Cum îşi distrug tenul femeile care merg la somn fără să se demachieze. Medicii avertizează că o simplă spălare cu apă pe faţă are efecte la fel de dăunătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dermatologii sunt foarte categorici când vine vorba despre curăţarea pielii. Chiar şi în cazul în care nu ne-am machiat, curăţarea tenului seara înainte de culcare este obligatorie. Pe termen lung ignorarea acestor sfaturi poate să ducă la forme destul de serioase de acnee.

După o zi în care ne-am plimbat prin praf şi poluare, demachierea cu produse dermato-cosmetice este obligatorie, susţin specialiştii. Dermatologii spun că demachierea trebuie să devină o practică constantă, chiar şi atunci când nu am aplicat fond de ten sau alte produse de machiaj.

„Foarte mult rău ne facem dacă nu ne demachiem seara, după o zi întreagă în care am umblat prin praf şi poluare. Porii nu pot să respire din cauza fondului de ten şi a prafului care se depune pe faţă. În timp, dacă nu ne demachiem seara, vom observa că tenul, pe lângă faptul că va arăta îmbâcsit, se va umple şi de coşuri, în special în cazul celor sensibili”, explică medicul specialist dermatolog Liliana Pop-Mîndru.

Aceasta mai spune că dacă nu curăţăm cum trebuie pielea, practic compromitem şi hidratarea acesteia, pentru că, chiar dacă aplicăm creme, acestea se vor amesteca cu murdăria şi cu produsele cosmetice şi vor acoperi mai tare porii.

Apa nu este suficientă pentru curăţarea pielii

Majoritatea femeilor nu mai folosesc apa pentru a-şi curăţa tenul, apelând la un gel demachiant sau chiar la şerveţele demachiante. Dermatologii susţin că apa nu mai este suficientă pentru curăţarea pielii. Dacă aceasta reuşeşte să înlăture praful şi mizeria, în cazul fondului de ten şi a produselor cosmetice, multe dintre ele pe bază de ulei, nu îşi face treaba atât de bine.

„Apa singură nu este suficientă. Pentru îndepărtarea produselor cosmetice, trebuie să folosim geluri dermato-cosmetice. Acestea îndepărtează nu doar mizeria şi machiajul, ci şi stratul superficial al pielii, acele celule moarte. Din acest motiv, după demachiere, tenul este mai fin”, spune Liliana Pop-Mîndru.

Cei pentru care demachierea zilnică trebuie să se transforme obligatoriu într-un obicei sunt persoanele cu ten acneic, care deja au o predispoziţie pentru apariţia coşurilor.

Nici copiii nu trebuie uitaţi

Industria dermato-cosmetică nu i-a uitat nici pe cei mici, pregătind produse speciale pentru ei. Dermatologii susţin că putem să apelăm la produsele speciale pentru copii, mai ales că şi tenul lor are nevoie de curăţare.

„Nu este indicat ca şi copiii să folosească aceleaşi produse ca şi adulţii, însă au apărut pe piaţă o serie de săpunuri de exemplu pentru curăţare. De asemenea, sunt uleiuri care se adaugă în cada în care face baie copilul. Acestea asigură atât curăţarea, cât şi hidratarea celui mic”, explică dermatologul.

Vă mai recomandăm:

Cât de bune sunt, de fapt, celebrele măşti cu zaţ de cafea, miere sau cu făină de porumb pe care ni le facem acasă - sfaturile medicilor

Cum ştim că aluniţele pot fi cancerigene şi când trebuie să mergem la doctor. Sfaturile medicale de care trebuie să ţinem cont obligatoriu când stăm la soare

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite