Călin Georgescu ar putea redeveni „martir al cauzei poporului”. Analiza lui Sergiu Mișcoiu
Decizia Tribunalului București, care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar, nu în arest preventiv, cum ceruseră procurorii, riscă să producă efecte politice majore și să consolideze imaginea de victimă a fostului candidat la prezidențiale în rândul susținătorilor săi, consideră politologul Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai.

În opinia acestuia, indiferent de implicațiile juridice ale cauzei, efectele publice și electorale sunt inevitabile, potrivit News.ro.
„Efectele politice nu fac decât aceea de a-l marginaliza şi mai mult pe Călin Georgescu, de a-l face din nou, dacă mai era nevoie, acel martir al cauzei poporului, sacrificat de către o parte a justiţiei, apărat de altă parte a justiţiei”, afirmă Mișcoiu.
Politologul susține că susținătorii lui Georgescu vor interpreta hotărârea instanței ca pe o victorie și o vor transforma într-un instrument de luptă politică.
„Aceasta va fi naraţiunea făcută de susţinătorii săi” și aceștia vor folosi decizia „ca muniţie pentru bătăliile politice care sunt în desfăşurare”, spune profesorul clujean.
Politologul avertizează că situația alimentează ceea ce el descrie drept „o confirmare a acestui război populist împotriva instituţiilor”.
„Realitatea este aceea că acest dosar poate să n-aibă nimic de-a face cu alegerile prezidenţiale anulate în sine (...). Consecinţele sale sunt cu totul politice”, adaugă politologul
Critici pentru intervenția lui Nicușor Dan
Sergiu Mișcoiu comentează și poziționarea publică a președintelui Nicușor Dan în legătură cu dosarul lui Călin Georgescu.
„Orice-ar face preşedintele acum ar fi interpretat ca fiind fie un act de răzbunare, fie de laşitate”, spune profesorul
În același timp, politologul consideră că implicarea lui Nicușor Dan poate fi explicată prin presiunile politice la care este supus.
Efecte posibile în sondaje
În opinia sa, există și un paradox: deși informațiile apărute în dosar ar fi trebuit să afecteze imaginea politicianului antisistem, mulți dintre susținătorii săi au ajuns la concluzia opusă.
„Susţinătorii săi au văzut doar partea că domnul Georgescu este persecutat de o justiţie samavolnică, condusă de sistem, împotriva domniei sale”, spune politologul.
Rezerve față de măsura reținerii
Sergiu Mișcoiu consideră că reținerea lui Călin Georgescu pentru 24 de ore a fost o măsură discutabilă raportat la informațiile făcute publice în dosar.
„Personal, cred că ar fi fost preferabil să nu se producă arestarea domnului Georgescu, ci doar punerea sa sub acuzare”, afirmă profesorul
Politologul susține că măsura a contribuit la întărirea imaginii de victimă politică și a oferit noi argumente celor care promovează discursul potrivit căruia Georgescu este ținta unor instituții ale statului.




















































