Care sunt efectele devastatoare în timp ale somnului insuficient. Ponturi despre cum să ne încărcăm bateriile eficient
0
Omul mileniului trei are tendinţa să pună mai mult accentul pe muncă şi să minimalizeze odihna. Studii ale mai multor cercetători din SUA, Anglia şi Italia au demonstrat că persoanele care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte au o rată de probabilitate de 12% să moară înainte de a împlini 65 de ani. Nici somnul mai lung de 9 ore nu prevesteşte nimic bun.
Specialiştii au spus mereu că un somn odihnitor înseamnă 8 ore pe noapte cu începere de la ora 22.00, dacă se poate. Acest fapt îl cunoaştem cu toţii, însă ce nu ştim sunt efectele asupra corpului pe care le are lipsa odihnei.
Potrivit studiilor făcute de cercetători de la Universitatea din Warwick, Marea Britanie, şi de la Universitatea de Medicină Federico II din Napoli, Italia, oamenii care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte au o probabilitate de 12% să moară înainte de vârsta de 65 de ani. Studiile efectuate - 16 la număr, ultimul realizat în mai 2010 - au evidenţiat şi că somnul mai lung de 9 ore nu e sănătos şi e semnul unei boli grave.
Informaţiile citate apar în cartea ”De profesie Om. Cum să te bucuri de muncă fără stres şi să fii fericit în viaţa personală”, scrisă de speakerul motivaţional Jim Bagnola. Acesta dedică un întreg capitol despre cum să ne încărcăm bateriile şi nevoii un somn odihnitor.
Bagnola citează un studiu din 2007 făcut de Fundaţia Naţională de Somn din SUA potrivit căruia 87% dintre femei adorm foarte greu deoarece se uită la televizor înainte să adoarmă, 36% dintre americance navigau pe internet, iar 21% dintre femeile din SUA rezolvau o sarcină legată de muncă.
Un alt aspect, destul de practic şi păgubos, e subliniat într-o statistică: aceeaşi fundaţie amintită mai sus declara că lipsa somnului îi costă pe angajatorii americani 18 miliarde de dolari în fiecare an din pricina productivităţii scăzute a muncitorilor.
Un exemplu sugestiv e regula pe care un mare antrenor de fotbal american, Vince Lombardi (decedat) a impus-o în timpul taberelor de antrenament pentru performanţa echipei: toţi jucătorii trebuie să fie în pat la ora 23.00. Iar când unul dintre aceştia a intrat în tabără la 10.59 i-a aplicat, fără prea multe discuţii, o amendă de 50 de dolari şi l-a muştruluit verbal.
În urma documentării făcute pentru acest capitol din carte, speakerul motivaţional dezvăluie un alt aspect la care puţini s-ar fi gândit: oboseala e unul dintre motivele principale ale fricii de schimbare şi ale fricii de risc.
„Noi, cei din Vestul industrializat tindem să accentuăm actiivtatea şi să minimalizăm odihna“, spune Bagnola. De ce? Răspunsul îl dă tot el: avem tot mai multe de făcut, iar când ne punem la somn adormim greu.
Soluţii
Ca soluţii pentru un somn odihnitor, Jim Bagnola enumeră o listă foarte lungă:
- nu moţăiţi în timpul zilei
- nu consumaţi alcool seara şi nici cofeină
- mâncaţi ceva uşor după 19.30, şi nu dulciuri
- beţi un pahar de lapte cald cu cardamon şi nucşoară. vă calmează organismul
- consumaţi ceaiuri pe bază de plante
- folosiţi suplimente nutriţionale pentur inducerea somnului
- faceţi sport regulat, şi niciodată cu două ore înainte de somn
- incercaţi yoga
- nu vă uitaţi la ştiri sau la evenimente sportive înainte de somn
- faceţi-vă o rutină înainte de somn: meditaţi, rugaţi-vă, acultaţi muzică, citiţi, folosiţi aromoterapia
- păstraţi dormitorul răcoros şi întunecos
- nu lucraţi în pat
- mergeţi la somn la aceeaşi oră în fiecare zi, de preferinţă acea oră să fie 22.00
E bine de ştiut, mai scrie speakerul, că „nu este omeneşte posibil să facem totul perfect în fiecare zi“şi că mai întâi trebuie să te ajuţi pe tine ca să le poţi fi de folos altora.
Mai puteţi citi: