O româncă l-a convins că îl iubește și l-a lăsat fără 400.000 de euro pe un pensionar de 82 de ani | adevarul.ro

O româncă l-a convins că îl iubește și l-a lăsat fără 400.000 de euro pe un pensionar de 82 de ani

Publicat:
0
1 live

Un pensionar de 82 de ani a rămas fără aproape 400.000 de euro după ce o româncă l-a convins că îl iubește și că își dorește o viață împreună cu el. Cei doi s-au cunoscut într-un restaurant din Bruxelles, iar timp de aproape doi ani bărbatul i-a dat bani și i-a cedat inclusiv jumătate dintr-o locuință. Instanța a stabilit că femeia i-a exploatat singurătatea pentru a-l înșela.

Pensionar păcălit de o româncă
Pensionar păcălit de o româncă Foto: pexels

Bărbatul avea 82 de ani și era văduv de trei ani când a cunoscut-o pe româncă, într-un restaurant din Bruxelles. Întâlnirea din 25 ianuarie 2022 avea să fie începutul unei relații care, potrivit instanței, s-a dovedit a fi o înșelătorie. Românca a profitat de această vulnerabilitate și l-a făcut să creadă că este interesată de o relație cu el. La scurt timp după prima întâlnire, i-a transmis că este un om excepțional și că vrea să-l revadă.

Cei doi au început să se întâlnească, iar bărbatul i-a spus că intenționează să se mute în Spania. Femeia i-ar fi spus că îl poate însoți și că ar putea locui împreună. Deși bărbatul i-a atras atenția că diferența de vârstă dintre ei este prea mare, aceasta l-a asigurat că vârsta nu reprezintă o problemă, potrivit presei spaniole.

I-a cumpărat o casă în San Sebastián

Câteva luni mai târziu, cei doi s-au mutat în San Sebastián. Pe 7 iunie 2022, bărbatul a cumpărat o proprietate pentru 264.119 euro.

Ulterior, potrivit hotărârii instanței, el a fost convins să-i doneze femeii jumătate din locuință, în valoare de 132.055 de euro. Pentru perfectarea tranzacției a fost implicat inclusiv un avocat român cunoscut al femeii.

După ce a obținut jumătatea din proprietate, femeia a început să-i ceară sume importante de bani. I-a spus că are nevoie de bani pentru a cumpăra o casă în România pentru mama sa și că, în cele din urmă, locuința îi va aparține bărbatului.

În baza acestei povești, femeia a primit patru transferuri importante: 50.000 de euro în noiembrie 2022, 70.000 de euro în februarie 2023, 75.000 de euro în iunie 2023 și încă 38.500 de euro în septembrie 2023. În total, 233.500 de euro. Ulterior, bărbatului i s-a spus că locuința fusese cumpărată, dar că mai era nevoie de bani pentru renovări.

În timpul procesului, bărbatul a recunoscut că spera ca relația să devină una adevărată. „Am vrut să cred că am fost foarte norocos”, a mărturisit acesta.

63 de retrageri de numerar fără știrea victimei

Între timp, au început să apară semne de întrebare. La un moment dat, bărbatul a observat că îi dispăruse cardul bancar. Instanța a stabilit însă că, între ianuarie 2023 și februarie 2024, femeia a făcut 63 de retrageri de numerar din contul bărbatului, în valoare totală de 21.770 de euro, fără acordul acestuia.

Câtigătoarea celui mai mare premiu din istoria Loto 6/49 e o pensionară: „O minune care mi-ar putea salva viaţa”

Au urmat și alte solicitări de bani. La un moment dat, femeia i-a spus că are nevoie de 500 de euro pentru un test medical. Bărbatul a verificat informația la spital și a aflat că nu exista nicio programare pe numele ei.

Într-o altă situație, femeia i-ar fi cerut bani pentru un avocat din România. „În acele zile, ea mi-a luat 3.000 de euro”, a declarat bărbatul în fața instanței.

Bătrânul a început să înțeleagă că explicațiile primite nu se potriveau cu realitatea. Femeia îi spusese că lucrează într-un restaurant, însă el a descoperit ulterior că acest lucru nu era adevărat. De asemenea, aceasta lipsea perioade lungi de acasă și susținea că se află în România.

Consilierul bancar al bărbatului din Bruxelles l-a avertizat, la rândul său, că banii din contul său scădeau drastic.

A plecat din casă escortat de polițiști

Situația a devenit atât de tensionată încât bărbatul a decis să părăsească locuința. Când a mers la o întâlnire cu avocatul său din San Sebastián, femeia a insistat să îl însoțească și a refuzat să plece, astfel că a fost chemată Poliția Națională.

În cele din urmă, bărbatul și-a făcut valiza și a părăsit locuința, însoțit de avocat și escortat de polițiști. La acel moment, mai avea în cont mai puțin de 100.000 de euro.

Tribunalul Provincial din Gipuzkoa a stabilit că femeia a folosit relația sentimentală drept „momeală” pentru a obține avantaje financiare. 

Expertizele au arătat că bărbatul își păstrase capacitățile cognitive și nu suferea de o tulburare psihiatrică. Specialiștii au identificat însă un deficit socio-emoțional care îl făcea vulnerabil la manipulare în deciziile financiare legate de situații emoționale.

Instanța a considerat că această vulnerabilitate a fost exploatată de femeie.

Patru ani de închisoare și despăgubiri

Tribunalul Provincial din Gipuzkoa a condamnat-o pe româncă la patru ani de închisoare pentru fraudă agravată, având în vedere valoarea prejudiciului, care depășește 250.000 de euro. Femeia a primit și o amendă de 12 luni, cu o plată zilnică de șase euro.

În plus, ea trebuie să îi plătească victimei despăgubiri de 265.150 de euro, la care se adaugă 190,58 euro reprezentând taxe notariale și dobânzi legale.

Instanța a dispus și revocarea donației prin care bărbatul îi cedase femeii jumătate din proprietatea din San Sebastián, evaluată la 132.055 de euro.

În total, este vorba de 400.000 de euro pierduți prin transferuri, retrageri de numerar și transferul unei părți din proprietate.

Top articole

Partenerii noștri