Foto Vizita istorică a Reginei Maria în urmă cu 100 de ani în America: „Ținuturi minunate care amintesc atât de mult de anumite zone ale României“
În toamna anului 1926, Regina Maria a traversat Atlanticul pentru o călătorie de cinci săptămâni prin SUA și Canada. A fost primită de președintele american, a străbătut continentul cu trenul, a întâlnit comunități de emigranți și reprezentanți ai populațiilor indigene, a vorbit la radio și a scris pentru presa americană. În urma ei au rămas fotografii, articole, scrisori și un jurnal care reconstituie, aproape zi cu zi, una dintre cele mai ample acțiuni de promovare a României interbelice.

În urmă cu 100 de ani, Regina Maria pornea în marea călătorie a vieții ei, în SUA și Canada, alături de doi dintre copiii ei, principesa Ileana și prințul Nicolae. Din suită trebuia să facă parte și sora ei mai mică, Infanta Beatrice-Leopoldina-Victoria, pentru care se reținuse inclusiv o cabină pe vas, dar nu a fost lăsată de soțul său, Infantele Alfonso de Orleans Bourbon, care a zis că „nu vrea ca o Infantă să fie legată la carul triumfal al Reginei României“. Nici Regele Ferdinand nu i-a fost alături, starea lui de sănătate fiind din ce în ce mai șubredă. Aventura pe pământ american a avut loc în perioada 18 octombrie - 24 noiembrie 1926, însă ideea de a ajunge acolo s-a născut mult mai devreme.
În timpul Conferinţei de Pace de la Paris din primăvara anului 1919, unde Regina Maria a susținut cauza României, i-a cunoscut pe William Nelson Cromwell şi Samuel Hill, doi milionari americani, care vor deveni personaje prezente în călătoria peste Ocean. Tot în 1919, suverana a fondat Societatea Prietenii României (Friends of Romania), ai cărei membri au jucat un rol important în timpul călătoriei de mai târziu.
Nu puțini au fost cei care au invitat-o pe regină să viziteze SUA. Șeful Crucii Roşii Americane, Davidson, care ajutase România în timpul războiului, „mă presează extraordinar să vizitez America“, scria regina în jurnalul său, iar Loie Fuller, o celebră dansatoare a epocii, pionieră a dansului modern, și prietenă cu Regina Maria, insista ca aceasta să meargă în America. O invitație primită de la milionarul Samuel Hill, care aranjase ca deplasarea prin ţară a Reginei şi a suitei sale să se facă într-un tren pus la dispoziţie, gratuit, de o companie feroviară, idee care nu s-a mai concretizat, și de la comitetul director al Muzeului de Artă Maryhill, de a participa la inaugurarea sălii românești, au determinat-o să facă mult dorita călătorie.
Prima cucerire: Parisul
Plecarea a avut loc la 2 octombrie 1926, cu un tren din Gara Sinaia care a ajuns la Paris trei zile mai târziu. După ce s-a cazat la Hotelul Ritz – care a fost luat cu asalt de presă, dar și de oamenii care o iubeau pe Regină –, următoarea oprire a fost la celebrul creator de modă Jean Patou pentru a-și reînnoi garderoba. Într-o scrisoare către soțul ei, Maria nota: „Doar câteva cuvinte din locul cel mai aglomerat, acest iad al croitorilor de damă, cum îl numesc eu, pentru că toţi croitorii din Paris îşi imaginează că trebuie să mă echipeze pentru America. Preţul rochiilor creşte în funcţie de scurtime până când unele abia ajung la genunchi. Mă apăr ca o eroină, deşi, din când în când, cad în ispită. (...) Croitorii sunt o pacoste şi totuşi trebuie să ai haine, în special pentru această ocazie! Dar evit alte magazine pentru că nu vreau să cheltuiesc prea mult. (...) Rochiile Patou sunt foarte drăguţe“. Regina și fiica ei, Ileana, mai fac apoi o scurtă oprire la un magazin mult îndrăgit, Beer, specializat în mantouri și paltoane.

Săptămâna la Paris și-a petrecut-o înconjurată de flori – râuri de buchete au sosit la Ritz, unul dintre ele fiind chiar de la Elvira Popescu –, în zona modei și a frumosului, dar și-a dedicat timp și întâlnirilor cu persoane dragi: s-a revăzut cu surorile ei, Baby și Ducky. De asemenea, în capitala Franței era stabilit și fiul ei cel mare, prințul Carol, care în 1925 renunțase la prerogativele de moştenitor al tronului în favoarea iubitei sale, Elena Lupescu. Atitudinea lui a fost una rece și chiar nepoliticoasă cu sora lui, Ileana, și după ce a contramandat prima întâlnire, în seara dinaintea plecării, a luat cina cu mama lui. Regina avea să îi povestească întâlnirea lui Ferdinand într-o scrisoare, menționând printre altele că „Nu este nici o îndoială că nebunia sa pentru acea femeie nu i-a dat nici o şansă să gândească limpede. Amintea de un dezastru abominabil şi am stat de vorbă, mai mult ca prietenă decât ca mamă şi fiu, despicând firul situaţiei fără speranţă în care s-a pus pe el însuşi şi pe noi. Nu am făcut reproşuri, nu era bine. Am discutat pur şi simplu lucrurile din afară, cu cât mai puţin tragism, pentru a putea rămâne calmi“. A doua zi, Carol îi aduce un buchet de flori și o însoțește la gară, însă, după cum avea să sublinieze Regina, „situația rămâne aceeași care a fost“.
Odată ajunsă la Cherbourg – fără hainele de designer care urmau să îi fie trimise o săptămână mai târziu –, a luat vaporul Leviathan, „o adevărată metropolă plutitoare“ spre America. Primirea pe vas a fost una pe măsura funcției: a fost intonat Imnul României, iar comandantul navei, Herbert Hartley, a întâmpinat-o pe un covor roșu.
Traversarea Atlanticului a durat o săptămână, însă pe vapor, distinșii călători aveau la dispoziție tot confortul, inclusiv o piscină și un cinematograf. O bună parte din timp, Regina și-a petrecut-o răspunzând la telegrame venite din SUA: era așteptată de nenumărați oameni, de la politicieni la presă și personalități de la Hollywood.
New York văzut prin ceață: „Niște enorme edificii egiptene“
Regina Maria a ajuns la New York pe 18 octombrie 1926. La ora 5.30 văzuse răsăritul soarelui şi țărmul Lumii Noi. „Începuse să se însenineze puţin; vedeam celebra Statuie a Libertăţii printr-un fel de abur, la fel şi priveliştea celebrilor zgârie-nori se observa ca într-un fel de ceaţă. Arătau mai degrabă ca nişte enorme edificii egiptene, decât ca nişte construcții moderne“, scria Regina în jurnalul său. La bord au urcat reprezentanți ai comitetului de primire, oficialități și jurnaliști. Maria a răspuns întrebărilor presei, unele indiscrete, altele naive sau neobișnuite, în timp ce fotografii au surprins sosirea din toate unghiurile.

Primirea a fost fastuoasă, în pofida ploii. De la port până la primărie, Regina Maria a traversat orașul într-un automobil deschis, escortat de polițiști călare. Americanii de rând umpluseră trotuarele pentru a o aclama pe Regina României. Mii de oameni o strigau pe nume și de la ferestre erau aruncate bucățele de hârtie ce pluteau prin aer, ca într-o poveste.
„Nu mă așteptam ca New Yorkul să îmi facă o primire atât de oficială. Am fost întâmpinată cu toate onorurile militare şi civile posibile, de parcă aş fi fost regina suverană. Toate trupele fuseseră scoase la paradă, cu întreaga poliție călare. Am pornit înainte, într-o maşină deschisă, alături de unul dintre domnii oficiali şi ne-am îndreptat cu toată viteza de-a lungul uluitoarelor străzi ale New Yorkului, despre care s-au auzit atâtea, cu acei gigantici, inimaginabili zgârie-nori, înălțându-se deasupra noastră“, scria Regina în jurnal, emoționată atunci când își auzea numele scandat de mii de americani: „Maria! Maria“.
Discurs transmis de la „o mică mașinărie îngrozitoare“
La Primăria din New York a avut parte de o primire demnă de o regină. A fost condusă spre un scaun asemănător unui tron și invitată să se așeze cu fața la sala arhiplină, care avea și o galerie pe partea opusă. Primarul James J. Walker i-a oferit o medalie de aur şi a citit discursul de bun venit „frumos caligrafiat şi ornamentat cu miniaturi pe pergament“. A venit şi rândul Reginei Maria să își rostească discursul, care a mișcat pe mulți până la lacrimi, „arătând binele făcut de America atât României, cât și întregii Europe, în decursul războiului. Majestatea Sa a insistat asupra importanței operilor de binefacere și a exprimat calda dorință, ca pe cale umanitară și mai ales prin opera femeilor care în America joacă un rol deosebit să întrevadă, în fine, orizontul de împăciuire și înfrățire între popoare, într-o frumoasă perorațiune în culori fermecătoare. A încheiat spunând că dorește să intre în inima Americii, care întotdeauna a atras-o, precum această țară a intrat în inima Majestății Sale“, conform unor telegrame diplomatice românești din 19 și 20 octombrie 1926. „În timp ce vorbeam, o mică mașinărie respingătoare stătea în faţa mea transmiţând discursul în toată America“, nota regina în însemnările sale zilnice. Practic, cuvântarea reginei era radiodifuzată.

Președintele Coolidge, „ființa cea mai seacă“
De la New Work, suverana a luat trenul spre Washington, unde americanii i-au făcut o primire la fel de entuziastă. Memorabilă a rămas și întâlnirea cu președintele Calvin Coolidge. Iată cum îl descrie suverana pe cel de-al 30-lea președintele al SUA: „Președintele este un omuleţ subţire, uscat, cu o faţă ca de ceară, cunoscut pentru muţenia lui. Vorbește cu propoziții scurte ca şi când cuvintele ar fi dureroase pentru el. Gura îi este o crestătură pe care o ţine strâns închisă, nasul îi este lung şi subțire, părul un fel de roşu-auriu. Este fiinţa cea mai seacă, cea mai tăcută şi mai neemotivă care a fost făcută vreodată, dar cu toate acestea, are un fel de licărire în micii lui ochi pătrunzători şi, uneori, ceva ce-ar semăna cu un văr îndepărtat al zâmbetului la colţul gurii sale cu aspect neînduplecat. Totuși, în ciuda tuturor acestora, președintele mi-a fost simpatic“, îl descria Regina Maria. Prin contrast cu președintele, soția sa era „oacheşă, vioaie şi foarte amabilă“.

Ceremonialul de la Casa Albă a șocat-o. Președintele nu i-a primit, ci invitații au fost cei care l-au așteptat, iar din rolul de gazdă nu a înțeles mai nimic, președintele fiind cel care a plecat primul și și-a lăsat invitații în grija aghiotanților, de neînchipuit în Europa. Chiar și în timpul mesei regulile i-au șocat. Gazdele stăteau pe „jilţuri mai înalte decât ale comesenilor şi sunt primii serviți“. „De fapt, noi nu am considera acesta un mod politicos de a primi oaspeții, dar acesta este ceremonialul lor şi au aderat la el cu strictețe“. Numai principesa Ileana, care a stat lângă președinte, a reușit să-l înveselească și să amuze întreaga asistență.
Conform lui Adrian-Silvian Ionescu, Regina Maria nu a avut vreun mandat special din partea Guvernului sau a Regelui pentru a discuta chestiuni politice și economice la Casa Albă. „Nu există nicio stenogramă ori alte informații privind discuțiile cu Preşedintele USA. Întrevederea a fost pur şi simplu protocolară şi de foarte scurtă durată. Preşedintele Coolidge era un personaj încuiat, necomunicativ, care nu a plăcut-o pe Regină şi nici ea pe el. A încercat să se eschiveze cât a putut de repede de protocolul ce suscita o asemenea întrevedere“, scrie istoricul în volumul „Regina Maria şi America“.
„Poporul şi cu mine ne-am îndrăgit reciproc“
De la New York și Washington, traseul urma să se îndrepte spre vest, apoi să revină spre est. Itinerarul cuprindea orașe mari, instituții publice, întâlniri cu organizații profesionale și grupuri de femei, vizite în Canada și contacte cu comunitățile românești. În unele locuri, Regina avea la dispoziție numai câteva ore. Deplasările se făceau în mare parte cu trenul, iar zilele erau împărțite între recepții, discursuri, vizite și călătorii. Invitațiile veneau din numeroase state, orașe și organizații. Primari, camere de comerț, cluburi, instituții de învățământ și grupuri ale comunităților românești doreau să o primească pe suverană. Nu toate solicitările puteau fi onorate, iar timpul limitat a devenit una dintre principalele dificultăți ale călătoriei.
Dar programul nu se limita la întâlnirile cu președintele și cu oficialitățile federale. În Philadelphia, oraș legat de istoria Revoluției Americane, Regina urma să participe la manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de la acest eveniment. Tot acolo se afla o comunitate românească dornică să o întâlnească. Reprezentanții acesteia au intervenit înaintea sosirii pentru ca programul oficial să nu împiedice vizita la biserica românească. Într-o telegramă citată de Adrian-Silvan Ionescu, conducătorii comunității avertizau că ocolirea întâlnirii ar provoca durere românilor stabiliți acolo și ar îndepărta generațiile tinere de țara părinților lor. Pentru cei plecați peste Ocean, prezența Reginei însemna mai mult decât o ceremonie: era o ocazie rară de a se întâlni cu reprezentanta țării de origine.
Cimitirul Arlington, „unul dintre cele mai frumoase lucruri“
Memorabile rămân în turneul Reginei Maria vizitele la Casa lui George Washington, primul președinte al SUA, de la Mount Vernon, Mormântul Soldatului Necunoscut, precum și Cimitirul Arlington din statul Virginia în care au fost îngropați soldații și marinarii căzuți în diferite războaie duse de SUA. „Cimitirul Arlington este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată. Soldații şi marinarii căzuţi în diferitele războaie duse de America sunt îngropaţi acolo într-un univers splendid, cu copaci falnici şi iarba verde smarald, mici pietre pătrate care marchează miile de morminte, toate în umbra copacilor – demne, frumoase şi deloc melancolice, nu am văzut ceva mai de bun-gust nicăieri in Europa. La picioare a fost construit un amfiteatru de marmură albă, in cinstea comemorării Zilei Armistițiului, care domină întregul Washington de la înălțime; deşi este mai jos decât cimitirul, în depărtare se deschide o încântătoare priveliște în faţa căreia se află Mormântul Soldatului Necunoscut“, descrie regina experiența de neuitat. Aici, ea a depus o coroană de flori în culorile drapelului României, în timp ce o companie de soldați dădea onorurile militare. S-a intonat Imnul României și s-a tras o salvă de tun.

La fel de emoționată a fost și atunci când după un drum lung a ajuns la locul de naștere al lui Abraham Lincoln, președintele care a abolit sclavia, din Kentucky: „Aici, în bătrâna casă din Kentucky am luat prânzul între oameni plăcuți şi, după aceea, am mers pe un alt lung-lung drum la locul de naștere al lui Lincoln, care este o colibă mică din bușteni în jurul căreia au construit un monument din piatră ca un templu – modesta colibă din interior este ca un altar“, scria Regina.
Cum au trăit românii din Balcic moartea Reginei Maria: „Oraşul se umpluse de drapele de culoarea irişilor“Orașul cu bulevarde „cât trei străzi europene“
De departe, orașul care a impresionat-o pe Regină cel mai mult pare să fi fost Chicago, dacă e să ne luăm după felul în care l-a descris. „Străzile sunt late cât trei străzi europene, drepte, nesfârşite, flancate de clădiri impozante, dar, din pricina lăţimii, nu sunt copleşitoare sau sufocante. Pe lângă aceasta sunt mai multe bulevarde de mile intregi flancate de reşedinţe şi de şiruri duble de copaci, dar bulevarde de lărgimea Pieţei Vendome. Totul este văzut printr-o lupă, ochiul trebuie să focalizeze altfel şi dă peste cap proporţiile noastre europene. Imensitatea oricărui lucru nu suportă comparaţie cu nimic din ceea ce construim noi în Europa. Şi tot ceea ce proiectează este încă şi mai mare, iar abundenţa de apă şi electricitate pe care o deţin este atât de uluitoare încât totul este iluminat într-un fel în care nimeni nu va fi vreodată capabil să o facă în oraşele europene deoarece ar costa prea mult“, scria Maria, uimită de felul în care arăta orașul. Ea mai amintea că tocmai în acea perioadă în Chicago se termina de construit un hotel de 3.500 de camere, unde fiecare cameră avea propria baie. „Aceasta dă idee câtă apă consumă doar o singură clădire!“, nu-și ascundea suverana uimirea.
Niagara și Canada
Pe 26 octombrie 1926, Regina Maria, principesa Ileana, principele Nicolae și suita au vizitat Cascada Niagara, aflată la granița dintre Statele Unite ale Americii și Canada. Primarii celor două comunități i-au întâmpinat pe oaspeți, iar în timpul deplasării cu automobilul fiecare a ocupat locul de onoare de lângă Regină atunci când traseul se afla pe teritoriul jurisdicției sale. Înainte de vizitarea cascadei, programul a inclus un mic dejun oficial și prezentarea personalităților locale. Formalitățile au consumat timp dintr-un itinerar deja foarte încărcat. Pentru organizatori, primirile și strângerile de mână erau componente esențiale ale vizitei; pentru membrii suitei, ele însemnau încă o etapă înainte de a ajunge la locul pe care veniseră să-l vadă.
De la Niagara, călătoria a continuat cu trenul spre Toronto. Sosirea a fost marcată de un ceremonial descris de Adrian-Silvan Ionescu ca având un caracter „pur englezesc“. Viceguvernatorul Cockshutt a invitat-o pe Regină la reședința sa, o casă cu aer de proprietate rurală britanică, pe care Maria a apreciat-o. Au urmat o întâlnire cu membrele clubului femeilor din Toronto și un ceai oferit de soția guvernatorului. Entuziasmată, Regina scria în jurnalul ei: „Sunt considerată, de femeile din America şi Canada, ca un fel de lider al lor“. De asemenea, ea îi scria lui Ferdinand: „Mi-a plăcut Canada şi am simţit acolo ciudatul amestec între Anglia şi America, iar poporul şi cu mine ne-am îndrăgit reciproc“.
Canada avea pentru Maria o semnificație aparte. Era nepoata Reginei Victoria, iar legăturile dinastice cu monarhia britanică se reflectau în protocol, în arhitectura reședințelor oficiale și în modul de organizare a întâlnirilor. În jurnal, suverana remarca rolul acestei ascendențe în felul în care era primită. Totuși, vizita canadiană nu era doar o oprire într-un spațiu familiar prin legăturile dinastice. Ea făcea parte dintr-un itinerar menit să prezinte România unui public nord-american cât mai larg. Întâlnirile cu oficialitățile și organizațiile locale se succedau rapid, iar fiecare oprire cuprindea primiri, conversații, fotografii și momente de reprezentare.
În program figurau și Vancouver, pe coasta Pacificului, precum și Blaine, în statul Washington, unde se afla Arcul Păcii, ridicat pentru a marca un secol de pace între Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Pentru a ajunge acolo, suita trebuia să traverseze un continent vast, iar apoi să revină spre est. Distanțele erau considerabile, iar trenul devenise mijlocul principal de legătură între orașe. Dincolo de marile centre urbane, traseul ducea spre regiuni în care ceremoniile aveau alte forme, iar comunitățile întâlnite păstrau tradiții diferite de cele europene.
Pentru Familia Regală, octombrie era luna aniversărilor: pe 25 octombrie 1921 s-a născut Regele Mihai, iar pe 29 octombrie 1875 s-a născut Regina Maria. Sărbătorirea a 51 de ani de viață a prins-o în tren, călătorind către Vest. „Astăzi avem o zi de odihnă, foarte binevenită. Nici o primire sau ieşiri, doar două sau trei recepţii pentru copii, în orăşele ale căror nume le-am uitat. Suntem tot în Canada. De ziua mea am primit felurite daruri înduioşătoare, toţi mi-au trimis câte ceva, printre alţii bătrânul col. Carol [sic] mi-a dăruit doi căţeluşi de jucărie! Flori frumoase, bineînţeles, din toate părţile. Chiar şi băieţii din presă, care se aflau în tren cu noi, mi-au oferit un toc şi un creion de aur, ca unei colege! I-am invitat pe toţi la masa de prânz în marele vagon restaurant. Cel mai popular gest a fost faptul că i-am invitat până şi pe băieţii din presă. Cu toţii arătau extrem de încântaţi. Măcar o dată am fost complet liniştită şi am făcut ce am vrut eu. În principal, am scris pentru că trebuie să ţin acest jurnal, apoi scrisori de trimis acasă, şi articolele mele de trimis de două ori pe săptămână“.
Vestul Sălbatic și „dansul călușarilor“ la nativii americani
În timpul aventurii sale pe continentul american, Regina Maria, o mare amatoare a filmelor de aventuri cu indieni şi cowboy, nu avea cum să nu-i cunoască pe nativii americani în mediul lor. De altfel, ea a primit chiar o invitație din partea unei căpetenii vestite a tribului Osage. „Aflând că Prea Grațioasa Majestate, Regina României, adorată de poporul său pentru faptele ei bune și grija pentru bunăstarea lui, va traversa marea apă părăsindu-și casa dintr-o țară îndepărtată cu scopul de a vizita America şi de a-l saluta pe Marele Nostru Tată Alb, prilej cu care va vizita și indienii americani în ținutul lor de baștină, eu, căpetenia supremă a tribului de indieni Osage, fac o cordială invitație Majestății Sale și suitei de a include în itinerarul ei și Pawhuska, Oklahoma, capitala națiunii Osage. Indienii Osage, dintre care mulți încă mai poartă pitorescul costum indian, de-a pururi își vor aminti de onoarea și privilegiul de a o distra pe distinsa oaspete a țării noastre prin serbări și dansuri care vor oferi posibilitatea de a-l studia pe indian în starea sa naturală“, îi scria Tired Lookout.

Visul de a face parte din povestea nativilor i s-a împlinit la 1 noiembrie 1926. În drumul său spre Vestul Sălbatic, atunci când a ajuns în mijlocul triburilor Sioux și Blackfoot. Nativii americani erau „un grup pitoresc de războinici fioroși, exact ca imaginea din literatura dragii noastre copilării“, și-i amintește Regina. A fost primită cu multă căldură, în mijlocul lor, iar ei au jucat „dansuri ce aminteau mult de «Călușarii» noştri“. Apoi, Red Tomahawk, căpetenia tribului, i s-a adresat în limba sa, discurs tradus de un ofițer american cale le cunoștea limba. „După ce mi-a cuvântat în chip misterios, bătrânul războinic și-a scos propria coroană de pene şi a așezat-o pe capul meu ca să o păstrez; pentru mine a fost o onoare colosală care nu se acordă femeilor decât cu ocazii foarte rare, dar am fost declarată de ei drept «Femeie Războinic», titlu care își are ironia sa, căci eu mă aflam într-o misiune de pace“, râdea Regina Maria când își amintea scena.
După primirea solemnă, a fost poftită în cort, unde aproape s-a târât atât din cauza penelor de pe cap, cât și a intrării joase. Aici, a trebuit să dea curs unui alt obicei al indienilor: să-și amestece sângele, însă au făcut-o într-un mod mai civilizat: în loc să se cresteze cu cuțitul, s-au înțepat cu un ac și astfel sângele albastru al unei suverane s-a amestecat cu cel al unui războinic indian. La plecare, nativii au primit ca dar de la Regină broderii românești.
Vestul care nu mai era „sălbatic“, ci doar de decor
La fel de emoționantă a fost și imaginea unei Americi sălbatice, așa cum văzuse în filmele de aventuri. La Medora, suita reginei a fost întâmpinată de un grup de văcari și fermieri, care i-au oferit un adevărat spectacol de îmblânzire a cailor, prinderea tăurașilor cu arcanul sau jocul cu lassoul etc. Era ca într-un film, iar Regina era personajul principal. „O societate cu aspect mai sălbatic şi mai pitoresc nu putea fi visată, exact ca aceea ce ne este prezentată in filmele cu Vestul Sălbatic“, scria memorialista în jurnalul ei. Primirea de care beneficiase Regina Maria nu era decât un spectacol, nota autorul, întrucât Vestul nu mai era sălbatic.

„Șosele şi căi ferate transcontinentale legau cele două țărmuri ale oceanelor Atlantic şi Pacific, ferme şi oraşe acopereau ținuturile ce fuseseră odată virgine, indienii fuseseră strămutați de pe pământurile lor strămoșești în rezervații şi nu mai reprezentau un pericol pentru nimeni, văcăritul nu mai era atât de important pentru economia ţării, iar meseria de cowboy, căzută în oarecare desuetudine, nu mai avea o aură romantică decât pentru publicul filmelor western ale căror regizori confereau o notă acuzat eroică epopeii pionieratului şi cuceririi Vestului Sălbatic“, explica istoricul.
Prima vară la Mamaia, în urmă cu 120 de ani: cum s-a născut stațiunea cu pavilion de băi, concerte de fanfară și „tren de plăcere“Cu țara în suflet
Regina Maria a plecat cu România în inimă. Nu era născută aici, ci în comitatul Kent din Anglia, și a descoperit această țară doar după căsătoria cu Ferdinand, la vârsta de 17 ani. „M-am străduit să devin o bună Româncă“, scria regina în testamentul ei. De altfel, țara pe care a văzut-o întregită a fost țara bucuriilor și a durerilor ei. Drept dovadă că a iubit-o este jurnalul de dincolo, de peste Ocean. Pe oriunde o purtau pașii ea își amintea de România. În tren spre Spokane, un oraș din nord-vestul Statelor Unite ale Americii, din statul Washington, scria regina, „călătorim prin niște ţinuturi minunate, cu dealuri şi râuri care amintesc atât de mult de anumite zone ale României şi Transilvaniei“.
În localitatea Casper, unde în apropiere erau cele mai mari sonde de petrol din America, totul mirosea puternic a petrol, un miros cunoscut suveranei, care îi aducea aminte de Câmpina. În Colorado, cerul i se pare aproape la fel ca acasă. Turnătoria pe care o vizitează lângă Chicago îi aduce aminte de cea de la Reșița. Însă, un loc anume din America i s-a părut că seamănă ca nimeni altul cu drumul către Florica şi Curtea de Argeș. „Dintre toate părțile Americii prin care am trecut, aceasta este mai asemănătoare cu România decât oricare. La un moment dat aş fi jurat că traversăm Argeșul înainte de Pitești, în drum spre Florica și Curtea de Argeș“, scria regina.
Vizita Reginei Maria în SUA a fost scurtată cu cel puțin trei săptămâni. Inițial, aventura se încheia la 11 decembrie, dar la 15 noiembrie, când era la Chicago, a primit mai multe telegrame din țară: Regele era vesel, pentru a nu-i strica excursia, însă Barbu Știrbei și generalul Alexandru Averescu o sfătuiau să se întoarcă în țară, anunțând-o că starea sănătății lui Ferdinand nu este bună. S-a îmbarcat de urgență pe transatlanticul britanic „Berengaria“ și a lăsat în urmă visul american.

Nu a mai apucat să viziteze nici Detroit, Pittsburgh, Cincinnati sau Cleveland, unde trăiau mulți români atrași de visul american reprezentat de industrializarea acestor orașe. După două luni, l-a trimis acolo pe prințul Nicolae, care dorea să îl cunoască pe marele industriaș Henry Ford. De altfel, toată viața a rămas un împătimit al cailor-putere. Regele Mihai I își amintea că prima lui mașină a fost un automobil Morris englezesc, pe care îl primise de la unchiul său, Prințul Nicolae.
Enigma: un muzeu cu „44 de odăi“
Obiectivul oficial al vizitei regale în SUA era inaugurarea Muzeului de Artă Maryhill din Goldendale, care aparținea lui Samuel Hill. La fel scria și presa din țară. „După cum s-a anunţat la timp, oficial, inițiativa vizitei Reginei Maria în America se datoreşte invitaţiei pe care a făcut-o bogătaşul american ca suverana să inaugureze muzeul de bele-arte de la Maryhill“, nota ziarul „Dimineața“.
Castelul era o enigmă. Presa americană scria că nimeni nu își explica de ce Sam Hill a ales acel loc pentru a ridica o astfel de construcție. „Castelul a fost construit în așa fel încât să reziste tuturor intemperiilor. Totul e construit din beton armat şi plăci de oţel. Castelul are 44 de odăi. Fermierii din jur nu-şi pot explica, de ce castelul acesta e ridicat tocmai acolo şi cu atâtea cheltuieli. Unii spun că intențiunea d-lui Hill a fost să zidească aci o puternică cetate, contra unei eventuale invazii de pe Pacific“, dar nici aceasta nu putea fi explicația, din moment ce bogătașul nu prea intenționa să locuiască acolo. O posibilă explicație era aceea că „Ideia de a construi acest castel, după părerea multora, a fost acela de a avea plăcerea să primească capetele încoronate din Europa, atunci când ele se coboară de a vizita democrația americană“.
În realitate, castelul, al cărui nume provenea de la soția și fiica lui Hill, ambele purtând numele de Mary, urma să fie locuința bogătașului american, însă lucrările au fost stopate în 1917, din cauza unor probleme financiare. După ce au fost reluate, destinația inițială a fost schimbată în cea de muzeu, după ce o faimoasă dansatoare din epocă, Loie Fuller, l-a convins pe Hill că o destinație culturală este cea mai bună soluție. Ea a adus în patrimoniul muzeului și sculpturile lui Auguste Rodin, a cărui muză a fost.
Prietenia dintre Sam Hill și Regina Maria nu mai era un secret pentru nimeni, iar presa scria că la ultimă vizită pe care a făcut-o în România, Sam Hill i-a promis Reginei că una dintre cele 44 de săli va fi destinată artei românești. În țară, se auzise că Regina Maria a dăruit deja mai multe opere de artă cu ocazia vizitei sale în SUA, dar că va mai trimite apoi altele și altele, printre care două mari tablouri-portret ale Regelui Ferdinand şi ale sale, pictate de celebrul artist sârb Paul Ioanovici, dar și jucăriile prinţesei Ileana, care erau făcute din lemn de către copii.
Cert este faptul că la 3 noiembrie 1926, Regina Maria a fost prezentă la inaugurarea Muzeului de Artă Maryhill, iar discursul său, suverana l-a decupat apoi din ziar și l-a lipit în jurnalul său. Regina a dăruit muzeului peste 70 de obiecte, cum ar fi obiecte personale, ceramică populară românească, icoane ortodoxe și diverse textile, broderii și lucrări manuale din lemn și metal, picturi, icoane ortodoxe, manuscrise și rochia pe care a purtat-o Regina Maria la încoronarea verișorilor săi, țarul Nicolae al II-lea și țarina Alexandra a Rusiei, în 1896. Tot la muzeu se află o replică a coroanei de încoronare a Reginei Maria, bijuterii și alte obiecte de colecție, mobilier aurit din palatele regale românești.
Muzeul de Artă Maryhill din Goldendale a găzduit, pe 19 septembrie 2026, un eveniment de excepție dedicat împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea oficială a instituției de către Regina Maria a României. Sub titlul „Royal Centennial Celebration“, manifestarea și-a dorit să marcheze centenarul vizitei istorice pe care suverana română a efectuat-o în SUA și să onoreze moștenirea culturală profundă pe care aceasta a lăsat-o pe continentul american. După 100 de ani de la inaugurarea lui și de la vizita Reginei Maria, muzeul a fost decorat de președintele României, Nicușor Dan, cu Ordinul Meritul Cultural pentru promovarea patrimoniului românesc.



















































