Microbuz răsturnat pe un drum din Hunedoara. Șoferul a scăpat mașina de sub control din cauza poleiului
0Un microbuz în care se aflau opt persoane, printre care și trei copii, s-a răsturnat, marți dimineață, 16 ianuarie 2024, în apropiere de orașul Geoagiu din Hunedoara. Accidentul rutier a avut loc pe un drum județean acoperit cu zăpadă și polei.

Un accident rutier în Hunedoara, în care a fost implicat un microbuz, a avut loc marți dimineață, 16 ianuarie 2024, pe drumul care face legătura dintre comuna Balșa și orașul Geoagiu. Mașina în care se aflau opt persoane, printre care și trei copii, s-a răsturnat într-o râpă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a transmis că a fost activat Planul roșu de intervenție și a suplimentat resursele umane și tehnice pentru această misiune.
Accident cu microbuzul, soldat cu trei răniți
Echipajele de salvare au intervenit cu două ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială prevăzută cu modul de descarcerare și una pentru transport personal și victime multiple.
De asemenea, la fața locului a intervenit și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.





„În urma accidentului trei persoane adulte, conștiente, au avut nevoie de ajutor medical. Au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean și au fost transportate la Spitalul Orăștie pentru a li se acorda asistență medicală de specialitate”, a precizat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Un bărbat de 54 ani a fost transportat de echipajele medicale la spitalul din Deva, având traumatisme la torace. O femeie de 64 ani și una de 49 ani au fost aduse la spitalul din Orăștie, fiind și ele rănite. Celelalte cinci persoane aflate în microbuz nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Drumuri acoperite cu polei în Hunedoara
Marți dimineață, 16 ianuarie 2025, poleiul a cuprins mai multe șosele din județul Hunedoara și a îngreunat circulația mașinilor.
Probleme mari au fost în special pe șoselele din zonele montane, dar și în unele orașe din Hunedoara.
După ploile, lapovița și ninsorile din cursul nopții, temperaturile scăzute au făcut ca suprafețele umede de pe carosabil să înghețe.