Premiantul săptămânii: Raul Oaida, tânărul care a impresionat lumea cu proiectele sale ingenioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raul Oaida (20 de ani) a construit un motor cu reacţie adaptabil pentru biciclete şi o maşină din piese Lego, propulsată cu ajutorul unui sistem bazat pe folosirea aerului comprimat. Este un tânăr energic şi inventiv, iar iniţiatorii campaniei „Premianţii fără premii” vor să îi răsplătească ingeniozitatea şi performanţele, printr-un gest simbolic.

Hunedorenii sunt aşteptaţi în această sâmbătă, în faţa statuii regelui Decebal, din centrul Devei, pentru a-l cunoaşte pe tânărul care a devenit celebru datorită invenţiilor sale.

Raul Oaida va fi premiantul de sâmbătă, al campaniei civice ”Premianţii fără premii”.Iniţiatorii campaniei prin care sunt răsplătiţi simbolic hunedorenii care fac cinste judeţului, prin exemplul de viaţă pe care îl pot da celorlalţi, îl vor sărbători pe Raul, pentru creativitatea sa.

Raul Oaida este un tânăr care a reuşit să fie cunoscut la nivel mondial datorită ingeniozităţii sale, a intelectului său şi, nu în ultmul rând, a consecvenţei sale. A reuşit să dovedească lumii întregi că este o persoană care face cinste Românie, care-i încarcă cu demnitate pe români. Prima performanţă a tânărului minunat din Deva a fost construirea unei biciclete cu... reacţie, pentru ca, apoi, să pună pe roţi, al propriu, o maşină construită din piese de lego al cărei motor funcţionează cu aer. Aveţi ocazia să-l cunoaşteţi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care-i vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori venind sâmbătă, la ora 11.00, în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei”, a transmis Dan Terteci, iniţiator al campaniei.

Vă recomandăm şi:

Frumoşii tăcuţi ai micilor oraşe: cine sunt „premianţii fără premii”

Rangerul Florin Hălăştăuan va fi „premiantul” hunedorenilor

Imre Szuhanek a devenit „premiant fără premii”, pentru că a transformat Peştera Bolii într-o atracţie culturală

Poliţistul care a înfiat doi copii şi vrea să adopte un prunc ce fusese aruncat în ghenă e premiantul hunedorenilor


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite