Rețetă simplă de socată cu miere. Recomandarea unei familii de apicultori din România

0
Publicat:

Socul este la mare căutare în această perioadă, iar o familie de apicultori din Arad ne dezvăluie o rețetă simplă de socată cu miere. Socul fiind un arbust care se găsește în multe zone ale țării.

Socata este o băutură căutată în acestă perioadă FOTO https://www.medlife.ro
Socata este o băutură căutată în acestă perioadă FOTO https://www.medlife.ro

Totodată în socată de pot pune stafide, petale de trandafir, flori de salcâm și ghimbir.

Pentru a prepara o socată delicoasă familia de apicultori Florin și Florina Margea ne dezvăluie o rețetă simplă.

Ingrediente:

9 litri apă

12 flori mari de soc

o lămâie pentru tăiat felii

4 lămai pentru stors

un kilogram miere de tei sau polifloră.

La servire se poate adauga după preferință, 2-3 cuburi de gheață și o felie de lămâie.

Mod de preparare:

Se iau florile de soc și se spală foarte bine de praf sau musculițe. Se spală lămâile. Se taie o lămâie rondele, iar celelalte 4 lămâi se storc. 

Într-un borcan mare de 10 litri, se pun 9 litri apă rece și se adaugă mierea. Se amestecă până ce mierea se dizolvă. Se adaugă în borcan feliuțele de lămâie, sucul stors de la cele 4 lămâi, cojile stoarse de lămâie și florile de soc.

Se amestecă folosind o lingură cu coadă lunga până în fundul borcanului. Se acoperă borcanul cu o farfurioară și se lasă la fermentat 3-4 zile.

Se poate pune borcanul la soare sau într-un loc călduros, pentru a grăbi fermentația. În fiecare zi se amestecă din când în când în borcan.

După 3-4 zile, se scot florile de soc și lămâia din borcan, se strecoară socata folosind o strecurătoare curată în care se pune și o bucată de tifon. Socata strecurată se pune în sticle care se păstrează în frigider.

Socul este un arbust care poate ajunge la 4-5 metri. Florile mici, cu corola albă, dispuse în umbreluțe, sunt ușor de recunoscut și se desprind imediat. Nu dar florile, dar și frunzele de soc au beneficii pentru sănătate.

În borcanul cu socată se pot pune și stafide FOTO Florina Margea
În borcanul cu socată se pot pune și stafide FOTO Florina Margea
Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite