Cartierul palatelor ţigăneşti sufocat de gunoaie. Cum arată poarta de intrare în oraş a turiştilor de la Castelul Corvinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gunoaie aruncate pe marginea drumului judeţean, la intrare în Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Gunoaie aruncate pe marginea drumului judeţean, la intrare în Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Localnicii nu au ţinut cont de impresia pe care o au turiştii care se îndreaptă spre Castelul Corvinilor, iar zona de la intrarea în Hunedoara, unde se află cartierul palatelor cu turnuleţe a ajuns sufocată de mizerie.

Peste 50 de palate au fost ridicate de romii bogaţi la marginea Hunedoarei, însă în ciuda opulenţei multor clădiri, terenurile din împrejurimile lor au rămas sufocate de gunoaie.

Zona de la intrare în municipiu este intens tranzitată de turiştii care se îndreaptă spre Castelul Corvinilor, iar deseori străinii opresc pentru a fotografia palatele.

În faţa unora dintre ele şi pe marginea drumului judeţean, în şanţuri, în pădure şi în parcări au fost aruncate tone de deşeuri şi nenumăraţi saci cu materiale provenite din demolări.

Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că în ultimii doi ani au avut loc mai multe acţiuni de ecologizare a locurilor, cu ajutorul asistaţilor social, însă localnicii nu au ţinut cont de efortul acestora.

Cea mai amplă acţiune de curăţenie a avut loc în primăvara anului 2017, când din aceeaşi zonă, acum plină de gunoaie, au fost ridicate mai multe remorci de deşeuri.

corvinilor

Cartierul palatelor

În Hunedoara, palatele romilor au început să fie construite în urmă cu mai bine de un deceniu. În trecut, cartierul era socotit unul sărac, cu case şi cătune răsfirate de-a lungul unor drumuri de ţară, nu departe de fosta groapă de gunoi a oraşului şi de fosta unitate militară şi un depou de autobuze. Afacerile cu fier de pe urma imensului combinat siderurgic al Hunedoarei, intrat în declin la în anii 1990 şi profiturile obţinute din Occident le-au adus venituri importante proprietarilor de palate din Hunedoara. Cartierul de vile cu turnuleţe de la intrarea în municipiu a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani.


Zona a mai fost ecologizată în trecut, dar curăţenia nu a ţinut.

Imagine indisponibilă

Zeci de palate au fost construite sau se află în diverse stadii de construcţie, într-o zonă care încă uimeşte prin contrastele sociale. Multe au rămas însă goale, proprietarii lor fiind plecaţi în Occident. Turiştii care se opresc pe marginea şoselei, pentru a fotografia palatele, pot vedea aici clădiri cu trei etaje şi zeci de camere, cu porţi aurite şi garduri din marmură, învecinate cu bordeie de cărămidă sau de lut, înfiinţate pe marginea unor străduţe de pământ.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Imagini revoltătoare surprinse pe şosea, de camerele video ale primăriei. „Cei care au făcut aşa ceva să cureţe”

FOTO Imagini de coşmar în Centrul vechi cu râul transformat într-o uriaşă rampă de gunoi. Oamenii şi-au aruncat fotoliile, paturile şi WC-urile pe maluri

VIDEO Cât de poluată a ajuns Pădurea Chizid. Mormane de saci cu gunoaie au fost uitate pe potecile ariei protejate

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite