Video Gigi Becali, revoltat după demontarea bisericii de la Techirghiol: „Luni a fost liturghie, azi nu mai e nimic”
Biserica construită de Gigi Becali pe malul Lacului Techirghiol a fost demontată bucată cu bucată, după conflictul cu autoritățile privind amplasarea lăcașului într-o zonă protejată. Patronul FCSB spune că va reconstrui biserica într-o altă locație, în timp ce pe terenul de lângă lac intenționează să păstreze altarul și să amenajeze o capelă.

Lăcașul de cult, construit din lemn, a fost ridicat de Becali în memoria bunicii sale, pe un teren aflat în apropierea Lacului Techirghiol. Zona face parte din rețeaua Natura 2000, iar lucrările au intrat în atenția autorităților de mediu, care au contestat amplasarea construcției.
În urma controalelor, fiica omului de afaceri, Teodora Becali, a fost amendată cu 31.000 de lei pentru lucrările realizate în aria protejată. De asemenea, Becali a afirmat că a fost deschis un dosar penal în legătură cu această construcție.
După presiunile autorităților, omul de afaceri a decis să demonteze biserica și să o mute. El spune că fiecare element al construcției va fi transportat și reasamblat într-un alt loc, unde nu ar exista aceleași restricții.
„Aici am făcut, luni, sărbătoare la 6 dimineața, ultima liturghie, între bârne și moloz. Luni a fost liturghie, azi nu mai e nimic. A rămas doar crucea, că altarul nu se mută. Aici se va face o capelă, va fi un acoperiș să nu plouă altarul. Mai vedeți ceva? La revedere!”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Patronul FCSB susține că biserica nu ar fi afectat terenul, argumentând că aceasta a fost construită din lemn și amplasată pe butuci.
„Biserica o să o montez în altă parte, bucată cu bucată. Aici tot biserică va fi. Am demontat-o, ca să nu mai am probleme cu sataniștii. A fost presiune mare, cu dosar penal… Când vine de la președinție și trimite SPP aici, tu nu mai ai ce face, ei au puterea… Era pe lemne, pe butuci, nu afecta mediului”, a mai spus Becali.
Becali acuză autoritățile de încălcarea dreptului de proprietate
Becali a criticat-o public pe Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, și a susținut că deciziile autorităților ar fi fost influențate de ONG-uri.
Omul de afaceri afirmă că terenul îi aparține și că includerea acestuia într-o zonă cu restricții îi limitează dreptul de a-și folosi proprietatea. Becali contestă inclusiv modul în care, susține el, ar fi fost extinsă aria protejată.
„Am cumpărat teren intravilan şi nu pot să construiesc. Nu, că natura, nu știu-cum, sperie fluturii, păsările. A dat Diana Buzoianu (n.r. ministrul interimar al Mediului) un ordin de ministru, e nelegal. Trebuia prin Hotărâre de Guvern să extindă aria protejată, dar ea n-a ţinut cont, a dat Ordin de Ministru”, a declarat Becali.
În locul bisericii demontate, acesta spune că va amenaja o capelă în jurul altarului rămas pe amplasament, pentru a-l proteja de intemperii.
Gigi Becali a făcut o referire şi la sintagma „naţionalism sănătos”, rostită de președintele Nicușor Dan săptămâna trecută.
„O să vedem noi, peste doi-trei ani, ce înseamnă cu adevărat naţionalism sănătos. Să le demonstrez eu ce înseamnă naţionalism sănătos. Ei folosesc sintagma asta pentru că e la modă în Europa. Eu o folosesc pentru că e în inima mea naţionalismul sănătos. Aici, unde e Hristos! Păi cum să fii tu naţionalist sănătos când tu dărâmi biserica? N-ai cum să fii! Dacă spui naţionalism în România, prima dată spui ortodoxie. Atât! Liturghie, ortodoxie! În rest, celelalte sunt, praf, zero, nimic. Prima este ortodoxia şi toate pălesc în fața ei!”, a spus Gigi Becali, conform sursei citate.




















































