Români morți pe drumuri din străinătate. Două accidente grave s-au petrecut în Ungaria şi Italia

0
Publicat:

Două accidente, care s-au petrecut recent pe drumuri din Ungaria şi Italia, s-au soldat cu decesul a doi cetăţeni români. Ambele persoane care şi-au pierdut viaţa aveau domiciliul în judeţul Neamţ.

Accidentul s-a petrecut pe Autostrada 42, în Ungaria FOTO Antena 3 CNN
Accidentul s-a petrecut pe Autostrada 42, în Ungaria FOTO Antena 3 CNN

În ziua de 23 februarie 2024, la primele ore ale dimineţii, pe Autostrada 42 din Ungaria, două autovehicule înmatriculate în România s-au tamponat violent, unul dintre conducătorii auto murind pe loc.

Ulterior avea să se afle că este vorba despre un bărbat de 48 de ani, din Răuceşti, comună din apropierea oraşului Târgu Neamţ. Acesta efectua curse de transport persoane şi pachete în Italia.

Vineri, pe la ora 6.00, în împrejurări ce urmau a fi stabilite de anchetatorii maghiari, microbuzul acestuia a intrat în coliziune cu altul, incidentul având loc la Barand, localitate situată la mică distanţă de vama Borş.

Pentru acordarea primului-ajutor au intervenit echipaje de pompieri şi ambulanţe. În una dintre maşinile avariate erau trei persoane, iar în cealaltă şapte. Cadrele medicale au constatat că două victime aveau leziuni grave, şase răni mai uşoare, toate fiind transportate la un spital, în acest scop fiind solicitat şi un elicopter.

Pentru şoferul din Neamţ nu s-a mai putut face nimic.

Conform presei nemţene, printre victimele în stare gravă, având un traumatism cranio-cerebral acut, este şi un consătean al persoanei decedate. Al doilea conducător auto implicat în tamponare are domiciliul în judeţul Iaşi.

Departe de casă a sfârşit şi un nemţean în vârstă de 44 de ani, din comuna Trifeşti. Acesta lucra de ceva vreme în Italia, la o companie din Loreto (regiunea Pescara) şi locuia în localitatea Passo Cordone. Dispăruse fără urmă de la finalul primei luni a acestui an, mama acestuia reclamând cazul autorităţilor.

„Dorel Văduva, acesta este numele lui, a dispărut miercuri, 31 ianuarie, când mama lui l-a văzut ultima oară. Femeia a încercat să-l sune în jurul orei 19.00 în acea seară fără să primească niciun răspuns. De atunci, telefonul mobil a fost mereu închis şi când rudele nu l-au văzut întorcându-se, s-a dat alarma“, nota, la 17 februarie 2024, Rete8.it.

După ce a fost sesizată dispariţia, forţe de la mai multe instituţii au declanşat căutările, dar fără rezultat timp de două săptămâni. Apoi, maşina și cadavrul românului au fost descoperite într-o prăpastie, de un italian care strângea lemne.

Investigatorii au concluzionat că Dorel Văduva a fost victima unui accident rutier, căzând într-o zonă împădurită inaccesibilă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite