Incendiu scăpat de sub control la Băile Olănești: 16 hectare ard lângă Schitul Iezer, într-o zonă de pădure greu accesibilă | adevarul.ro

Incendiu scăpat de sub control la Băile Olănești: 16 hectare ard lângă Schitul Iezer, într-o zonă de pădure greu accesibilă

Publicat:
0
1 live

Pompierii militari din Vâlcea au reluat sâmbătă dimineața intervențiile pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit vineri în fondul forestier al localității Băile Olănești, la aproximativ trei kilometri de Mănăstirea/Schitul Iezer. Operațiune este îngreunată de accesul foarte dificil în zonă.

Incendiu s-a extins
Incendiu s-a extins Foto: FB Cronica Olteniei

Suprafața afectată era estimată vineri seară la aproximativ 13 hectare, iar incendiul era nelocalizat.

Pompierii au  acționat în condiții dificile pentru limitarea și lichidarea incendiului, însă, din cauza terenului foarte greu accesibil, operațiunile de stingere au fost suspendate în cursul nopții și reluate sâmbătă dimineață.

La ora 06:15, nu mai puțin de 26 de pompieri militari cu 3 autospeciale și o dronă (UAS) au început deplasarea către zona incendiată, relatează, pe Facebook, Cronica Olteniei.

Ajunse la locul incendiului, forțele ISU  au constatat că, în cursul nopții, incendiul s-a extins, manifestându-se la litieră și doborâturi.

În acest moment suprafața afectată este de cca 16 ha. În zona nu mai bate vântul și se acționează pentru localizarea incendiului.

Misiunea este în dinamică.

Amintim că, la începutul lunii, incendiile de vegetație au creat probleme în sud-vestul țării, unde sute de hectare au fost afectate de flăcări.

În Mehedinți, focul s-a apropiat periculos de locuințe, dar și de o școală și o biserică, în timp ce în Caraș-Severin pompierii luptă de trei zile cu un incendiu izbucnit în Parcul Național Domogled.

Top articole

Partenerii noștri