Interviu România, între neîncredere și conspiraționism. Expert: „Instituțiile slabe și analfabetismul funcțional amplifică tensiunile”

Un psiholog clinician român, fost ministru al Educației, a făcut o radiografie a mentalității românești, cu bune și cu rele, explicând, din punct de vedere psihologic, o serie de fenomene care marchează societatea românească contemporană.

Poporul român are o psihologie aparte Foto: Shutterstock

Se spune că fiecare popor are o mentalitate proprie, un set de valori, credințe, tradiții și moduri de a gândi care s-au format de-a lungul istoriei. Această "psihologie colectivă" este influențată de geografia locurilor în care s-a dezvoltat acel popor, de evenimentele istorice care i-au modelat existența, de credințele sale religioase, dar și de provocările cu care s-au confruntat comunitățile sale de-a lungul timpului. Despre români se spune că au o "mentalitate" proprie, adică un fel al lor de a fi. Acest comportament "tipic românesc" a fost influențat de moștenirea istorică a poporului nostru și de experiențele colective: războaie, sărăcie, foamete, comunism și tranziția postcomunistă.

În anul 2026, expresiile "mentalitatea românească" și "felul de a fi tipic românesc" sunt folosite mai ales cu sens peiorativ, fiind asociate cu "descurcăreții", corupția, un anumit tip de conservatorism, "zmeii" de pe internet și de pe șosele, precum și cu lipsa de civism. Psihologia poporului român este însă mult mai complexă. Tocmai de aceea, am discutat despre ceea ce ne definește comportamental și psihologic ca popor cu Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și profesor universitar "Aaron T. Beck" de psihologie clinică și psihoterapie. Acesta este autorul lucrării "Psihologia poporului român".

Profilul psihologic și atributele psihologice

Adevărul: Din perspectiva psihologiei, putem vorbi despre anumite trăsături, tipare comportamentale sau particularități psihologice întâlnite mai frecvent în rândul românilor? Dacă da, care ar fi principalele categorii?

Daniel David: Omul poate fi analizat prin prisma mai multor atribute, unele fizice și biologice, altele sociale, inclusiv culturale și economice. Atunci când atributele psihologice sunt sintetizate statistic într-un grup mai mare de români și se raportează comparativ la standarde similare din alte țări, specific, precum Statele Unite ale Americii, sau sintetic, cum ar fi Uniunea Europeană și țările vestice, putem vorbi de psihologia unei națiuni, a unei țări sau a unui popor. În general, atributele psihologice se referă la aspecte subiectiv-emoționale, cum ar fi emoționalitatea, la aspecte cognitive, precum memoria, gândirea, creativitatea sau inteligența, la aspecte comportamentale, de pildă diverse abilități și deprinderi, la aspecte psihobiologice, cum sunt cele de temperament, precum și la combinații structural-funcționale ale acestora, așa cum este personalitatea. Unele dintre aceste atribute psihologice sunt mai stabile, de tip trăsătură, cum ar fi inteligența, creativitatea sau personalitatea, iar altele sunt de stare, cum este emoționalitatea pozitivă. Așadar, aceste atribute psihologice ale unui popor nu sunt esențialiste, adică nu se aplică fiecărui membru și nu sunt transmise genetic prin secole, ci sunt statistice, aplicându-se ca generalizări statistice, unele mai stabile, altele mai dinamice, adesea cu o cauzalitate interacționistă bio-socio-culturală. De aceea, ele pot informa și susține decizii, politici sau intervenții publice, iar nu decizii, intervenții ori judecăți asupra unei persoane specifice.

„Avem profilul individului colectivist”

Adevărul: Există anumite particularități psihologice sau comportamentale care îi diferențiază pe români de alte popoare? Și cât din ceea ce numim mentalitate românească are, de fapt, o explicație psihologică?

Daniel David: Da, termenul de mentalitate și cel de psihologie se suprapun în semnificație, fiecare accentuând însă sensuri ușor diferite. În timp ce mentalitatea accentuează componentele psihologice cognitiv-comportamentale, psihologia este mai incluzivă, reflectând toate categoriile descrise anterior. În lucrarea dedicată psihologiei românilor, publicată în anul 2025, am luat ca referință spațiul occidental sau Statele Unite ale Americii și am formulat o serie de concluzii, dintre care probabil următoarele sunt mai generale și cu un potențial impact mai mare, putându-le sintetiza și mai simplu într-un text de interviu.

În primul rând, încrederea interpersonală este scăzută, ceea ce ne afectează cooperarea și, în consecință, nu generăm instituții moderne funcționale prin care să ne putem exprima plenar potențialul bun, precum inteligența și creativitatea. Simplu spus, prin instituții înțeleg organizări ale puterii sociale pe bază de valori și reguli explicite, de la grădiniță până la unități și structuri politice.

În al doilea rând, există o discrepanță mare între cum suntem versus cum ne credem, prin autostereotip, cu referire la o serie de atribute psihologice, precum cele de personalitate. Această discrepanță nu ne ajută să punem corect problema, realist și rațional, și nici să găsim astfel cele mai bune soluții.

În al treilea rând, există o polarizare mare a populației prin prisma unor atribute psihologice, de exemplu profilul de personalitate sau autostereotipurile, ceea ce poate alimenta tensiuni și conflicte, mai ales pe fondul unor instituții slabe.

În al patrulea rând, avem o organizare psihoculturală caracterizată mai ales de anumite atribute din modelul psihologului olandez Hofstede, măsurate și în studiile proprii de după 2015, unde pot fi analizate detalii și termeni folosiți în cercetările standard.

Avem profilul individului colectivist. Grupurile sociale sunt organizate într-o logică generalizată de familie, în care relațiile interpersonale sunt mai importante decât regulile instituționale, iar suportul se exprimă mai mult intragrup, nu față de cei din afara grupului, considerați străini. Într-o astfel de organizare, emanciparea personală trebuie să rămână subordonată intereselor grupului. Așadar, un profil colectivist nu susține instituții moderne funcționale, ci instituții slabe și adesea organizate rigid și ierarhic. Totuși, acest profil a cedat în ultimii ani, după 2015, crescând profilul individului autonom, cel care creează instituții cu alți indivizi autonomi, pe bază de valori și de reguli explicite. Într-o astfel de organizare, cei din afara grupului nu reprezintă pericole, putând fi acceptați dacă respectă valorile și regulile comunității, iar grupul trebuie să susțină emanciparea personală, nu să o subordoneze. În acest moment, deși încă domină ușor profilul colectivist, acesta este tot mai echilibrat de profilul autonom.

Un alt atribut este concentrarea puterii. Instituțiile noastre sunt încă organizate ierarhic, liderii proiectându-se și fiind văzuți ca șefi, nu ca reprezentanți.

Urmează controlul comportamentului social. Încă avem un control negativ, prin pedepse și vânarea greșelilor, considerând că acordarea ușoară de recompense pentru comportamentele prosociale obișnuite nu se justifică.

În cele din urmă, avem orientarea trecut-prezent-viitor. Ne schimbăm orientarea, investind tot mai mult în prezent-trecut decât în prezent-viitor.

Polarizarea socială și mișcările antisistem. „Adevărul este copleșit de fakenews”

Adevărul: Se observă o polarizare puternică în societatea românească. Care sunt cauzele ei și la ce se poate ajunge pe termen lung? S-a păstrat ura „proletară” față de intelectuali, de exemplu?

Daniel David: În democrația modernă, ideea era ca oamenii să-și aleagă reprezentanți în pozițiile de putere din instituții prin încredere, pe baza informațiilor dominate de presa liberă, care reflectă adevărul, urmând niște reguli ale statului de drept stabilite prin cooperare. Internetul, iar apoi rețelele de socializare au fisurat acest model, oamenii emancipându-se și dorind să participe mai direct la putere, nu prin reprezentanți sau instituții. Adevărul este copleșit de fake news, uneori intenționat, alteori din vulnerabilitate psihologică, iar regulile general acceptate s-au fragmentat în reguli limitate de bula informațională. Emanciparea nu mai este doar pe fondul intelectual, prin educație, și socio-economic, ci și prin accesul la platforme sociale unde înainte exista un filtru meritocratic și unde, fără un prestigiu anume, politic, educațional ori intelectual, nu aveai acces. Reluând ideea exprimată accentuat de Umberto Eco, deși credeai aberații și erai agresiv și activ în realitatea ta fizică, rămâneai relativ izolat. Acum, prostia și agresivitatea au o platformă socială largă, generând comunități prin realitatea virtuală a internetului și a rețelelor de socializare, care provoacă raționalitatea și normalitatea bunului-simț.

Democratic vorbind, răul nu este că s-a întâmplat această deschidere, ci că raționalitatea, democrația și normalitatea bunului-simț pierd bătălia în lumea virtuală. Așadar, provocând acum instituțiile, nu doar pe cine le conduce, așa cum se făcea într-o luptă politică democratică, asistăm la nașterea unei noi paradigme, paradigma antisistem. Unii politicieni mai populiști au încercat să urce pe acest val, mutând lupta cu adversarii politici în această paradigmă, ceea ce slăbește mai mult instituțiile și întărește mai mult mișcarea antisistem.

Această tensiune este amplificată în România de trei factori.

Noi eram și suntem în schimbare paradigmatică psihoculturală pentru trecerea de la individul colectivist, care personalizează oricum instituțiile întrebând dacă știi pe cineva care îl poate ajuta, la individul autonom, care susține instituții moderne funcționale întrebând care este procedura pentru a rezolva o situație. De aceea, debandada instituțională este mai mare în România, noi neavând nici înainte bine stabilizate instituții moderne funcționale care să reacționeze la mișcările antisistem. Dimpotrivă, instituțiile slabe și rigide, organizate ierarhic, sunt mai vulnerabile la presiuni antisistem.

De mulți ani, școala noastră produce analfabetism funcțional la un nivel care a devenit risc de securitate națională, motiv pentru care, în calitate de ministru al educației și cercetării, am inclus combaterea analfabetismului funcțional în Strategia Națională de Apărare a Țării. Analfabetismul funcțional nu doar că ne afectează performanța socio-economică, ci îi afectează pe oameni, care sunt mai vulnerabili la manipulare prin fake news, ajungând mai ușor la teorii conspiraționiste ce alimentează mișcările antisistem.

Un alt factor este lipsa unui model cultural-ideal integrativ și aspirațional, clar definit și larg asumat. Lumea occidentală a democrației moderne nu este perfectă, dar avea mereu un astfel de model cultural-ideal care îndeplinea un rol reglator și de stimulare a îmbunătățirii sociale și chiar personale, cum sunt Visul american sau Modelul social european, lăsând la o parte discuția despre statutul lor de astăzi. În țară nu am reușit să avem un astfel de model cultural-ideal articulat, care ne-ar face să ne înțelegem, poate chiar să ne susținem mai bine unii pe alții și să cooperăm mai eficient, iar acest lucru amplifică tensiunile și conflictele sociale. Pentru mine, angajamentele NATO și Uniunea Europeană, precum spațiul Schengen, au fost și sunt suficient de stimulatoare pentru acțiunile personale care să-mi dea sens și semnificație, dar alții doresc mai mult și s-ar putea să fie nevoie de acest lucru în țara noastră acum. Cred că ne trebuie un Vis sau un Model românesc, sigur, nu într-o paradigmă izolaționistă, ci într-o paradigmă ancorată occidental.

Conspiraționismul, neîncrederea și analfabetismul funcțional

Adevărul: Cum poate fi explicat din punct de vedere psihologic apetitul pentru conspiraționism al multor români, refuzul de a crede în știință și, în schimb, îmbrățișarea rapidă a tot felul de teorii și puncte de vedere dubioase? Are legătură și cu nivelul de educație? Este un eșec al educației românești? De ce există în societatea românească atât de multă neîncredere în instituții, în politicieni, în presă, în specialiști și chiar în oamenii din jur? Este această neîncredere o strategie de protecție psihologică formată în timp sau a devenit pur și simplu o trăsătură culturală?

Daniel David: Așa cum am menționat, în ceea ce privește conspiraționismul, la noi acest lucru este amplificat de nivelul crescut de analfabetism funcțional. În privința neîncrederii în instituții, aceasta vine pe fondul nostru de colectivism, care în principiu generează adesea instituții slabe, și este amplificată acum de emanciparea personală, obținută nu atât intelectual și socio-economic, cât prin accesul vocii fiecăruia în spațiul social, indiferent de calitatea mesajului, ceea ce reprezintă uneori o recrudescență a iraționalului și a antisocialului.

Dinamica agresivității din mediul online

Adevărul: Cine sunt „zmeii” din spatele tastaturii, românii foarte virulenți pe internet și pe rețelele sociale, dar care în societate nu reușesc să facă față slujbei, familiei sau societății în general?

Daniel David: Simplu spus, într-o analiză pe care am făcut-o în 2015 asupra personalității românilor, arătam că prototipul Zmeului presupune instabilitate emoțională crescută, asociată cu deschidere psihologică, extraversiune, agreabilitate și conștiinciozitate scăzute. România este polarizată și la acest capitol. În timp ce diverse țări au profiluri mai variate de personalitate, Zmeul este echilibrat și ca număr, fiind contrat în țară de Făt-Frumos, adică de oameni cu instabilitate emoțională scăzută, asociată cu deschidere psihologică, extraversiune, agreabilitate și conștiinciozitate crescute.

Căutarea vinovaților și protejarea imaginii de sine

Adevărul: De ce românii au obiceiul de a găsi mereu explicații pentru propriile eșecuri și dau vina pe alții sau pe factori externi în loc să-și asume greșelile? Există o astfel de tendință ca popor, în care de vină pentru eșecurile naționale sunt nemții, turcii, invadatorii, multinaționalele, Soros și alții?

Daniel David: Nu cred că există o tendință generală. Unii dintre noi au acest tipar, pe care îl numim în psihologie mecanism defensiv, utilizat pentru a proteja o imagine de sine pozitivă în fața unor nerealizări sau aspirații neatinse. Alții au un tipar opus și consideră că nimic din ce este românesc nu este bun, ceea ce reprezintă tot un mecanism de distorsionare a realității. Așadar, observăm și aici polarizarea și conflictele susținute de aceasta.

Raportarea la reguli și tentația căilor ocolite

Adevărul: De ce în societatea românească sunt mai apreciați descurcăreții, inclusiv cei care reușesc prin mijloace ilicite, decât cei care muncesc mult timp pentru a-și atinge obiectivele în mod corect și legal? 

Daniel David: Și aici lucrurile trebuie nuanțate. Avem încă o tendință statistică de a nu respecta regulile, legată mai ales de tiparul nostru colectivist, exprimat prin întrebări precum dacă știi pe cineva care te poate ajuta sau cum ajungi la șef. Dar mereu, la nivel aspirațional, avem și ținta seriozității. Iată din nou discrepanța despre care vorbeam anterior. În ultimii ani, din 2015 până astăzi, analizând datele noastre și pe cele internaționale, România și-a redus profilul colectivist. Sigur, rămâne de văzut dacă în valurile antisistem individul autonom va reuși să susțină instituții moderne funcționale, care vin cu valori și reguli explicite nu doar aspirațional, ci și în exprimările sociale concrete cognitiv-comportamentale.

Nostalgia trecutului și contradicțiile modernității

Adevărul: Cum se explică din punct de vedere psihologic faptul că oamenii care se folosesc constant de tehnologie modernă sau de produse exclusiv occidentale fac apologia comunismului românesc și a autohtonismului, vorbesc despre tradiții și par nostalgici după vremuri în care nu ar fi avut nimic din ce au acum?

Daniel David: Cei mai mulți sunt oameni emancipați prin voce, dar fără fond, deși unii au avut cândva poate și fond, care nu au acces la controlul instituțiilor democratice din societate așa cum ar dori și atunci le contrează cu opțiuni antisistem sau alternative incompatibile. Unii sunt privilegiați, direct sau prin familie, ai acelor vremuri. Alții au o opțiune comunistă, informată sau neinformată, și între o inegalitate în democrație preferă o egalitate în sărăcia și dictatura comunismului. Consider că trebuie să fii idealist sau naiv să crezi că doctrina comunismului a fost implementată greșit, iar nu că este greșită în sine, și că am mai putea încerca o variantă 4.0, după perioada bolșevică-sovietică 1.0, perioada stalinistă-Dej 2.0 și perioada național-comunistă-Ceaușescu 3.0, care ar fi mai bună decât o democrație imperfectă prin natura ei. Aceasta este opțiunea mea, însă alții au altă opțiune valorică și, fiind inteligenți, nu își refuză beneficiile inamicului, dar speră să treacă dincolo de el, spre altceva.

Influența gurei lumii și presiunea socială

Adevărul: Cât de mult influențează rușinea, frica de judecata celorlalți și preocuparea pentru ce spune lumea comportamentul românilor? Este societatea românească mai preocupată de aparență decât de fond?

Daniel David: Da, gura lumii, cum spunea acum mulți ani psihologul Constantin Rădulescu-Motru în lucrarea sa dedicată psihologiei românilor, este încă importantă. Acest lucru derivă tot din fondul colectivist. Uneori, acest aspect are un rol reglator bun dacă gura lumii se leagă de procese prosociale, însă alteori poate stimula ipocrizia, prin exprimarea altui lucru decât cel crezut, și pasivitatea, prin lipsa luptei publice pentru propriile păreri. Individul emancipat greșit trece dincolo de gura lumii, dar uneori alunecă în agresivitate, exprimându-și interesele, drepturile și valorile prin călcarea în picioare a intereselor, drepturilor și valorilor celorlalți, ceea ce generează conflicte și tensiuni sociale. Emanciparea sănătoasă este aceea în care îți exprimi și lupți pentru interesele, drepturile și valorile tale, respectând în același timp interesele, drepturile și valorile celorlalți.

Care sunt resursele psihologice cele mai importante ale poporului român

Adevărul: Am vorbit despre vulnerabilități și comportamente problematice. Care credeți că sunt, în schimb, cele mai importante calități ale românilor? Ce facem mai bine decât alte societăți?

Daniel David: În sinteză, aș menționa potențialul adecvat de inteligență și creativitate, alături de modelul cultural-ideal prin care țintim mereu aspirațional la ce este mai bun. Important este însă să construim instituții moderne prin care să ne utilizăm acest potențial și să nu facem confuzie între cum suntem, cum ne credem prin autostereotip și cum am vrea să fim prin modelul aspirațional.