Exclusiv Există un naționalism sănătos? Discursul președintelui Nicușor Dan, sub lupa unui cunoscut analist: „Democrația nu poate exista fără el”

Discursul recent al președintelui a provocat polemici și a ridicat întrebarea dacă poate exista un naționalism echilibrat în UE. Politologul Ștefan Popescu susține că puteri precum Franța, Germania și Polonia aplică deja „naționalisme de putere”, iar consolidarea internă e singura șansă a României.

Președintele Nicușor Dan și premierul Italiei, Giorgia Meloni Foto: Presidency

Adevărul: Discursul președintelui Nicușor Dan la ceremonia de deschidere a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Catedrala Mântuirii Neamului a provocat o adevărată dezbatere, iar atacurile și polemica sunt nelipsite. Lideri și formatori de opinie importanți au criticat și au lăudat, fiecare după caz, afirmațiile președintelui. Există însă un naționalism sănătos, echilibrat, sau naționalismul în sine reprezintă o boală, o dovadă de înapoiere?

Ștefan Popescu: Cred că este bine să privim esența discursului, și anume nevoia de a fi patrioți, de a da dovadă de patriotism față de statul numit România, de a da dovadă de patriotism economic, de a da dovadă de grijă pentru simbolurile noastre naționale, care, chiar dacă unele dintre ele sunt rodul unor construcții, totuși pentru aceste construcții s-a plătit un preț, au fost oameni care au crezut în ele, atât la nivelul elitelor, cât și la nivelul maselor care au fost mobilizate. Și cred că nu este un lucru bun faptul că unii îndreaptă discuția pe acest teren.

Mai degrabă, dacă se dorește cu adevărat să se genereze o polemică, și înțeleg, suntem într-o logică de tabere în România, tabere care își aruncă vorbe una alteia fără a se mai gândi la anumite limite, președintele poate fi interogat, el și cei din jurul lui care au venit cu această idee, dacă în spatele acestei idei se ascunde mai degrabă un proiect politic. Atunci, fără îndoială, discuția este permisă. Însă cred că, după ce 36 de ani am avut parte de o deconstrucție a tot ce a însemnat ideea națională românească, pe alocuri normală, dar cu exagerările tipice caracterului nostru, după toate acestea cred că ar trebui să intrăm într-o perioadă de serenitate. Mai ales că, într-un moment de reașezare a ordinii internaționale și implicit europene, singura șansă pentru o țară ca România, aflată în zona de contact (dar și pentru țări mai mari, nu numai pentru România se pune problema), este consolidarea internă. O consolidare internă nu se poate face numai cu proiecte economice, cu o guvernanță mai sănătoasă, ci trebuie și în mod necesar să aibă și o consistență, dacă vreți, națională.

Și atunci cred că trebuie să privim substanța discursului: faptul că sunt mulți tineri care, indiferent dacă participă sau sunt angrenați într-un proiect politic, totuși sunt sensibili la tradițiile naționale, acest lucru cred că este un aspect pozitiv.

Ar putea discursul președintelui să arate intenția sa de a înființa un nou partid prezidențial, bazat pe valori conservatoare și pe ceea ce numesc unii un naționalism sănătos?

În ce privește construcțiile și proiectele politice care se pot ascunde în spatele acestui eveniment, nu mă pronunț și nu mă interesează, nu face obiectul intervențiilor mele în spațiul public. Am dat un răspuns exact în sensul acesta și eu cred că trebuie să dăm dovadă de echilibru.

De ce în România simplul fapt de a introduce în discuție cuvinte ca național, patriotism și naționalism provoacă un asemenea val de polemici?

Sigur că terenul acesta al naționalului sau naționalismului a devenit, prin faptul că a căpătat o amploare foarte mare și mai ales ca urmare a creșterii AUR, un teren de competiție pentru foarte multe forțe politice din tot spectrul. Adică de la Partidul Național Liberal la Partidul Social Democrat, care navighează și pe acest teren alături de componenta socială, și, bineînțeles, președintele, care are o anumită preferință ideologică. Nu întâmplător domnia sa a și părăsit la un moment dat USR-ul, tot pe asemenea considerente. Deci nu mă miră faptul că președintele a ținut un discurs sau că dorește să-și construiască ceva pe acest teren ideologic.

Moda deconstrucției naționale și afacerile de brand intelectual

Se poate spune că se face o confuzie, intenționată sau nu, de la caz la caz, atunci când se vorbește despre naționalismul care, totuși, a stat la baza constituirii statelor naționale, inclusiv a României, și naționalismul acela feroce al partidelor fasciste și comuniste, dar și alte forme de extremism?

Fără îndoială că se face, pentru că unii și-au creat o nișă, din păcate. Nu neapărat că ar exista o nișă, ci și-au creat o nișă de afirmare profesională, un brand pe care unii și l-au făcut din deconstrucție, adică o modă de care s-au legat și de care nu se mai pot desprinde. Și este foarte păcat, pentru că sunt unii oameni inteligenți, unii oameni care chiar predau istoria tinerelor generații, și atunci nu poate fi decât regretabil.

O pun pe seama unui oportunism și a unei lipse de maturitate și de echilibru, dar sunt acolo, sunt vocali și trebuie să compunem și cu aceste voci din societatea românească.

„Nationalismes de puissance” și competiția marilor puteri în Europa

V-aș propune un exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat lumea și România dacă de-a lungul istoriei nu ar fi existat ceea ce numim naționalism?

Nu cred că democrația poate exista fără cadrul național, în primul rând. Sau cel puțin eu unul chiar nu cred. Pentru că observăm excesele care s-au produs și se produc în anumite instituții comunitare, care aruncă o umbră nemeritată asupra întregului proiect european, care este unul benefic.

Dar este nevoie de o anumită recalibrare și la nivel intern, având în vedere toate evoluțiile din Europa, competiția între națiuni, între state care au proiecte ce se numesc în literatura franceză „naționalisme de putere”. Cu alte cuvinte, Polonia dă dovadă de un naționalism de putere. Este ceea ce analiștii și politologii din Franța numesc „nationalismes de puissance”, adică proiectul său de mare putere regională, iar proiecția influenței sale și pe teritoriul altor state din zona baltică poate fi catalogată drept un naționalism de putere.

Analistul politic Ștefan Popescu Foto: Adevărul

Ca de altfel Germania, Franța și alte state chiar mai mici dau dovadă de asemenea naționalisme de putere, încercând să-și construiască proiecții naționale și să le ducă în direcția unor minorități. Noi trebuie să înțelegem. Bineînțeles că toate au o explicație și toată lumea are dreptate, pentru că suntem pe un teren subiectiv. Tocmai pentru că noi vedem lucrurile din punctul nostru de vedere, al cetățenilor României, cred că consolidarea cadrului național va aduce o anumită echilibrare într-un proiect european în care fiecare caută să devină centrul unui proiect geopolitic.

În ce constă acest naționalism de putere francez sau cel german?

Franța are propriul ei proiect, în care înscrie inclusiv angajamentele de securitate, cum este umbrela nucleară franceză. Germania, cu propriul său proiect bazat mai ales pe influența economică, pe intermediul fundațiilor sale și pe promovarea unui anumit model de integrare de securitate cu Germania ca pivot, reprezintă de asemenea proiecția unui naționalism de putere. În aceste condiții, pentru ca obiectivele noastre naționale să nu fie total angrenate în direcția unor strategii care vin din exterior, este important să ne consolidăm intern.

În cadrul acestui patriotism, eu îl numesc mai degrabă patriotism, pentru că este ceva mai larg, vorbim despre atașamentul oamenilor față de locurile natale. Există un atașament al oamenilor față de locurile natale, fie că sunt cetățeni etnici români sau de etnie maghiară. Cine cunoaște, de pildă, realitățile unde sunt comunități maghiare semnificative știe despre ce vorbesc și înțelege acest lucru. Și la fel este și în cazul altor comunități, bineînțeles. Acest atașament, consolidându-l, ne permite să navigăm prin aceste vremuri foarte tulburi, care sunt nu numai vremuri de reașezări geopolitice, dar și de competiții identitare. Polonia, prin constructul ei, prin dimensiunea și prin tradițiile ei, promovează ceea ce spuneam: un naționalism de putere care reprezintă matricea ideologică aflată la baza proiectului ei de mare putere regională.

Putem pune semnul de egalitate între patriotismul real și naționalismul echilibrat despre care vorbea președintele Nicușor Dan?

Mă feresc să pun echivalențe. Fiecare operează cu propriile concepte. Eu am căutat să explic ce înțeleg eu prin patriotism: patriotism, desigur, echilibrat, atașamentul față de locurile natale. Și există acest atașament tot mai vizibil. Am fost recent la Zilele Culturii Maghiare și am putut măsura atașamentul unor cetățeni de etnie maghiară nu numai pentru locurile natale și pentru tradițiile lor specifice, dar și atașamentul lor ca cetățeni ai României. E un lucru despre care nu prea se vorbește, dar pe care oamenii de acolo îl cunosc foarte bine.

Filonul național al liderilor francezi și iluzia suveranității europene

Ați dat exemplul Franței, țară în care președintele Emmanuel Macron, al cărui partid e afiliat Renew în Parlamentul European, dar și alți politicieni vorbesc deschis despre faptul că interesele franceze primează. Cumva simplul fapt că un lider politic sau un partid vorbește și urmărește cu precădere interesele naționale îl face într-un fel naționalist?

Macron este progresist, dar este francez. Asta vreau să zic. Există câteva națiuni care se aseamănă. Sigur, păstrând proporțiile, dar francezii, rușii, polonezii se aseamănă foarte bine pentru că ei, indiferent că sunt de diverse culori ideologice, sigur, în Rusia este mai puțin, au înainte de toate filonul național și filonul statal. Acela este soclul comun.

Un francez, chiar dacă este progresist, chiar dacă este de stânga sau de dreapta - excluzând noile mutații care apar, așa-numitul islamo-stângism reprezentat de Mélenchon sau de o parte a partidului său, deși Mélenchon rămâne totuși un om politic francez de factură veche - ei sunt francezi înainte de toate și sunt atașați statului francez.

Dacă ne uităm la discursurile lui Macron din ultimii 10 ani, el este cel care a repetat obsesiv: suveranitate tehnologică, suveranitate industrială, suveranitate agricolă. Bineînțeles că atunci când vorbește despre „suveranitate europeană”, pentru cei care cunosc bine Franța, aceasta înseamnă de fapt o proiecție imperială franceză, cu Franța în centru. Numai cine nu cunoaște bine crede că suveranitatea înseamnă o împărțire frățească a atribuțiilor în cadrul unei uniuni mai laice.

Putem lega aceste proiecte naționaliste ale statelor francez și german de problemele care, iată, fac ca motorul european franco-german să nu mai funcționeze ca pe vremuri?

Bineînțeles. De fapt, chiar de aici vine și divorțul franco-german: din faptul că cele două sunt proiecte identitare și naționalisme diferite, aș spune chiar mai mult decât naționalisme de putere, sunt două imperialisme care se ciocnesc.  Din păcate, la noi, în rândul progresiștilor sunt mulți idioți utili, din păcate. Și asta este foarte regretabil, pentru că fac rău României. Dorința de imagine, care este extraordinară, și dorința de a rămâne la putere se văd făcându-se cu absolut orice preț, chiar cu călcarea în picioare a intereselor, inclusiv a celor de securitate, ale României. Nu dau nume, dar asta este.

Cum vedeți raportarea politicienilor români din partidele importante la noțiunea de interes național? Lasă cumva de dorit?

Nu putem totuși generaliza. Dar faptul că fiecare stat vrea să fie cât mai influent și să se impună, inclusiv în Parlamentul European, inclusiv la Comisie, fiecare încearcă să facă ceea ce vorbeam. Progresiștii de la noi nu prea văd că fac asta. În momentul în care te duci și te plângi pe la Bruxelles și spui să i se taie României niște bani că X sau Y, sau mergi cu pâra, aceea nu înseamnă deloc naționalism și interes național. Acolo înseamnă „eu pe primul loc” („L'État, c'est moi”) și pe urmă, după mine, potopul, cum se spune.

De fapt, cei care au reușit cel mai bine în Uniunea Europeană sunt cei care și-au dat seama că UE este o competiție între diverse state. Fiecare a căutat să aibă poziții-cheie la Bruxelles, să aibă politici de plasare a personalului în poziții-cheie, să caute alianțe, să-și negocieze fonduri pe anumite domeniile-cheie. Toate acestea fac parte din instrumentarul celor care au înțeles ce este cu adevărat Uniunea Europeană. Numai naivii au crezut că Uniunea Europeană înseamnă o anulare a intereselor specifice ale fiecărui stat membru.

Fărâmițarea scenei politice și nostalgia unui liberalism conservator

Vă întrebasem mai devreme dacă credeți că președintele Dan intenționează să pună bazele unui nou partid. Reformulez acum. În România, credeți că mai este loc pentru un partid naționalist echilibrat?

Mi-este greu să vă spun. Eu cred că este loc de câte partide dorim, pentru că este dreptul fiecărui cetățean, este un drept constituțional ce face parte din esența libertății: dreptul de asociere, de a avea opinii politice și de a ți le exprima. Din acest punct de vedere, orice inițiativă a unui om în spațiul public cred că trebuie salutată. Dacă ea este echilibrată și sănătoasă, trebuie salutată, pentru că înseamnă o grijă și o dorință de a se implica pentru țară.

Așadar, eu salut orice proiect politic, dar în același timp nu vreau să văd o fărâmițare. Mă neliniștește această fărâmițare, inclusiv a partidelor politice mari, în curente, mișcări și grupări, pentru că pune în pericol capacitatea de a construi guverne stabile și coaliții stabile. Noi avem o problemă în a funcționa în coaliție. Sigur că o să-mi spuneți că și Italia a avut o anumită perioadă astfel de probleme și a prosperat, dar acele coaliții foarte pestrițe aveau în față niște oameni de stat, cum a fost Giulio Andreotti sau Bettino Craxi. Noi nu avem așa ceva, din păcate, și de asta nu funcționează.

Dar am avut și mai avem în Europa, așa numite coaliții „semafor”.

Coalițiile „semafor” funcționează în altă parte, deși nici în Germania nu cred că o să mai funcționeze mult.

Există în România lideri care ar promova un naționalism european modern precum Giorgia Meloni, care e acceptată și se lucrează cu ea mult inclusiv la Bruxelles?

Nu vreau să mă exprim sau să dau nume de partide. Nici nu mă exprim în privința ideii că X sau Y ar reprezenta naționalismul echilibrat, pentru că automat m-aș plasa într-o parte sau alta. Eu mi-am făcut un principiu în spațiul public din a nu mă plasa de nicio parte. Singurul moment în care am avut o opțiune clară a fost Crin Antonescu, opțiune pe care nu o neg și pe care o mențin și acum. 

 Despre discursul președintelui puteți citi pe larg AICI.