Secțiile de vot s-au închis în Serbia. Prezența depășise 64% până la ora 18.00. Jandarmeria a împânzit centrul Belgradului
Sârbii s-au mobilizat la urne pentru alegerile parlamentare anticipate, iar prezența la vot a depășit-o pe cea finală de la scrutinul precedent cu două ore înainte de închiderea secțiilor. În centrul Belgradului, forțele de ordine au fost suplimentate înainte de anunțarea primelor estimări privind rezultatul alegerilor.

Secțiile de votare s-au închis la ora locală 20.00. Potrivit Comisiei Electorale din Serbia, prezența la urne ajunsese la 64,9% până la ora 18.00. Un nivel mai ridicat al participării a fost înregistrat doar la alegerile din 1990, când prezența a fost de 71,4%, și la cele din 1992, când a ajuns la 69,7%.
Scrutinul este marcat de confruntarea dintre partidul naționalist asociat fostului președinte Aleksandar Vučić, aflat de aproximativ 12 ani la conducerea țării, și Lista Studenților, o mișcare apărută în urma protestelor împotriva corupției și a tendințelor autoritariste ale puterii.
Alegerile anticipate au fost convocate în septembrie, după aproape doi ani de manifestații declanșate de tragedia din gara orașului Novi Sad. În noiembrie 2024, acoperișul exterior al clădirii s-a prăbușit, provocând moartea a 16 persoane. Incidentul a alimentat nemulțumirea publică și acuzațiile privind corupția și lipsa de responsabilitate a autorităților.
Primele estimări, așteptate după închiderea urnelor
Nu au fost organizate exit-polluri pentru acest scrutin. Primele estimări urmează să fie publicate în aproximativ o oră și jumătate după închiderea secțiilor, potrivit publicației The Guardian. Acestea vor fi realizate de CeSID/Ipsos și CRTA, pe baza datelor colectate din secțiile de votare în care organizațiile au avut observatori.
Între timp, măsurile de securitate au fost intensificate în capitala Serbiei. Înainte de închiderea urnelor, mai multe vehicule ale jandarmeriei au fost poziționate pe o cale de acces către Administrația Prezidențială. Dispozitivele de ordine publică au fost suplimentate și în apropierea Comisiei Electorale și a sediului televiziunii publice.
Cozi uriașe la alegerile din Serbia. Aleksandar Vučić a așteptat aproape două ore pentru a vota
Alegerile anticipate din Serbia au atras un număr mare de alegători încă din primele ore ale dimineții, când s-au format cozi lungi în fața secțiilor de votare din mai multe orașe. Printre cei care au așteptat pentru a-și exprima opțiunea electorală s-a numărat și Aleksandar Vučić, care a stat aproape două ore la rând alături de soția sa, în Belgrad.



















































