UPDATE Fiul lui Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a ajuns la Tribunal cu propunere de arest preventiv. După trei ore a primit mandat de arestare
0Fiul lui Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
UPDATE 23.58 Alexandru Uioreanu a fost arestat. Tribunalul a hotărât admiterea mandatului de arestare pentru 19 zile. Ceilalţi doi tineri au fost arestaţi pentru 29 de zile.
UPDATE 18.47 Alexandru Uioreanu şi încă doi tineri, printre care şi o fată, acuzaţi alături de acesta pentru trafic de droguri, au fost aduşi la Tribunal. Avocatul fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj este Tiberiu Ban, unul dintre colaboratorii celui mai bun avocat de drept penal din ţară- Gheorghiţă Mateuţ.
UPDATE 16.18 Alexandru Uioreanu va fi adus la Tribunal cu propunere de arestare pe 19 zile, pentru că este minor. Alături de el în banca acuzaţilor se află trei persoane.
UPDATE 13.09 Departamentul de comunicare al DIICOT Bucureşti a confirmat oficial că miercuri seara a fost reţinută o persoană pentru trafic de droguri şi că acum aceasta este audiată.
UPDATE 12.58 Directorul adjunct al şcolii „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, unde a absolvit gimnaziul Alexandru Uioreanu, Monica Ungureanu, spune că băiatul este foarte inteligent, însă lipsea mult de la şcoală din cauza problemelor de sănătate.
UPDATE 12.42 Diriginta lui Alexandru Uioreanu, profesoara de istorie Mariana Pintilie, spune că vestea reţinerii unui elev din clasa sa a şocat-o şi nu se aştepta fiindcă Alexandru este un copil inteligent care lipseşte mult de la şcoală.
„Alexandru este elev într-o clasă foarte bună de la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică Octavian Stroia şi deşi în catalog are note mici, acestea nu sunt relevante. dacă ar veni la şcoală, ar fi de 9 şi de 10. El este corigent la două materii şi are situaţia neîncheiată la mai multe discipline“, afirmă diriginta lui Alexandru Uioreanu.
Ea mai spune că băiatul acuză crize biliare şi de aceea lipseşte de la şcoală. Copilul este elev în clasa a XI-a B, specializarea Teatru, şi are o sumedenie de absenţe.
Sursele citate au precizat că fiul lui Horea Uioreanu a fost ridicat de anchetatori miercuri seară. După ce l-au audiat, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Teritorială Cluj au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Potrivit surselor judiciare citate de Mediafax, fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, care are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.