Un șofer spaniol a lovit o femeie pe trecerea de pietoni și a fugit. A fost prins a doua zi, în Năvodari | adevarul.ro

Video Un șofer spaniol a lovit o femeie pe trecerea de pietoni și a fugit. A fost prins a doua zi, în Năvodari

Publicat:
0

Un cetățean spaniol în vârstă de 35 de ani este cercetat penal după ce ar fi accidentat o femeie de 69 de ani care traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni din Năvodari. După impact, bărbatul ar fi părăsit locul accidentului înainte de sosirea polițiștilor.

image
Foto: Captură Video Facebook

Accidentul s-a produs pe strada Albinelor din Năvodari. Potrivit anchetatorilor, femeia traversa pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost lovită de autoturism, notează știrileprotv.ro. 

În urma impactului, victima a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul nu a rămas la fața locului și ar fi plecat înainte ca polițiștii să ajungă. Oamenii legii au reușit să-l identifice și să-l găsească în ziua următoare, tot în Năvodari.

Bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că s-a speriat în urma accidentului și acesta ar fi fost motivul pentru care a părăsit locul faptei.

Inițial, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arest. Ulterior, instanța a dispus cercetarea sa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În acest caz, ancheta continuă, bărbatul fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Top articole

Partenerii noștri