Români condamnați în Marea Britanie pentru trafic de persoane. Pedeapsă de 25 de ani pentru liderul rețelei de proxeneți | adevarul.ro

Români condamnați în Marea Britanie pentru trafic de persoane. Pedeapsă de 25 de ani pentru liderul rețelei de proxeneți

Publicat:
0
1 live

Un român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Marea Britanie, după ce a recrutat femei din România sub pretextul unei vacanțe, apoi le-a obligat să se prostitueze. Ionuț-Robert Marghiol conducea o grupare de criminalitate organizată care exploata sexual femei în mai multe bordeluri din zona Manchester, conform poliției britanice.

greater manchester police grupare de romani acuzati de trafic de persoane jpg
Foto: Greater Manchester Police

Alături de acesta, alți trei membri ai grupării au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, însumând 38 de ani și jumătate.

Ancheta a fost coordonată de echipa pentru combaterea sclaviei moderne și a infracțiunilor de imigrație organizată din cadrul Poliției din Greater Manchester.

Potrivit anchetatorilor, Marghiol a abordat prima victimă identificată în 2019 și a convins-o să vină mai întâi în Spania. Femeia credea că pleacă într-o vacanță, însă, la scurt timp după sosire, a fost pusă să se prostitueze. Ulterior, alte femei au fost recrutate și traficate în Marea Britanie, relatează publicația britanică express.co.uk.

Ionuț-Robert Marghiol conducea o grupare de criminalitate organizată.
Ionuț-Robert Marghiol conducea o grupare de criminalitate organizată. Foto: Greater Manchester Police

Procurorii au arătat că bărbatul le manipula emoțional, folosind inclusiv tehnica denumită „love bombing”, prin care le copleșea cu atenție și afecțiune pentru a le câștiga încrederea. După ce ajungeau sub controlul său, femeile erau supuse violențelor și abuzurilor sexuale. Marghiol a fost acuzat că a violat în mod repetat victimele, le-a intimidat fizic și le-a tatuat ca pe vite, pentru a le ține sub control. Banii obținuți din prostituție erau preluați de membrii grupării.

Judecătoarea Kate Cornell i-a spus lui Marghiol: „Ești un violator, ești un agresor – nu există nicio explicație, nicio circumstanță atenuantă pentru comportamentul tău.”

Două dintre victime au depus mărturie în proces. Una dintre ele a povestit că abuzurile au lăsat traume de durată, inclusiv atacuri de panică ce se declanșează la auzul unui ton agresiv sau ridicat. Femeia a spus că experiența i-a afectat inclusiv relațiile cu familia.

Ce pedepse au primit membrii grupării

După un proces de trei săptămâni, Marghiol a fost găsit vinovat de patru infracțiuni de viol, trei infracțiuni privind impunerea muncii forțate, patru fapte de facilitare a deplasării unor persoane în scopul exploatării, trei infracțiuni de administrare a unui bordel, precum și de vătămare corporală și obstrucționarea justiției.

Denis Vatafu, în vârstă de 34 de ani, a primit opt ani de închisoare pentru implicarea în trafic de persoane în scopul exploatării și administrarea unui bordel.

Nicolae Branovici, de 33 de ani, a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare, inclusiv pentru facilitarea deplasării unor persoane în scopul exploatării și deținere de cocaină.

Soția sa, Maria Branovici, de 27 de ani, a primit un an de închisoare pentru facilitarea deplasării unei persoane în scopul exploatării.

Marghiol a primit și un ordin de prevenire a sclaviei și traficului de persoane pe durată nedeterminată. Ceilalți trei inculpați au primit ordine similare, pentru perioade cuprinse între 10 și 15 ani.

Inspectorul detectiv Abigail Thomas, din cadrul Poliției din Greater Manchester, a vorbit despre curajul celor două femei care au raportat abuzurile și au depus mărturie. Potrivit acesteia, declarațiile lor au fost esențiale pentru obținerea condamnărilor și pentru împiedicarea inculpaților de a face alte victime.

Top articole

Partenerii noștri