Urs pe o stradă din Ploiești. Locuitorii au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT

0
Publicat:

Un urs a fost văzut, sâmbătă seară, pe o stradă din municipiul Ploieşti, locuitorii din zonă fiind avertizaţi prin mesaj RO-ALERT.

Ursul a fost observat pe o stradă din Ploiești FOTO Pixabay
Ursul a fost observat pe o stradă din Ploiești FOTO Pixabay

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, animalul a fost văzut pe strada Drumul Serii, aflată în cartierul Bereasca.

Localnicii au fost avertizaţi prin mesaj RO-ALERT, iar la locul indicat s-a deplasat un echipaj SMURD.

În luna august, un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat. La acel moment, primarul Andrei Volosevici spunea că este posibil să mai fie un animal în zonă.

„Cel prins are ceva blăniţă albă la gât şi, după filmările care au existat, pare că acesta ar fi ursul care a fost văzut la Remat, în Mihai Bravu. Vom vedea. Menţinem măsurile de supraveghere în zona Vega", a spus atunci Volosevici.

Animalul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, iar autorităţile au încercat timp de circa o lună să îl prindă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite