cercetările...”

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite