Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, Ionuţ Pripişi, trimis în judecată de DNA
0Sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri şi favorizarea făptuitorului sunt acuzaţiile pe care procurorii DNA-Serviciul Teritorial Constanţa i le aduc lui Ionuţ Pripişi.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa au dispus, în luna august, trimiterea în judecată a fostului şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.
Pripişi Ionuţ Corneliu este acuzat de procurori că în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016, în calitate de şef al Corpului de Control al Primăriei municipiului Constanţa, ”a reţinut fără nici un temei legal o sesizare întocmită de subordonaţii săi, cu privire la comiterea unei infracţiuni la regimul disciplinei în construcţii, destinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.”
Din rechizitoriul DNA reiese că inculpatul a distrus respectivul document după ce persoana pe care o proteja a obţinut autorizaţia de construcţie. Gestul lui Pripişi, spun procurorii, ar fi fost făcut cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.
Conform organigramei Primăriei Municipiului Constanţa, la ora actuală, Pripişi Ionuţ ocupă funcţia de director executiv adjunct în cadrul Poliţiei Locale Constanţa.
Pe aceeaşi temă: