Judecătorii Curţii de Apel Oradea suspendă de miercuri judecarea cauzelor, cu excepţia celor urgente

0
Publicat:

Judecătorii Curţii de Apel (CA) Oradea au decis, marţi, adoptarea începând de miercuri, 21 iunie, a unei forme de protest constând în amânarea judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente, se arată într-un comunicat de presă transmis de instanţa orădeană, scrie Agerpres.

Judecarea cauzelor, cu excepţia celor urgente, se suspendă. FOTO Arhivă
Judecarea cauzelor, cu excepţia celor urgente, se suspendă. FOTO Arhivă

Decizia a fost luată, potrivit instanței, văzând că procesul legislativ de modificare a regimului pensiilor de serviciu ale magistraţilor continuă, fără o consultare reală şi efectivă a sistemului judiciar, în vederea identificării acelor soluţii de natură să asigure respectarea statutului constituţional al magistraţilor.

Magistrații mai reclamă faptul că acest demers legislativ, nediscutat sub nicio formă cu destinatarul legii, are, în forma vehiculată în spaţiul public, ca unic scop eliminarea intempestivă a pensiei de serviciu a magistraţilor şi transformarea acesteia într-o pensie contributivă, cu încălcarea gravă a principiului previzibilităţii şi stabilităţii statutului, dar şi a independenţei judecătorilor, de natură a destabiliza grav sistemul judiciar şi de a afecta actul de justiţie în substanţa sa.

Ce invocă magistrații

Recurgerea la această formă de protest s-a făcut luând în considerare aspectele hotărâte în Adunarea Generală convocată pe 31 mai de Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv reiterarea solicitării ferme formulate anterior în şedinţa AGA din 1 noiembrie 2022, adresată celorlalte puteri ale Statului Român, de a respecta statutul constituţional al judecătorilor şi principiul cooperării loiale între puterile statului, prin demararea de urgenţă a unei consultări reale şi efective cu organele reprezentative ale sistemului judiciar dar şi cu sistemul judiciar însuşi.

Potrivit comunicatului, hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Oradea se va comunica Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Senatului şi Camerei Deputaţilor în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în scopul asigurării stabilităţii sistemului judiciar şi a respectării drepturilor cetăţenilor la un act de justiţie independent, eficient şi de calitate înfăptuit într-un termen optim şi rezonabil, se mai afirmă în comunicatul menţionat.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite