Şpagă cu bani între documente la Casa de Pensii Alba. Pensionar trimis în judecată pentru dare de mită
0Suma de 100 de lei lăsată între documentele depuse pentru pensionare la Casa de Pensii Alba pare să fi fost un obicei bine cunoscut de cei care doreau să iasă la pensie. Un al doilea dosar care se referă la o astfel de infracţiune de dare de mită a fost trimis în judecată.
Noul dosar de dare de mită, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba marţi 13 aprilie 2020.
Potrivit anchetatorilor, în 13 iunie 2019, inculpatul (A. Ioan, 61 de ani) a lasat dosarul de pensionare, în care se afla şi cartea de muncă, suma de 100 de lei. Scopul lăsării banilor era acela ca dosarul să fie rezolvat cât mai rapid şi omul să îşi încaseze banii. Casa de Pensii Alba a fost în ultimii ani una dintre cele mai puţin performante instituţii de acest gen din ţară, dosarele fiind procesate în decursul a cel puţin 6 luni, uneori chiar şi ani de zile.
Bărbatul a declarat că a lăsat banii între documente pentru că ştia de la alte persoane că aşa se procedează. Funcţionarul care a descoperit banii a anunţat conducerea instituţiei şi autorităţile judiciare. Prin urmare, peste o lună de zile, în 16 iulie, când bărbatul s-a prezentat din nou la Casa de Pensii Alba, discuţia a fost înregistrată, referirile făcându-se inclusiv la suma de bani lăsată între documente, funcţionarul dându-i acestuia banii înapoi.
La ieşirea din instituţie, bărbatul a fost aşteptat de poliţişti, care l-au ridicat pentru audieri. A fost constituit un dosar penal pentru dare de mită, care a fost trimis, după 10 luni, în judecată la Tribunalul Alba. Un pensionar care a procedat la fel, lăsând 100 de lei pentru a obţine bilete de tratament, a fost condamnat în septembrie 2019 la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare.