Foto Trafic blocat pe DN1 Ploiești–Brașov după ce un camion s-a răsturnat. Un cauciuc a explodat
Un camion s-a răsturnat vineri, 21 august, pe DN1 Ploiești-Brașov, în localitatea Păulești, județul Prahova, după ce unul dintre cauciucuri a explodat. În urma incidentului, traficul rutier este oprit.
„Traficul rutier este oprit pe DN 1 Ploiești – Brașov, în apropierea localității Păulești, județul Prahova, după ce un ansamblu rutier suferit o explozie la una din anvelope și s-a răsturnat pe partea carosabilă”, transmite Centrul Infotrafic.
În urma accidentului, a fost lovit și un autoturism, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Traficul este blocat pe sensul spre Brașov și se desfășoară cu dificultate pe celălalt sens.
Pe 12 august, un camion a intrat într-un picior de pod pe A1 Pitești–București, în zona Popasul Iancului, la kilometrul 56. Și atunci, circulația a fost blocată.
Evenimentul rutier a avut loc în zona localității Uliești, județul Dâmbovița, pe sensul de deplasare către Capitală.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC, camionul era încărcat cu produse alimentare. Șoferul ar fi pierdut controlul direcției și a lovit un picior de pod, iar o parte din marfa transportată s-a împrăștiat pe carosabil.





















































