Foto Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a gândit să fie o stațiune aerisită, pentru ca turiștii să poată vedea marea și lacul“

După vilegiaturiștii din perioada interbelică, în Mamaia au început să vină tovarășii. Era nevoie de construcții pentru oamenii muncii. Grație unor arhitecți de seamă, Mamaia a fost gândită ca una dintre cele mai moderne stațiuni din Europa, cu un aer occidental, cu hoteluri dispuse în așa fel încât turistul care intra să se bucure atât de priveliștea mării, cât și de lac. Pe lângă structurile de cazare, au fost realizate și multe spații de relaxare și de petrecere a timpului liber.

Intrarea în stațiunea Mamaia Foto: Facebook

După ce rănile celui de-Al Doilea Război Mondial s-au închis, Europa a învățat să trăiască din nou. Mamaia a supraviețuit după bombardamente, însă superbele ei clădiri istorice, ridicate în perioada interbelică – Palatul Regal, Vila Reginei Maria, Vila Știrbei, Cazinoul – erau o ruină, după ce aici fuseseră cazate o parte din trupele rusești, care au devastat tot ce s-a putut. Moștenirea trecutului era grea, dar povestea stațiunii ridicate după planurile primarului Ion Bănescu la începutul secolului XX a mers mai departe. „Aerul Mamaiei, stațiunea gândită de primarul Ion Bănescu, era deosebit, pentru că majoritatea construcțiilor de aici, din perioada interbelică, au fost construite într-un stil neoromânesc și modernist și mari arhitecți ai vremii au lucrat aici“, spune pentru „Weekend Adevărul“ arhitectul constănțean Radu Cornescu.

1958: primele schițe de modernitate (socialistă)

Pe această moștenire s-a clădit un strat nou: Mamaia modernă. „În perioada socialistă s-a dorit să se amenajeze o stațiune cu un aer occidental. Și într-adevăr, în 1958 s-au făcut primele schițe, iar între 1959 și 1962, un colectiv de specialiști, din care făceau parte Lucian Popovici, Ludovic Staadecker, Adam Toma, Virginia Petrea, Mina Laurian, Violeta Constantinescu, Cristian Ionescu, Roxana Berstein Katz, Anca Borgovan Ionescu, Cristina Kedzierska, pe atunci sub tutela Institutului de studii și proiectare pentru construcții, arhitectură și sistematizare, care l-au avut șef pe arhitectul Cezar Lăzărescu (1923-1986), au proiectat un Complex hotelier de 10.000 de paturi și a început o sistematizare de anvergură a stațiunii Mamaia“, povestește Radu Cornescu.

Turiști în zona debarcaderului Foto: Azopan

Stațiunea a fost gândită pe întregul ei, de 70 de hectare, în spațiul delimitat de circulația semipietonală la limita plajei și cea carosabilă, de-a lungul lacurilor Tăbăcăriei și Siutghiol. Atunci s-au ridicat cele două mari hoteluri de la intrarea în Mamaia, cu câte 14 și 12 etaje, respectiv Parc și Perla. Între ele s-au ridicat alte cinci hoteluri cu patru etaje: Dacia, Pescăruș, Delfin, Lotus, Select. După Perla s-au construit hotelurile „lamă“ cu 10 etaje Aurora, Meridian, Doina, Flora și Victoria și hotelurile de 4 etaje Dunărea, Neptun și Ovidiu. În nordul stațiunii s-au construit hotelurile Modern, Palas, Central și Pelican, urmate de Tomis, Midia și Histria. Într-o a doua etapă, s-au construit hotelurile Siret, Bicaz și Dorna.

Cel care a gândit Mamaia modernă, dar și dezvoltarea întregului litoral, arh. Cezar Lăzărescu, scria în „Arhitectura“ cum s-a născut proiectul: „Organizarea fiecărei staţiuni în parte a fost, desigur, influenţată de relieful şi microclimatul specific, de configurația țărmului mării, de dimensiunea plajelor naturale sau a celor nou-create, precum şi de reţeaua majoră de circulaţie. Datorită acestor condiţii diverse, structura de ansamblu a fiecărei staţiuni este deosebită“.

Primele camere, de 11 mp

Primele hoteluri, ridicate până în anul 1961, nu erau destinate turismului internațional, ci erau menite să primească exclusiv români, și acest lucru se reflecta în unele aspecte ale concepției de ansamblu sau ale rezolvărilor de detaliu. „Precizarea gradelor de confort, a diverselor capacități de cazare, a modului de organizare specifice – s-a prevăzut gruparea unităților hoteliere în ansambluri cu capacităţi variind între 1.000 şi 10.000 de locuri, realizate prin organizarea comună a unor teritorii mai mari şi prin echiparea şi dotarea lor completă. Desigur, aceasta nu a exclus şi realizarea unor hoteluri independente, cum ar fi hotelul «Parc» (Mamaia) «Europa» (Eforie) sau «Neptun» (Neptun), însă acestea au fost cazuri izolate, mai rare, care se justifică atît prin poziția lor în cadrul stațiunilor, cît şi prin faptul că au o funcţionare continuă în tot timpul anului“, spunea arhitectul pentru aceeași publicație.

Cazino Mamaia Foto: Azopan

Primele hoteluri realizate între 1957 şi 1961 la Mamaia trebuiau să se încadreze într-un plafon de preţ foarte scăzut și, din acest motiv, dezvăluia el, suprafaţa camerelor era mai redusă, între 11 şi 12 mp, dar, cu toate acestea, cu unele mici excepţii când lavoarul era în cameră, toate camerele au fost dotate cu un grup sanitar propriu. După 1961 s-a urmărit asigurarea unui confort ridicat. În afară de construcțiile din Mamaia de la începutul anilor ’60, toate celelalte hoteluri și restaurante ridicate în socialism sunt realizate după proiectele arhitecților constănțeni. Așa s-au născut în moderna stațiune Mamaia hotelurile Riviera, Patria, Național, Unirea, Astoria, Caraiman, Vega și Alcor, Condor, Comandor, Amiral și Orfeu, Ambasador, Lido și Savoy.

Locul unde arhitecții s-au descătușat din uzura socialistă

La acea vreme, Mamaia a rivalizat cu majoritatea stațiunilor din Europa, pentru că acest colectiv de arhitecți a vrut să iasă din standardele care erau până atunci. „După schimbarea regimului din 1947, noi, ca arhitecți, nu mai puteam să proiectăm ceva deosebit, ci trebuia să facem proiecte tip pentru clasa muncitoare, din prefabricate, multe care au mai rămas și astăzi. Era o arhitectură socialistă cu influență rusă cum a fost și Casa Scânteii. Posibilitatea de a proiecta o stațiune la anumite standarde a scos arhitecții din această uzură de proiecte tip și așa au reușit să facă o stațiune extraordinară pentru vremea aceea“, spune Cornescu.

Plaja Mamaia Foto: Azopan

Stațiunea care a fost denumită „Perla litoralului românesc“ nu a fost gândită doar ca o înșiruire de hoteluri pentru turismul de masă și pentru turiștii străini, ci aceste construcții, dezvăluie Radu Cornescu, erau îndreptate perpendicular pe mare tocmai ca oamenii care treceau prin stațiune să vadă marea sau în sens opus să vadă lacul. S-a gândit ca să fie o stațiune aerisită, ceea ce, spune el, din păcate, nu mai este. O atenție deosebită a primit, așa cum se cuvenea, intrarea în stațiune. S-a urmărit ca la intrare să fie un bloc înalt, Hotelul Parc, de 14 etaje, iar la mică distanţă a fost proiectat Hotelul Perla, de 12 etaje. „Se urmărea să fie niște fleșe, care să anunțe cumva o stațiune mai de amploare, nu numai cu blocuri de maxim patru sau zece etaje. Exista dominanta asta la intrare pentru hotelurile care se vedeau în perspectivă“, explică arhitectul.

Teatrul de Vară, locul unde s-au născut șlagăre

Unul dintre simbolurile stațiunii, Teatrul de Vară, a fost deschis în anul 1963, gândit sub formă de grădină în aer liber. Teatrul avea o capacitate de 1.138 de locuri și aici aveau loc atât spectacole teatrale, dar și cinematografice. Tot aici s-a ținut, vreme de mulți ani, Festivalul de la Mamaia, care a fost organizat în acest spațiu timp de aproape 50 de ani. Aici s-au lansat majoritatea artiștilor anilor comuniști, dar și din anii ’90, și tot aici s-au născut cele mai multe șlagăre. La subsol erau cabine pentru artiști, cameră pentru coafură și grimă, depozite de instrumente muzicale, cameră pentru electrician, sufleur, fosa orchestrei, administrația, grupuri sanitare.

Plajele nu erau ocupate de șezlonguri Foto: Fortepan

Un alt punct de atracție al acelei perioade a fost Melody-Bar, situat în apropierea vechiului cazinou. Proiectanții, Rodica Grozea, Virginia Petrea și Medy Meyer, au gândit lucrarea ca un club de zi și un restaurant deschis permanent, cu dans, orchestră și numere de varietăți. Amplasamentul între cele două artere de circulație importante ale stațiunii, șoseaua de pe marginea lacului Siutghiol și esplanada dinspre mare, a dat posibilitatea creării a două intrări principale. Astfel, clubul, cu acces de la șoseaua dinspre lac, avea holuri largi pentru conversație, lectură sau jocuri. Restaurantul, cu o capacitate de 350 de persoane la interior și 150 pe terase, a fost amplasat la nivelurile superioare, cu acces principal de pe esplanadă. Legătura cu clubul se face direct printr-o scară rotundă din marmură neagră, ce pornește din holul clubului.

Satul de Vacanță

Mamaia modernă nu a însemnat doar hoteluri. La începutul anilor ’70, la intrarea în stațiune, a fost amenajat Satul de Vacanță, cu căsuțe din fiecare regiune a țării: Ana Lugojana, Casa Argeșană, Casa Arădeană, Casa Bihoreană, Casa Apullum, Casa Feleacului, Casa Covasna, Casa Dobrogeană, Casa Doljeană, Casa Harghiteană, Casa Ilfoveană, Casa Mehedințeană, Casa Mureșană, Casa Oltenească, Casa Prahoveană, Casa Suceveană, Casa Teleormăneană, Casa Tulceană, Casa Vâlceană și Casa Vrânceană erau tot atâtea spații unde turiștii, dar mai ales constănțenii, petreceau în mod tradițional.

La restaurant Foto: Facebook

„Îmi amintesc de căsuța tulceană care era aproape de mal, unde se puteau mânca meniuri pescărești“, retrăiește acea perioadă arhitectul Radu Cornescu. Cei care serveau erau îmbrăcați în costume tradiționale. Nu era publicație estivală care să nu vorbească de acest colț al stațiunii: „Case din bârne, cu acoperiș ușor, din șită sau șindrilă, construcții cu zid cu contraforturi, amintind de culele oltenești, case joase cu un singur cat, având pereții fațadei împodobiți cu motive florale viu colorate, reprezentând arhitectura satului din câmpie, case cu cerdac și curte primitoare, cum sunt prin părțile Moldovei și Sucevei, amintind într-un fel și de bojdeuca lui Creangă, case cu acoperișuri înalte, ca cele de la munte, hanuri cu portaluri sculptate ca cele întâlnite la răscrucea vechilor drumuri de țară, cum va fi fost Hanul Ancuței, cel din poveste, și multe altele atrag, deopotrivă, admirația vizitatorilor“, aflăm din „Dobrogea Nouă“, în aprilie 1973. În Mamaia, până în zona cazinoului, exista o altă cherhana, amenajată în stil rustic, cu acoperiș de stuf, care, din păcate, a ars în anii 1990.

Turiști de altădată Foto: Fortepan

Plimbări de agrement cu „Luceafărul“ şi „Steluța“

Din Mamaia se puteau face plimbări de agrement pe Lacul Siutghiol cu navele de pasageri şi agrement „Luceafărul“ şi „Steluţa“, ambarcațiuni gemene construite la Șantierul din Oltenița. Fiecare dintre ele avea o lungime de 23,40 metri, un echipaj format din cinci membri şi puteau transporta 70 de persoane. Cursele erau până la Insula Ovidiu din Mamaia, singurul obiectiv turistic din ţară care funcţiona pe o insulă naturală. Aici erau amenajate câteva locuri de dormit, dar aventura ținea o zi întreagă. Turiștii puteau lua masa pe insulă, într-un spațiu feeric, printre arbuşti, cocoşi de munte, fazani şi păuni.

Turiștii străini erau încântați de Mamaia, de plaja cu „cel mai fin nisip din Europa“, așa cum păstrează memoria peliculei, cu oameni buni și calzi, cu servicii de calitate și mâncare bună. Însuși prefectul Parisului, Marcel Diebolt, mărturisea în anul 1972: „M-a impresionat în mod deosebit efortul considerabil care s-a făcut în ţara dumneavoastră, valoarea arhitectonică a construcţiilor de pe litoral cît şi din ţară, măiestria cu care aţi ştiut să cultivaţi modernul fără să fie agresiv, rămînînd omenesc şi, ceea ce este mai important – funcţional“.

Clădirile monarhiste, remodelate cu ciocanul comunist

Din fericire, moștenirea Mamaiei interbelice nu a fost pusă la pământ nici de bombardamente, nici de planurile de sistematizare ale stațiunii, ci s-a clădit în jurul ei. Evident, Palatul Regal, Vila Reginei Maria, Hotelul Rex și Cazinoul au căpătat destinații turistice.

Construcții moderne Foto: Facebook

După o întrerupere de cinci ani „se redeschid băile Mamaia“, anunța presa în anul 1947. „Desființându-se zona militară care includea teritoriul plajei și băilor Mamaia, această stațiune, după o întrerupere de cinci ani, se redeschide luna viitoare. Primăria municipiului Constanța, în urma constatărilor la fața locului făcute de d. primar Gh. Olteanu, a hotărât importante amenajări și reparațiuni, la instalațiunile cabinelor. Restaurarea aripei în care funcționau restaurantul și cazinoul se va face în schimbul concesionării la echivalentul costului reparațiilor.

Mai multe firme bucureștene au ofertat în acest sens. Primăria a anunțat deasemenea, pe proprietarii vilelor din zona Mamaia, precum și din partea de Sud a orașului, cei mai mulți din București, că imobilele le-au fost evacuate și că le pot lua în primire. Pentru repararea acestor imobile primăria va face importante înlesniri“. Și transportul spre stațiune fusese reluat. „Căile Ferate a aprobat ca legătura feroviară Constanța-Mamaia să fie deservită de un tren local care va circula de patru ori pe zi, concomitent cu autobuzele, pe care le va pune în circulație pe acel traseu cooperativa «Transportul dobrogean»“.

Comuniștii scoteau valută din Palatul Regal

La finalul anilor ’50, Palatul Regal a devenit casă de odihnă pentru oamenii muncii. Într-un ghid al Constanței găsim referințe despre acest loc de poveste: „Mai departe, întâlnim un «castel», care până la abolirea monarhiei a fost reședință regală. Astăzi, renovat, castelul a devenit casă de odihnă. Aceasta are o înfățișare pitorească, cuprinzând în exterior elemente de construcție românească tradiționale, terase, cerdacuri și turnulețe care domină compoziția arhitecturală“.

După două decenii, fosta reședință de vară a fost transformată în „Club Neckerman“, destinat exclusiv turiștilor străini care erau aduși pe litoralul românesc de această firmă. Clădirea a fost modificată în funcție de destinațiile pe care le-a avut. Așa se face că, în anii ’70, ea a devenit un adevărat complex turistic ce avea restaurant, terasă, discotecă și o sală polivalentă, dar și grădiniță pentru copiii turiștilor. Vila „Cara Dalga“ a Reginei Maria a devenit, la rândul ei, „Club Orient“.

Stațiune aerisită Foto: Facebook

În Cazinoul din Mamaia, ridicat pe locul unde cândva, în anul 1906, exista primul pavilion de băi, o vreme au călcat cizmele Armatei Roșii, iar după plecarea sovieticilor din țară, clădirea a avut mai multe destinații. În anii ’50 locul găzduise o bibliotecă. „Bibliotecile celor două cluburi, de la vila «1 Mai» şi din localul fostului cazino, numără la un loc peste 14.000 de volume“, scria presa vremii. Apoi, aici funcționau o frizerie și un atelier de reparații încălțăminte, apoi un restaurant cu specific pescăresc. În anul 1971, un reporter de la „Informația Bucureștiului“ a mers în stațiunile de pe litoral, iar într-o seară a poposit și la restaurantul-bar Cazino: „Am rămas totuşi dezamăgiţi. Localul (unde se adaugă o remiză de... 12% la nota de plată) îşi serveşte consumatorii, inclusiv cei de la barul de noapte (cu bilet de intrare) pe tăvi din material plastic (la fel cu cele de la bufetul expres); pentru şampanie se folosesc pahare obişnuite, deoarece restaurantul nu are în dotare şi... cupe“.

Hotelul Rex a devenit 1 Mai

Hotelul Rex, ridicat după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino, din inițiativa regelui Carol al II-lea al României, a devenit Casa de odihnă „1 Mai“. „În locul ruinelor hotelului Rex se înalţă astăzi casa de odihnă 1 Mai, a Confederaţiei Generale a Muncii. Aici sunt găzduiţi stahanovişti (muncitori sovietici) şi muncitori fruntaşi în producţie din ţara noastră, precum şi muncitori din ţările de democrație populară, veniţi la noi în concediu de odihnă. Cazinoul, locul unde odinioară tot soiul de trântori risipeau la jocuri de noroc banii storşi din truda muncitorilor – a fost transformat în casă de odihnă“, scria ziarul „Scînteia“ în anul 1952.

La ora prânzului, aflăm din reportajul publicat în același ziar, „La casa de odihnă 1 Mai se serveşte masa. Cam în acelaşi timp stau la masă şi muncitorii din celelalte vile ale C.G.M.-ului, şi pionierii din tabăra ce se află pe ţărmul mării, dincolo de şosea, şi copiii din colonia instalată într-una din cele mai frumoase vile din Mamaia. De asemeni, o mulţime de oameni iau loc la mesele restaurantului nou construit. După masă, oamenii se îndreaptă spre vilele lor. (...) La club, exact acolo unde era sala Jocurilor de noroc a fostului cazinou, se dispută Jocul final de tenis de masă pentru desemnarea campionului din rândurile muncitorilor din această serie. Pentru diseară este anunţat la teatrul de vară din Mamaia spectacolul ansamblului artistic al Sfatului popular al Capitalei. Mereu vin la Mamaia echipe artistice, fie din Bucureşti, fie din Constanţa, care dau spectacole pentru muncitorii aflaţi la odihnă. Alte ori rulează filme. Seara la cluburi se încing discuţii, stahanoviştii își expun metodele lor de muncă, instrumentişti amatori din rândul muncitorilor se pregătesc de concert, se organizează seri distractive“.

Din revista „Flacăra“ aflăm că în anul 1957 O.N.T.- Carpaţi aștepta 40.000 de turiști și, pentru a facilita accesul din Constanța, urma să se dea în folosință o linie de troleibuze, lungă de 7 kilometri, iar între Mamaia şi celelalte staţiuni maritime de pe litoral va mai apărea un nou mijloc de transport, taxiurile marine, ce vor „circula“ pe Marea Neagră. „În momentul de faţă ele se află încă în construcţie la şantierele navale de la Olteniţa, dar peste puțină vreme vor acosta la cheiurile Mamaiei şi ale Constanței“, era proiectul futurist, niciodată realizat.

Mamaia Foto: Azopan

În amintirile celor care au copilărit în anii ’70-’80, Mamaia rămâne cea mai frumoasă poveste: o stațiune aerisită, cu mult spațiu verde, inclusiv pe centrul Bulevardului Mamaia, cu cofetăria din zona Perla unde găseai cel mai bun profiterol, cu cazinoul și al său tobogan pe care te dădeai de nenumărate ori. În Mamaia din amintire, plajele nu au șezlonguri sau umbrele de plastic, ci doar cearşafuri și câte o cârpă atârnată de un băț care să facă umbră. Când te ardea pielea de tot, nu te dădeai cu creme cu factor de protecție, ci te retrăgeai sub arbuști plantați la marginea plajelor. Aici, de multe ori, dacă aveai bani, puteai să cumperi săpunuri, rujuri sau ceva dulciuri de la nemțoaicele şi polonezele care veneau pe litoral și le aduceau să le vândă și românilor ceva din gablonzurile unei lumi la care noi nici nu visam.