Atac în satul cu cinci oameni. Localnicul care a vrut să-şi omoare fiul, după gratii

0
0
Satul Alun. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Satul Alun. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Un bărbat din satul Alun, unde locuiesc mai puţin de cinci oameni, a fost trimis în închisoare, pentru tentativă de omor asupra fiului său.

Gheorghe Gheorghesc, un bărbat de 75 de ani, din satul Alun (comuna Bunila), a fost arestat preventiv de magistraţii Tribunalului Hunedoara, pentru tentativă de omor asupra fiului său.

Secretele carierei de marmură din Alun, locul unde a început povestea satului unic în lume FOTO VIDEO

VIDEO Alun, satul unic în lume cu drum, case şi biserică de marmură. Două maici au rămas în locul de vis unde s-a cioplit marmura pentru Casa Poporului

Alun, „satul de marmură” unic în lume, iese din izolare. Noul drum prin pădure spre cătunul din munţi VIDEO

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în 25 martie, Gheorghe Gheorghesc se afla împreună cu fiul său în casa din sat, iar în urma unui conflict l-a stropit pe acesta cu benzină şi i-a dat foc. De asemenea, l-a lovit cu un par peste corp.

„În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Procurorii au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cererea fiind admisă”, a informat procuror şef Sanda Ioanela Draia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Bărbatul din Alun se numără printre puţinii rezidenţi ai satului din Ţinutul Pădurenilor, unde locuiesc cinci oameni, printre care se numără două călugăriţe şi un ajutor de cioban. 

Doar vara, aşezarea faimoasă pentru cariera şi drumul de marmură, se mai animă datorită turiştilor şi a celor care deţin case, însă nu locuiesc permanent aici. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ţinutul Pădurenilor, dezvelit de secrete. Satele de basm din Munţii Poiana Ruscă FOTO VIDEO

Porţile spre adâncuri de la Ghelari. Locul emblematic al uriaşei mine din ţinutul fierului VIDEO

Povestea neştiută a căii ferate din munţii Hunedoarei. 120 de ani de la inaugurarea mocăniţei

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite