Fată de 18 ani, bătută, amenințată cu moartea și sechestrată de fostul iubit. Agresorul, arestat
O fată de 18 ani din comuna Măstăcani, județul Galați, a trecut prin clipe de coșmar după ce fostul iubit a amenințat-o cu moartea, a agresat-o și a obligat-o să îl însoțească într-o altă localitate, unde a sechestrat-o. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv.

Potrivit anchetatorilor, coșmarul a început în seara zilei de 12 august 2026, când bărbatul a contactat-o telefonic pe fosta concubină și a amenințat-o cu moartea. Amenințările au vizat atât tânăra, cât și membri ai familiei sale. A doua zi, bărbatul a mers la apartamentul din municipiul Galați în care se afla tânăra.
„Bărbatul a pătruns fără drept în apartamentul situat pe raza municipiului Galați în care se afla tânăra, după ce ar fi lovit și deteriorat ușa de acces. Acesta ar fi exercitat, ulterior, acte de violență asupra tinerei, obligând-o să se deplaseze împreună cu el la o locație de pe raza municipiului Tulcea unde, prin proferarea de amenințări, ar fi constrâns-o să rămână până la data de 14 august 2026”, a transmis IPJ Galați.
În acest caz, bărbatul este cercetat pentru lovire sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, distrugere și amenințare.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru protejarea victimei. Bărbatului i s-a impus să păstreze o distanță de cel puțin 200 de metri față de tânără și față de locuința acesteia din comuna Măstăcani.
De asemenea, acesta are obligația de a purta permanent un dispozitiv de monitorizare electronică.
Bărbatul a fost reținut, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Galați, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.





















































