Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alexandru Uioreanu, se întoarce la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Uioreanu va fi din nou arestat preventiv
Alexandru Uioreanu va fi din nou arestat preventiv

Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alexandru Uioreanu, va fi din nou arestat preventiv. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul avocatului apărării împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj, care a stabilit că tânărul trebuie încarcerat pentru că a încălcat condiţiile impuse de instanţă şi s-a întâlnit cu un coinculpat.

Alexandru Uioreanu este judecat pentru trafic de droguri de risc. El a fost eliberat din arest preventiv, cu condiţia respectării unor măsuri stabilite de instanţă. Întrucât s-a întâlnit cu un co-inculpat, Curtea de Apel a hotărât arestarea preventivă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat hotărârea.

"Hotărârea este definitivă. S-a decis arestarea preventivă pentru 20 de zile. Starea de arest preventiv se va menţine pe parcursul judecării procesului. Acum procesul e în faza de apel la Curtea de Apel Cluj", a menţionat avocatul lui Uioreanu, Tiberiu Ban. El a precizat că instanţa a stabilit pentru Alexandru Uioreanu, obligaţia de a nu părăsi localitate şi alte măsuri printre care şi aceea de a nu se întâlni cu coinculpaţii în dosar. "Întrucât Alexandru Uioreanu a încălcat această măsură, instanţa a retras beneficiul judecării în libertate. Acest lucru nu are nicio legătură cu faptul că în prima instanţă, Alexandru Uioreanu a fost condamnat cu suspendare", a mai spus avocatul.

Acuzat că a vândut droguri în şcoală

 

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj. Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".

Eliberat în ianuarie

În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest. Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui. Alexandru Uioreanu, elev la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică, avea situaţia neîncheiată la cinci materii din cauza absenţelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.

Condamnat cu suspendare 

În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, dosarul său fiind judecat de Tribunalul Cluj. Alături de Alexandru Uioreanu au mai fost trimişi în judecată Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition şi Norbert Borşan, pentru aceleaşi infracţiuni. În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.

Citeşte şi 

EXCLUSIV La o zi după începerea procesului de trafic de droguri, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj este audiat la DIICOT pentru noi dosare

Primul elev din Cluj care dă examene la închisoare. Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj este în arest de mai bine de o lună

UPDATE Fiul lui Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a ajuns la Tribunal cu propunere de arest preventiv. După trei ore a primit mandat de arestare

De ce a fost arestat Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite