Doi hoți au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure bani și bijuterii dintr-un cavou

0
Publicat:

Doi bărbați, cu vârste de 30 și 55 de ani, din Vâlcea, au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant delict în timp ce încercau să fure bani și bijuterii dintr-un cavou.

Cei doi bărbați au fost arestați preventiv. FOTO Arhivă
Cei doi bărbați au fost arestați preventiv. FOTO Arhivă

Potrivit autorităților, totul a ieșit la iveală în data de 10 august, când o femeie din orașul Berbeşti a sesizat poliția cu privire la faptul că mormântul fiicei sale fusese vandalizat. La fața locului, oamenii legii au văzut capacul cavoului smuls, iar bunurile de valoare lipseau, potrivit news.ro

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi de 55 şi 30 de ani, cercetaţi pentru profanare de morminte şi furt calificat.

Poliţiştii au identificat, în urma investigaţiilor, doi bărbaţi din oraşul Berbeşti, bănuiţi de comiterea faptei. Ca urmare, a fost deschis un dosar penal pentru profanare de morminte şi furt calificat.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar luni s-a dispus arestarea preventivă a acestora.

Sicrie dezgropate din cimitir şi aruncate pe malul Bistriţei

De ani de zile, malurile Bistriţei sunt veritabile gropi de gunoi, riveranii din localităţile județului Neamț, pe care le străbate râul, aruncând aici tot felul de lucruri care nu le mai sunt de folos prin gospodării.

image

De regulă, în aceste zone au fost şi sunt „depozitate“ resturi provenite din construcţii (moloz, obiecte sanitare, gresie, faianţă etc) obiecte de îmbrăcăminte sau mobilier, diverse instituţii fac verificări, primăriile sunt amendate, pentru că ele au sarcina de a păstra curate malurile, dar situaţia rămâne neschimbată, simţul civic lipsind total.

O situaţie deosebită a fost descoperită, în urmă cu o jumătate de an, undeva între comuna Săvineşti şi oraşul Roznov (nu se ştie cu exactitate cărei localităţi îi aparţine locul respectiv). Pe malul apei au fost găsite două sicrie în care au fost depuse persoane decedate, cruci funerare, coroane şi nenumărate candele.

Mai erau şi pungi în care se aflau, cel mai probabil, hainele cu care fuseseră îmbrăcaţi răposaţii. Nu au fost descoperite oseminte de natură umană. Se bănuieşte că cele două sicrie găsite în lunca Bistriţei provin dintr-un cimitir, de unde cineva le-a scos pentru a „pregăti“ alte morminte. De ce le-a dus pe malul apei, rămâne, deocamdată, un mister.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite