„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru TikTok, iar alții țipă” | adevarul.ro

„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru TikTok, iar alții țipă”

Publicat:
0
1 live

Un profesor de gimnaziu descrie o oră de curs într-o clasă a VII-a în care unii elevi filmează pentru TikTok, alții stau cu căștile în urechi, iar un coleg doarme cu capul pe bancă. Cadrul didactic spune că, în timp ce încearcă să gestioneze indisciplina și să respecte procedurile, cei care vor să învețe sunt cei care ajung să piardă lecția.

Elevi cu telefoane la școală
Elevi cu telefoane la școală Foto: Foto: arhivă

„E ora 8:00 dimineața. Intru la clasă cu laptopul, catalogul electronic și o cafea băută pe jumătate pe fugă. Clasa a VII-a. 29 de elevi. Patru dintre ei deja filmează ceva pentru TikTok înainte să intru pe ușă. Doi poartă căști într-o ureche. Unul doarme cu capul pe bancă. Alții țipă unii la alții peste muzica dată încet de pe un telefon ascuns în penar. «Bună dimineața!», spun apăsat. Răspund câțiva. Restul continuă conversațiile”, povestește profesorul pentru site-ul educațional La Tablă.

Profesorul încearcă mai întâi să îi determine pe elevi să renunțe la telefoane pe durata orei și le cere să le pună în ghiozdane. Nu toți se conformează.

„Le cer să pună telefoanele în ghiozdane. Trei se conformează. Un elev îmi spune direct: «N-aveți voie să-mi luați telefonul, am citit regulamentul». Și are dreptate parțial. După ultimele modificări și interpretări ale regulamentelor, fiecare intervenție trebuie făcută cu grijă milimetrică, ca nu cumva să apară o reclamație, o filmare scoasă din context sau o postare virală despre «profesorul abuziv»”, afirmă acesta.

Profesorul spune că înceacă să susțină ora, dar atmosfera din clasă nu îi permite să își ducă explicațiile până la capăt.

„Încep ora. Încerc să explic lecția. Din spate se aud râsete. Un elev imită vocea mea. Altul aruncă o hârtie mototolită. Îi atrag atenția. Ridică din umeri: «Glumeam și eu». În banca din mijloc, o fată chiar încearcă să fie atentă. Scrie conștiincios. Dar la fiecare două minute se întoarce speriată când începe scandalul în spate”, povestește profesorul.

În timpul orei, un alt elev refuză să lucreze și spune că nu este interesat de școală.

„Continui lecția. Un elev refuză să deschidă caietul. Îmi spune relaxat: «Oricum nu mă mai interesează școala. Mă fac influencer». Clasa râde. Alți doi îl aplaudă. Îi explic calm că are absențe multe, că riscă scăderea notei la purtare și probleme serioase la final de an. Îmi răspunde fără emoție: «Și ce-mi faceți?»”, relatează cadrul didactic.

Aceasta este una dintre cele mai dificile întrebări cu care se confruntă în astfel de situații.

 „Aici e întrebarea pe care mulți părinți și oameni din afara sistemului nu o înțeleg. Ce să îi fac? Nu am voie să îl scot din clasă decât în condiții extrem de stricte. Dacă ridic tonul, risc reclamație. Dacă îl filmează colegii și apare doar reacția mea pe internet, eu devin problema. Dacă îi confisc telefonul, urmează discuții interminabile. Dacă îi pun nota meritată, începe presiunea: mesaje, sesizări, acuzații că «stigmatizez copilul». Între timp, ceilalți 25 de copii pierd lecția”, spune profesorul.

Cadrul didactic precizează că nu toți elevii creează probleme. Dimpotrivă, cei mai mulți încearcă să fie atenți și să învețe, dar ajung să piardă din cauza colegilor indisciplinați.

„Și nu, nu toți elevii sunt așa. Din contră. Cei mai mulți sunt copii normali, unii extraordinari. Dar exact ei sunt cei nedreptățiți cel mai mult. Ei sunt cei care vin să învețe și pleacă acasă obosiți de gălăgie, tensiune și întreruperi continue”, afirmă profesorul.

„Când să mai explic?”

Cei mai afectați nu sunt elevii care perturbă ora, ci colegii lor care încearcă să învețe.

„O mamă mă oprește pe hol după oră și mă întreabă de ce fiica ei nu mai înțelege matematica. Îmi spune că fata plânge acasă și că nu își permit meditații. Și atunci mă întrebi și eu: când să mai explic? În cele 15 minute reale de liniște rămase dintr-o oră? Între două conflicte? Între trei avertismente și un incident disciplinar?”, mai adaugă profesorul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite