Primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, rămâne după gratii. Tribunalul Argeş i-a prelungit arestul preventiv

0
Publicat:

Tribunalul Argeş a admis, miercuri, solicitarea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de prelungire a arestării preventive în cazul primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat pentru trafic de influenţă, potrivit Agerpres.

FOTO. Facebook Primăria Mioveni
FOTO. Facebook Primăria Mioveni

„Admite propunerea de prelungire a arestării preventive (...). Prelungeşte măsura arestării preventive dispuse prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş din data de 05.10.2023 faţă de inculpatul Georgescu Ion, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (...), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.11.2023 până la data de 03.12.2023, inclusiv", se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia Tribunalului Argeș poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare la Curtea de Apel Piteşti.

Pe 5 octombrie, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu.

O tranșă de 10.000 euro, „pentru a-şi exercita influenţa” 

 Ion Georgescu fusese reţinut anterior pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (...) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină 'promisiunea' făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior", preciza DNA.

Potrivit aceleiaşi surse, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.

Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a procedat, pe 6 octombrie, la suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite